www.gsm1888.ro

Părtaşi de natură divină

Contestarea adevărului că Dumnezeu doreşte să locuiască în oameni nu este un fenomen recent; totdeauna a părut imposibil de crezut. Totdeauna a părut “science fiction” pentru cei cu “picioarele pe pământ,” cu raţionament “solid” şi vaste cunoştinţe biblice.

Ioan ne relatează o “discuţie” teologică asupra naturii lui Hristos, care avea loc prin anul 31 dH, la Ierusalim. La ora aceea nu exista alt loc pe pământ unde subiectul acesta să fie cunoscut mai bine. La discuţie participau cele mai autorizate persoane. Acreditarea academică era impecabilă. Dar subiectul s-a dovedit atât de controversat, iar opiniile atât de contradictorii, încât dezbaterea s-a terminat cu maltratare fizică, nu ca în zilele noastre, cu un politicos canibalism verbal.

De o parte a baricadei stăteau savanţii lui Israel, păstrătorii oracolelor sfinte, suma cunoştinţelor rasei umane, posesorii tainelor lui Dumnezeu. Poziţia lor, bazată pe Scriptură, pe experienţă şi pe un raţionament solid, spunea că între Dumnezeu şi om nu există nici un punct de contact. Dumnezeu este sfânt, iar omul este păcătos. Tocmai din această cauză Dumnezeu stă izolat de oameni, în sfânta sfintelor.

De cealaltă parte a baricadei se afla Iosua din Nazaret, un fiu de tâmplar cu veleităţi de rabin, care încerca şi el să devină VIP, deşi nu avea pregătirea necesară, şi care aducea concepţii ciudate la mai toate subiectele teologice. Poziţia lui era că Dumnezeu trebuie să locuiască în om, şi astfel cele două naturi, umană şi divină, să se unească. Foarte supărătoare era pretenţia că în el a avut deja loc această unire. În focul discuţiei, a fost silit să meargă cu poziţia lui aşa departe, încât a afirmat că el şi Tatăl una sunt.

Era prea mult. Opozanţii au pus mâna pe pietre să-l ucidă (suna ca o cenzură de nouă luni). Dar el o ţinea una şi bună: “Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine, şi Eu sunt în Tatăl.” La auzul acestor cuvinte, căutau iarăşi să-L prindă, dar El a scăpat din mâinile lor (Ioan 19,22-42).

Dezbaterile în jurul naturii lui Hristos nu s-au terminat nici astăzi. Numai că sensul controversei este invers. Teologii lui Israel acceptau cu mare uşurinţă natura umană a lui Isus. Aici nu aveau nimic de reproşat. Necazul lor era cu natura Sa divină.

Astăzi lucrurile stau invers. Teologii noştri nu au nici o problemă cu natura divină a lui Hristos. Aici domneşte armonie deplină. Necazul lor este cu natura Sa umană. Mă întreb dacă ei ar putea rămâne calmi într-o dezbatere cu Fiul lui Dumnezeu asupra naturii Sale umane. Greu de crezut. Cu toate că noi credem azi în libertatea de conştiinţă, lucru total necunoscut în societatea iudaică.

Ne este uşor astăzi, după două mii de ani, să stăm cu Biblia în mână şi să spunem că Iosua din Nazaret a avut dreptate, că în El locuia deplin Tatăl, şi că cele două naturi, umană şi divină, erau unite perfect. Dar dacă se încumetă cineva să pretindă că şi cu noi trebuie să fie la fel, lucrurile se pot schimba tragic. Baricada se ridică din nou şi toată lumea adună pietre.

Şi totuşi, avem în mijlocul nostru pe cineva care susţine aşa ceva. Să-i dăm cuvântul. S-ar putea ca peste două mii de ani, să stăm cu cărţile ei în mână, şi să recunoaştem că totuşi a avut dreptate.

1. 3SM 131: Fiind părtaşi de natură divină, noi putem rămâne curaţi, sfinţi şi nepătaţi.

2. 3SM 132:  El (Hristos) ne-a dat un exemplu de ascultare desăvârşită. El a luat măsuri ca noi să devenim părtaşi de natură divină şi ne asigură că putem birui aşa cum a biruit El.

3. 3SM 134: Luând natura noastră căzută, El a arătat ce poţi deveni acceptând amplele măsuri pe care le-a luat, şi devenind părtaş de natură divină.

4. 3SM 140: Omul nu poate birui ispitele lui Satan dacă putere divină nu este unită cu efortul său.

5. 3SM 140:  Omul trebuie, prin credinţă, să devină părtaş de natură divină şi să biruiască fiecare ispită cu care este confruntat.

6. 3SM 141: Hristos a luat asupra Sa corp omenesc şi a dat viaţa Sa ca jertfă pentru ca omul, devenind părtaş de natură divină, să poată avea viaţă  veşnică.

