Noi credem că...

„Marea strigare a îngerului al treilea a şi început în descoperirea neprihănirii lui Hristos,

Răscumpărătorul iertător de păcate. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul”

E.G.White, RH 1 aprilie 1890

Noi credem că...

Într-o lume tot mai agitată şi confuză, hărţuită de chemări stridente şi disonante către soluţii efemere, noi am descoperit lumină şi călăuzire în solia celor trei îngeri din Apocalips 14.

În marea Sa dragoste pentru familia omenească, Domnul a trimis poporului Său o foarte preţioasă solie. Ea urmărea să aducă mai proeminent în faţa lumii pe Mântuitorul răstignit. De ce „mai proeminent?" Ca ei să poată înţelege ceea ce nici o generaţie a poporului Său nu înţelesese mai înainte, şi anume că scopul misiunii lui Hristos era să descopere caracterul Tatălui, neînţeles, şi deci neapreciat, la două mii de ani după Golgota, şi astfel să vadă că s-au deschis ferestre în cer pentru copiii Săi însinguraţi.

Conform modestiei demonstrată la Betleem, solia care descoperea neprihănirea lui Hristos a venit fără reclama şi spectacolul dorit sau aşteptat de noi. Ea a fost adusă în faţa umilei adunări a sesiunii Conferinţei Generale din 1888 de la Minneapolis de doi tineri cercetători ai Cuvântului, A.T.Jones şi E.J.Waggoner.

Dar ei nu au fost primiţi mai bine decât Învăţătorul lor. Opoziţia stârnită poate vorbi singură despre valoarea soliei trimisă prin ei. Un martor ocular inspirat descrie episodul ca pe o nouă răstignire a lui Hristos, iar noi constatăm astăzi că prejudecăţile nu au dispărut nicidecum, iar lumina care trebuia să lumineze pământul cu slava caracterului lui Dumnezeu este încă împiedicată. Solia despre neprihănirea lui Hristos este singurul antidot pentru suferinţa acestei lumi bolnave de singurătate, ură şi disperare.

Noi ne-am găsit identitatea în comunicarea acestei veşti bune, că Tatăl nostru Ceresc nu este persoana arbitrară, severă şi distantă pe care o prezintă omenirii teologia vremii, ci Prietenul iubitor care mai merge o milă în plus, care întoarce şi celălalt obraz şi care „primeşte pe păcătoşi.”

Aceste pagini sunt publicate în speranţa că Isus Hristos va fi adus „mai proeminent" cât mai curând posibil în faţa lumii, ca ea să poată aprecia corect farmecul inegalabil al Celui ce este agape.

Solia, în opinia noastră, are trei părţi componente: Neprihănirea lui Hristos, văzută în doctrina sanctuarului şi aşezată în cadrul mai larg al marii controverse.

- Motivul prezentei stări de confuzie în care se găseşte biserica şi lumea este că marea controversă din jurul caracterului şi guvernării divine încă nu s-a încheiat. Declanşată în cer de heruvimul luminos şi sfânt, confuzia cu privire la Lege continuă să infecteze concepţia bisericii despre caracterul lui Dumnezeu. Înţelegerea greşită a cauzelor morţii Îl împiedică pe Dumnezeu să permită declanşarea consecinţelor exercitării libertăţii de alegere a celor care au dorit să se despartă de izvorul vieţii. Pentru a clarifica acest element vital, care blochează încheierea marii controverse de mult timp, Dumnezeu a trimis poporului Său o foarte preţioasă solie despre neprihănirea lui Hristos.

- Venind să locuiască în omenire, Dumnezeu a demonstrat, în Hristos, caracterul Său, expunând sub ochii oamenilor acea neprihănire care este fundamentul guvernării divine. El ne-a arătat că singura cale de la păcat la neprihănire este părtăşia de natură divină. Hristos a demonstrat şi a declarat obsesiv că tot ce face El se datorează Tatălui care locuieşte în El. Aceasta era credinţa lui Isus, şi aici se ascundea secretul puterii, miracolelor şi învăţăturii Lui. El nu făcea nimic pe baza intenţiilor sau dorinţelor sinelui Său. Viaţa Lui se afla sub jurisdicţia unei autorităţi superioare, care îi punea la dispoziţie toate resursele cerului. Aşa se explică frumuseţea neprihănirii, farmecul Lui inegalabil, farmecul caracterului Tatălui Său. Hristos era întruchiparea fidelă a Legii.

- Scopul lui Dumnezeu a fost din veacuri veşnice ca fiecare fiinţă creată, de la serafimul luminos şi sfânt până la om, să fie un templu în care să locuiască Creatorul. Din cauza păcatului, omul a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Întunecată şi mânjită de rele, inima omului a încetat să mai descopere slava Celui Sfânt. Dar prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, scopul cerului este realizat din nou. Dumnezeu locuieşte în corp omenesc, iar prin harul salvator inima devine din nou templul Său. Dumnezeu voia ca templul din Ierusalim să fie o dovadă continuă despre soarta aleasă, pusă în faţa fiecărui suflet. Dar iudeii nu au înţeles însemnătatea clădirii la care priveau cu atâta mândrie.

HOME SUS ARTICOLE

„Solia neprihănirii lui Hristos trebuie să răsune de la un capăt la celălalt al pământului,

pregătind calea Domnului. Aceasta este slava lui Dumnezeu care încheie lucrarea îngerului al treilea”

E.G.White, GCB 1893