Un virus letal și originea lui

„Marea strigare a îngerului al treilea a şi început în descoperirea neprihănirii lui Hristos,

Răscumpărătorul iertător de păcate. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul”

E.G.White, RH 1 aprilie 1890

Un virus letal și originea lui

De ce se dezvoltă biserica numeric, dar nu reușește să iasă din încropeala laodiceană?

----------------------------------

20 iunie 2006 - Gili Cârstea

Cum s-a infectat acest popor cu virusul laodicean?

Cum se transmite el de la o generaţie la alta?

Care este originea lui?

Cum se explică lipsa de interes a autorităţilor pentru găsirea unui antidot?

De ce oare nu păstrăm regulile de carantină obligatorie, spre a evita infectarea altora?

Biserica rămăşiţei a fost ridicată de Dumnezeu spre a fi o mişcare a vremii sfârşitului, iar leagănul ei a fost Filadelfia – biserica iubirii.

Interesant, Filadelfia era curată “bacteriologic,” chiar dacă incapabilă să încheie lucrarea lui Dumnezeu – “căci ai puţină putere.” Martorul credincios nu are pentru ea absolut niciun reproş. Ei i s-a pus înainte o uşă deschisă, şi a păşit pe ea cu demnitate, modestie, scoţând omenirea din bezna evului întunecat. Bravii protestanţi nu s-au ruşinat de numele lui Hristos – “ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu” – deşi biserica şi lumea îi acuzau de erezie.

Din mijlocul acestui popor s-au ridicat, în 1844, pionierii mişcării advente. Erau cei mai studioşi, mai serioşi şi mai zeloşi fii ai Filadelfiei. Credinţa lor a fost zguduită cumplit, dar s-au întors cu o şi mai putere determinare spre Cuvântul lui Dumnezeu, descoperind acolo razele noi şi strălucitoare ale slavei lui Dumnezeu. Pe temeliile veşnice ale Sanctuarului, ei au aşezat o platformă de adevăr prezent pe care Dumnezeu a ridicat marea mişcare adventă. Formula pentru succes a fost un cod genetic impecabil, asociat cu o puternică deschidere către lumină nouă, către adevăr prezent.

De unde a apărut virusul laodicean? Cum s-a răspândit această “tulpină” de amărăciune într-un popor destinat să devină mireasa lui Hristos?

Este vorba de un produs de laborator, din arsenalul de arme bacteriologice al Adversarului?

Este vorba de o maladie naturală, dezvoltată pe trupul bisericii datorită unor condiţii specifice, o boală denominaţională, un “idol” care “vine din Israel” (Osea 8:6)?

Există vreo “scamă” nativă în sistemul imunitar adventist, o breşă de securitate, o aberaţie genetică ce ne condamnă automat la vărsarea din gura Domnului?

Cum a ajuns îngerul bisericii Laodicea să-L ţină pe Hristos la uşă? De ce se complace el în acest joc inutil de-a religia, o religie în care Hristos este împiedicat să pătrundă în templul Său?

Ca şi mana cerească – hrana îngerilor (Ps 78:24-25) – care nu rezistă mult în ambianţa păcatului, spiritul adventist era un produs fragil, cu grad mare de perisabilitate. El avea nevoie de condiţii speciale de mediu, de igienă, spre a se dezvolta şi a întreţine un popor. Spiritul adventist depinde vital de capacitatea de a asimila permanent lumină din cer. Vigoarea lui vine din expunerea corectă la slava lui Dumnezeu. Întrerupeţi sursa de lumină nouă şi imediat încep să se dezvolte pe trupul lui bacterii ciudate şi virulente din ghiara cărora nu mai este scăpare.

Pionierii au descoperit lumină nouă despre Sanctuar şi despre lege. Imediat a apărut un popor dispus să ducă adevărul nou până la capătul pământului. Mişcarea era permanent alimentată de noi descoperiri ale slavei lui Hristos. Valabilitatea legii, sabatul, curăţirea sanctuarului, natura umană a lui Hristos, ziua ispăşirii, adevărul despre iad şi nemurirea sufletului – toate acestea veneau în cascadă şi produceau efecte vizibile. Se apropia vertiginos ziua Domnului, iar El avea nevoie de un popor prin care să descopere omenirii slava Sa. Venise timpul împlinirii profeţiei lui Isaia:

“Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile), când va lega Domnul vânătăile poporului Său, şi va tămădui rana loviturilor lui” (Isa 30:26).