7. 3SM 197: Nu există decât o singură cale de scăpare pentru noi, şi anume în a deveni părtaşi de natură divină.

8. 3SM 198: Dacă am ajuns să simţim deplina dependenţă de Hristos pentru mântuire, putem oare să ne încrucişăm mâinile şi să zicem: “Nu mai am nimic de făcut; sunt mântuit; Isus a făcut totul”? Nu, trebuie să depunem orice energie spre a deveni părtaşi de natură divină. Trebuie permanent să veghem, să răbdăm, să ne rugăm şi să lucrăm.

9. 3SM 201: Dacă ne mustră este pentru ca să putem deveni părtaşi de natură divină.

10. 3SM 203: Este privilegiul nostru să fim părtaşi de natură divină, scăpând de stricăciunea care există în lume prin poftă. Dumnezeu a afirmat în mod clar că cere de la noi să fim desăvârşiţi; şi pentru că cere aceasta, a luat măsuri ca noi să putem fi părtaşi de natură divină. Numai aşa putem avea succes în lupta pentru viaţa veşnică.

11. 1SM 223-224: Hristos a demonstrat că este posibil ca omul să se prindă prin credinţă de puterea lui Dumnezeu. El a arătat că păcătosul, prin pocăinţă şi exercitarea credinţei în neprihănirea lui Hristos, poate fi împăcat cu Dumnezeu şi să devină părtaş de natură divină, biruind stricăciunea care există în lume prin poftă.

12. 1SM 228: Bărbaţi şi femei devin părtaşi de natură divină deoarece Hristos a luat natură omenească.

13. 1SM 299: Doar hrănindu-ne permanent cu trupul şi sângele lui Hristos putem avea asigurarea că suntem părtaşi de natură divină.

14. 2SM 50: Fiecare dintre noi vom fi groaznic ispitiţi; credinţa noastră va fi probată deplin. Trebuie să avem o legătură vie cu Dumnezeu; trebuie să fim părtaşi de natură divină; atunci nu vom fi înşelaţi de amăgirile duşmanului.

15. 2SM 368: Oamenii pot cunoaşte adevărul doar fiind ei înşişi părtaşi de natură divină.

16. 2SM 381: Mântuire nu înseamnă a fi botezat, a avea numele scris în registrul comunităţii sau a predica adevărul, ci o legătură vie cu Isus Hristos, având inima regenerată, făcând faptele lui Hristos cu credinţă, răbdare, umilinţă şi nădejde.

17. FILB 219: Viaţa lui Hristos este o descoperire despre ce pot deveni fiinţele omeneşti căzute, prin unire şi legătură cu natura divină.

18. MB 180: Viaţa lui declară că omenescul unit cu divinul nu face păcat.

19. MB 180: Hristos a venit să ne facă părtaşi de natură divină şi viaţa lui declară că omenescul unit cu divinul nu comite păcat.

20. Parabole 248: Cel ce devine părtaş de natură divină va fi în armonie cu marele standard al neprihănirii lui Dumnezeu, legea Sa cea sfântă. Aceasta este regula prin care Dumnezeu măsoară faptele, acţiunile oamenilor. Prin lege va fi probat caracterul la judecată.

21. OHC 60: Este puţin probabil ca mintea omenească să înţeleagă lăţimea, adîncimea şi înălţimea realizărilor spirituale care pot fi atinse devenind părtaşi de natură divină... Hristos trebuie să fie totul în noi; viaţa Sa trebuie să circule prin noi aşa cum circulă sângele prin vene. Duhul Său trebuie să fie o putere vitală care să ne facă să influenţăm pe alţii să devină asemenea cu Hristos şi cu sfinţii.

22. TM 47: Dumnezeu se oferă să unească divinitatea Sa cu omenescul nostru şi când supunem permanent şi deplin voinţa noastră naturii divine, păcatul este aruncat afară, iar desăvârşirea creştină în Hristos este atinsă. Nu putem estima la justa valoare importanţa unirii dintre divinitate şi umanitate.

23. COL 314: Hristos a venit în chip omenesc şi prin ascultarea Sa desăvârşită a dovedit că omenescul combinat cu divinul poate urma fiecare precept al lui Dumnezeu.

24. ST 5 iunie 1893: În viaţa şi caracterul Său, El nu a descoperit numai caracterul Tatălui, ci şi posibilităţile omului. El a fost reprezentant al lui Dumnezeu şi exemplu al omenirii. El a prezentat lumii ce poate deveni omenescul când este unit prin credinţă cu divinul.

25. ST 17 iunie 1897: Hristos nu a făcut ceea ce natura umană nu poate face dacă împărtăşeşte natura divină.

26. SC 63: Singura temelie a speranţei noastre este neprihănirea lui Hristos atribuită nouă şi astfel împărtăşită de Duhul, lucrând în şi prin noi.

27. 7BC 943: Fiind părtaşi de natură divină, tendinţele spre rău moştenite sau cultivate sunt îndepărtate din caracter.

28. DA 391: Cuvântul (adevărul) distruge natura firească, pământească, şi împărtăşeşte o viaţă nouă în Isus Hristos.

30. 1SM 279: Pentru a aduce speranţă omului şi a-l salva din ruina lui deplină, El s-a umilit pe Sine luând natura omenească pentru ca, prin puterea Sa divină unită cu cea omenească, să poată ajunge pe om acolo unde era acesta.

31. 1SM 299: Doar cel care crede în Hristos poate primi viaţă veşnică. Doar hrănindu-ne permanent cu sângele şi trupul lui Hristos putem avea asigurarea că suntem părtaşi de natură divină. Nimeni nu trebuie să fie indiferent cu privire la acest subiect, zicând, “Dacă suntem cinstiţi, nu contează ce credem.”

32. RH 13 decembrie 1887: Puterea răului este atât de identificată cu natura omenească încât nici un om nu poate birui decât prin unire cu Hristos.

33. RH 18 iulie 1892: Duhul Sfânt trebuie permanent împărtăşit omului, altfel acesta nu are nici o dispoziţie de a se împotrivi puterilor întunericului.

34. DA 324: Fără o legătură vitală cu Dumnezeu, printr-o predare în faţa Sa clipă de clipă, vom fi biruiţi.

35. DA 324: ...singura apărare în faţa răului este locuirea lui Hristos în inimă prin credinţă în neprihănirea Sa.

36. Mărturii 6, 90: El (credinciosul după botez) a murit faţă de lume. El trebuie să trăiască pentru Domnul; să întrebuinţeze pentru El toată destoinicia care i-a fost încredinţată, nepierzând niciodată din vedere că poartă semnul de supus al împărăţiei lui Hristos, părtaş de natură divină.

37. 2SM 169: Puternica şi adevărata bucurie vine atunci când Hristos, nădejdea slavei, ia chip în suflet.

38. 2SM 271: Puterea regeneratoare a Duhului lui Hristos locuind în trupul muritor leagă pe fiecare suflet credincios de Isus Hristos.

39. 2SM 271: Prin puterea Mântuitorului care a locuit în ei  în timpul viaţii şi deoarece au fost părtaşi de natură divină, ei sunt readuşi dintre cei morţi.

40. 2SM 271: Toţi cei care au fost părtaşi cu Hristos în umilirea şi suferinţele Sale, vor fi părtaşi cu El şi în slava Sa.

41. 2SM 389: Ei îşi vor simţi propria neputinţă şi slăbiciune şi îşi vor face prima preocupare din a avea nu doar o formă de evlavie, ci o legătură vitală cu Dumnezeu.

42. RH 12 aprilie 1892 (Comentariu EGW la 2 Cor.5,17): Cei ce sunt născuţi la o viaţă nouă de către Duhul Sfânt au devenit părtaşi de natură divină, şi în toate obiceiurile şi purtările lor dau dovadă de legătura lor cu Hristos.

43. Letter 64,1900: Când oamenii se supun total lui Dumnezeu, mâncând pâinea viaţii şi bând apa mântuirii, ei vor creşte în Hristos. Caracterele lor sunt alcătuite din ceea ce mintea mănâncă şi bea. Prin Cuvântul vieţii pe care îl primesc şi îl ascultă, ei devin părtaşi de natură divină. Astfel, întreaga lor slujire este după asemănarea divină, iar cel înălţat este Hristos, nu omul.

44. 1SM 182: Dacă vom ajunge în cer, aceasta se va face legând sufletul de Mijlocitor, devenind părtaşi de natură divină.

45. 1SM 251: Hristos a luat natura omenească ca oamenii să poată fi una cu El aşa cum El este una cu Tatăl, ca Dumnezeu să poată iubi pe om aşa cum iubeşte pe singurul Său Fiu, şi ca oamenii să poată deveni părtaşi de natură divină şi să fie desăvârşiţi în El.

46. 1SM 374: Pentru a avea neprihănirea lui Hristos, noi trebuie să fim zilnic transformaţi de influenţa Duhului, să fim părtaşi de natură divină.

47. 1SM 408: Am primit scrisori în care se afirma că Hristos nu a putut să aibă aceeaşi natură ca omul, căci dacă ar fi avut, ar fi căzut şi El ca noi în faţa aceloraşi ispitiri.