Dar ceva teribil s-a întâmplat. Mişcarea adventă şi-a îndeplinit misiunea de a duce adevărul descoperit până la marginile pământului, dar a neglijat fatal esenţa, existenţa şi supravieţuirea spiritului adventist. Înaintaşii s-au concentrat exclusiv pe răspândirea adevărului, încercând să facă lumina nouă cât mai comestibilă pentru eventualul consumator lumesc, şi neglijând să hrănească sufletul adventist cu noi raze ale slavei lui Hristos. Biserica era ca un tânăr care fizic se dezvoltă corect, dar care intelectual rămâne un copil.

Încă din 1882, Domnul avertiza despre pericolul imunitar care urma să ducă la epidemia de laodiceanism:

„Mulţi dintre voi nu pot deosebi lucrarea şi prezenţa lui Dumnezeu… Există printre noi bărbaţi în poziţii de răspundere care susţin că… o credinţă ca a lui Pavel, Petru sau Ioan, este… învechită şi inacceptabilă pentru timpul prezent. Este socotită ca absurdă, mistică şi nedemnă de o minte inteligentă” (5T 74, 79).

În 1885 El avertiza pe conducătorii poporului că, dacă nu se vor trezi la înţelegerea datoriei lor, “ei nu vor recunoaşte lucrarea lui Dumnezeu când va răsuna marea strigare a îngerului al treilea. Când lumina apare spre a lumina pământul, în loc de a veni în ajutorul Domnului, ei vor dori să restrângă lucrarea spre a o potrivi ideilor lor înguste” (TM 300).

Care era „datoria” lor, faţă de care dormeau şi aveau nevoie să se trezească? Ascultaţi:

“Adevăruri mari, care au fost ascunse şi neînţelese din Ziua Cincizecimii, trebuie să strălucească din Cuvântul lui Dumnezeu în puritatea lor naturală. Celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, Duhul Sfânt le va descoperi adevăruri care au fost şterse din minte şi, de asemenea, le va descoperi adevăruri în întregime noi” (FCE 473).

Aceasta era ţinta mişcării advente, şi doar aşa putea fi păstrat sănătos spiritul adventist. Din păcate, Ziua Cincizecimii lăsase “ascunse şi neînţelese” adevăruri mari, iar acestea erau esenţiale pentru ziua ispăşirii, ploaia târzie şi marea strigare.

În timp ce inima firească a mişcării advente investea puternic în propovăduirea adevărului prezent, spiritul adventist era tot mai înfometat de lipsa luminii crescânde a slavei lui Dumnezeu. În timp ce efectele lucrării misionare produceau delicii supreme, spiritul adventist era invadat de virusul letal al mulţumirii de sine. Mişcarea se dezvolta numeric, dar stagna în misiunea ei majoră, care consta în descoperirea adevărurilor rămase “ascunse şi neînţelese” din Ziua Cincizecimii. Mişcarea adventă era infectată de virusul periculos al laodiceanismului, iar epidemia se întindea în corpul mondial.

În faţa acestui pericol major, Dumnezeu nu S-a mulţumit cu simple avertizări transmise prin serva Sa, ci a intervenit cu măsuri drastice. El a trimis în 1888, când epidemia era în fazele ei incipiente, doi soli “cu acreditare divină,” iar solia lor era o provocare clară şi directă către întoarcerea la spiritul autentic adventist, la cercetarea şi descoperirea unor noi raze de lumină. Mişcarea risca să se transforme în Biserică, şi astfel să se baricadeze în spatele dogmelor şi tradiţiilor. Salvarea ei? Înaintarea în slava crescândă a soliei îngerului al treilea.