Dacă El nu avea natura omului, atunci nu putea fi exemplul nostru. Dacă nu era părtaş al naturii noastre, atunci nu putea fi ispitit ca şi omul. Dacă pentru El nu era posibil să cedeze ispitei, atunci nu putea fi ajutorul nostru. A fost o realitate solemnă faptul că Hristos a venit să poarte luptele omului, în locul omului. Ispitirea şi biruinţa Lui ne arată că omenescul trebuie să copieze modelul: omul trebuie să devină părtaş de natură divină.

48. 1SM 409: Hristos a venit să fie exemplul nostru şi să ne facă cunoscut că noi putem fi părtaşi de natură divină. Cum? Scăpând de întinăciunea care există în lume prin poftă.

49. 1SM 409: El a rezistat ispitei prin puterea pe care omul o poate comanda. El s-a aşezat pe tronul lui Dumnezeu, şi nu există bărbat sau femeie care să nu aibă acces la acelaşi ajutor prin credinţă în Dumnezeu. Omul poate deveni părtaş de natură divină; nu există nici un suflet care să nu primească ajutorul Cerului în ispită şi încercare. Isus a venit să descopere izvorul puterii Sale, ca omul să nu se sprijine pe puterile lui omeneşti neajutorate.

50. 1SM 409: Dacă putere divină nu se combină cu efortul omenesc, nu aş da nici un pai pe tot ce ar putea face cel mai mare om.

51. 1SM 341: Prin unirea divinului cu natura omenească, Hristos poate lumina priceperea şi poate injecta proprietăţile Sale dătătoare de viaţă în sufletul mort în greşeli şi păcate.

52. 1SM 342: Tot ce a fost posibil ca omul să suporte în conflictul cu Satan, Hristos a îndurat în natura Sa combinată umană şi divină. Ascultător, fără păcat până la sfârşit, El a murit pentru om, înlocuitorul şi garantul lui, suportând tot ce omul ar avea de suportat de la înşelătorul, ca omul să poată birui fiind părtaş de natură divină.

53. 1SM 342: A rezista dorinţelor lui Satan nu este o sarcină uşoară. Ea cere o prindere fermă de natura divină de la început până la sfârşit, altfel nu se poate rezista. Hristos, în biruinţele obţinute prin moartea Sa pe crucea Calvarului, a lăsat deschisă calea pentru om, făcând posibil pentru el să ţină legea lui Dumnezeu prin Calea, Adevărul şi Viaţa. Nu există altă cale.

54. 1SM 363-364: Hristos a satisfăcut pretenţiile legii în natura Sa omenească. El a purtat blestemul legii pentru păcătos, a făcut ispăşire pentru el, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Credinţa adevărată îşi însuşeşte neprihănirea lui Hristos, iar păcătosul este făcut biruitor cu Hristos; căci el este făcut părtaş de natură divină şi astfel divinul şi umanul sunt combinate.

55. 1SM 366: Fără harul lui Hristos, păcătosul este fără speranţă; nu se poate face nimic pentru el; însă prin har divin, putere supranaturală este împărtăşită omului, lucrând în mintea, inima şi caracterul lui. Prin împărtăşirea harului lui Hristos, păcatul este discernut în starea lui odioasă, şi în final dat afară din templul sufletului.

56. 1SM 81: O, cât de amară a fost dezamăgirea celor care nu au  învăţat din experienţă înţelesul cuvintelor: “Voi sunteţi morţi, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.”

57. 1SM 137: Creştinul adevărat va fi plin de pace şi bucurie, deoarece el trăieşte ca în prezanţa Celui Nevăzut; şi cei care Îl caută pe Hristos în adevăratul Său caracter, au în ei elementele vieţii veşnice, deoarece ei sunt părtaşi de natură divină, după ce au scăpat de întinăciunea care există în lume prin poftă.

58. 1SM 240: Ei sunt făcuţi părtaşi de natură divină, şi cresc din ce în ce mai mult în asemănare cu Mântuitorul lor, înaintând pas cu pas în conformare cu voia lui Dumnezeu, până când ating desăvârşirea.

59. 1SM 256: Putere divină este aşezată asupra omului ca el să poată deveni părtaş de natură divină scăpând de întinăciunea care este în lume prin poftă. Astfel poate omul pocăit şi credincios să fie făcut neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos.

60. O datorie sfântă 162: Atunci când devenim părtaşi de natură divină vom privi cu scârbă orice înălţare de sine şi ceea ce noi numeam mai înainte înţelepciune, va apare ca zgură şi noroi.

61. Solii către tineret 51: Când un om este cu adevărat convertit, el devine fiu al lui Dumnezeu, părtaş de natură divină. Nu numai că inima lui este reânoită, ci şi puterea Sa intelectuală este întărită şi împuternicită.

62. 1SM 299: Dacă nu primim lumină de la Soarele Neprihănirii, nu avem nici o legătură cu izvorul luminii; şi dacă  viaţă şi lumină nu locuiesc în noi, nu vom putea fi mântuiţi.

 back