Conducerea bisericii ajunsese în faţa ultimei răspântii înainte de evenimentele finale. Va accepta provocarea lui Dumnezeu, mulţumindu-se cu rolul modest dar glorios de profet al Domnului, descoperitor de lumină? Sau se va lăsa ispitită să devină o biserică puternică numeric, în încercarea de a stabili împărăţia lui Dumnezeu pe acest pământ?

Istoria este tristă, iar Minneapolis 1888 a confirmat avertizarea că atunci când va fi trimisă, lumina nu va fi recunoscută, iar fraţii “vor dori să restrângă lucrarea spre a o potrivi ideilor lor înguste.” Duhul lui Dumnezeu a fost insultat, Hristos a fost din nou răstignit în persoana solilor Săi, iar mana, rămasă neculeasă pe câmp, s-a stricat. Lumina a fost retrasă, iar virusul laodicean a explodat în voie, lăsând pe îngerul bisericii în confuzie totală – lipsit de credinţa lui Hristos, fără haina neprihănirii şi orb la nevoile reale ale cauzei lui Dumnezeu, dar măgulindu-se că el ştie ce face.

Slujitoarea Domnului a fost obligată să mărturisească, plină de resemnare: „După întâlnirea de la Minneapolis, am văzut starea bisericii Laodicea ca niciodată mai înainte” (The EGW 1888 Materials, 695).

Ea afirmase fără echivoc: „Solia dată nouă de fraţii A.T. Jones şi E.J.Waggoner este solia lui Dumnezeu către biserica Laodicea" (p. 1052).

Doreşte cineva dovezi mai clare decât acestea?

Înainte de 1888, Domnul avertizase: “Cei care s-au încrezut în intelect, geniu sau talent, nu vor sta atunci în fruntea poporului. Ei nu au ţinut pasul cu lumina. Cei care s-au dovedit necredincioşi nu vor fi atunci în fruntea turmei. În ultima lucrare solemnă, doar puţini oameni de seamă vor fi angajaţi” (5T 80). Observaţi? „Ei nu au ţinut pasul cu lumina.”

Refuzul recunoaşterii şi primirii luminii despre neprihănirea lui Hristos în 1888 a expus biserica acestei înrobitoare epidemii de laodiceanism. Iar cauza a fost corect şi insistent explicată, ca să nu existe dubii: O puternică indispoziţie de a înainta în descoperirea luminii soliei îngerului al treilea. Nu era vorba de lipsă de pregătire şcolară, de lipsă de fonduri sau de neimplicare în lucrare. Totul se reducea la refuzul de a primi lumină nouă. Ascultaţi:

“Diavolul şi-a aruncat mantaua întunecoasă peste popor, când noi avem nevoie de lumină, lumină fraţilor, lumină preţioasă de la tronul lui Dumnezeu... El poate să vă descopere preţioasa Sa lumină... Pentru Numele lui Hristos, vă rog să priviţi greşeala iudeilor; căci Hristos spunea: ‘Lumina a venit, iar voi alegeţi întunericul în locul luminii’ (Ioan 3,19). Acest lucru se poate face exact când străluceşte lumina mai tare” (Ms 10, 1890).

“De ce nu ascultaţi cuvintele lui Hristos care vă sunt prezentate? De ce alegeţi întunericul? Ei se tem tare mult să recunoască o nouă rază de lumină” (Ms 4, 1890).

“Atunci când poporul lui Dumnezeu creşte în har, vor obţine permanent o şi mai clară înţelegere a Cuvântului Său. Ei vor descoperi lumină nouă şi frumuseţe în adevărurile lui sacre. Acest lucru a fost adevărat în istoria bisericii din toate secolele, şi aşa va fi până la sfârşit” (5T 703).

“Când bisericii i se prezintă lumină nouă, este periculos să vă închideţi faţă de ea. Refuzul de a o asculta, deoarece aveţi prejudecăţi împotriva soliei sau solilor, nu vă va scuza în faţa lui Dumnezeu. Condamnând ce nu aţi auzit sau nu înţelegeţi nu vă va înălţa în ochii celor care sunt cinstiţi în investigarea adevărului. Iar a vorbi de rău pe cei pe care Dumnezeu i-a trimis cu solia adevărului, este prostie şi nebunie” (Testimonies to Sabbath-School Work, 60).

“Lumină, lumină preţioasă vine din cer, iar ei se aliniază împotriva ei. Ce va urma? Ei vor accepta solii pe care nu le-a trimis Dumnezeu, devenind astfel şi mai periculoşi pentru cauza lui Dumnezeu, deoarece aşează standarde false” (STest. A01B8, 12).

“Nici pentru o clipă nu va trebui să credem că nu mai există lumină nouă şi adevăr pentru noi ca popor. Suntem în pericolul de a deveni indiferenţi, pierzând astfel puterea sfinţitoare a adevărului, amăgindu-ne cu gândul: ‘Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic’ (Apocalips 3,17). Deşi trebuie să ţinem tare la adevărurile pe care le-am primit până acum, nu trebuie să privim cu suspiciune lumina nouă pe care ne-o trimite Dumnezeu” (GW 92).

“Există putere pentru acest popor. Eu ştiu sigur. Dumnezeu mi-a descoperit acest lucru de mulţi ani, iar acum a sosit timpul. Vreau să ştiu dacă... vom accepta mai multă lumină şi mai multă cunoştinţă” (Ms 56, 1890).

“Cu dragoste şi cu teamă spun celor în faţa cărora stau astăzi [delegaţii la sesiunea Conferinţei Generale din 1890] că există multă lumină pentru noi, şi că odată cu primirea acestei lumini vor veni mari binecuvântări. Când văd pe fraţii mei plini de mânie împotriva solilor şi soliei lui Dumnezeu, mă gândesc la scenele asemănătoare din viaţa lui Hristos şi a reformatorilor. Primirea care s-a făcut servilor Domnului în secolele trecute este la fel cu cea care se face astăzi celor prin care trimite Dumnezeu raze preţioase de lumină. Conducătorii de astăzi ai poporului merg pe acelaşi drum pe care au mers iudeii. Ei critică şi aduc obiecţiune după obiecţiune, refuzând să recunoască dovezile, tratând lumina trimisă lor tot aşa cum au tratat iudeii lumina pe care le-a adus-o Hristos” (Ms 36, 1890).

Acestea sunt acuzaţii de o gravitate extremă, şi ar trebui să fim complet rupţi de realitate spre a le ignora. Cauza lui Dumnezeu este în pericol mortal, iar biserica rămăşiţei este paralizată în formalism tocmai acum, când urmează să devină lumina neamurilor în cel mai profund sens. Toate resursele ei sunt epuizate spre a face faţă epidemiei. Trupul este afectat “din tălpi până în creştet” de laodiceanism, iar boala trece rapid la toţi cei cu care venim în contact. De peste o sută de ani trăim această maladie, şi niciunul dintre cei care au trecut prin apa botezului nostru nu a scăpat neinfectat de laodiceanism. Se pare că îngerul bisericii posedă cea mai periculoasă tulpină a virusului, iar forţa lui de infestare îşi are originea în 1888:

“Prejudecăţile şi opiniile care au predominat la Minneapolis n-au dispărut nicidecum; seminţele semănate acolo sunt gata să răsară la viaţă şi să dea o recoltă bogată. Vârfurile au fost tăiate, dar rădăcinile nu au fost niciodată smulse, iar ele continuă să otrăvească judecata, să pervertească percepţia şi să orbească înţelegerea celor care vin în contact cu solia şi solii” (TM 467).

Tulpina aceasta cu originea la Minneapolis, care s-a aşezat între lumina trimisă din cer şi popor, va trebui smulsă cât mai curând posibil. Altfel, spiritul adventist va fi sufocat, iar Dumnezeu va trebui să găsească alte căi de a ajuta pe copiii Săi din Babilon.

Cine îşi asumă un astfel de risc?

HOME SUS ARTICOLE

„Solia neprihănirii lui Hristos trebuie să răsune de la un capăt la celălalt al pământului,

pregătind calea Domnului. Aceasta este slava lui Dumnezeu care încheie lucrarea îngerului al treilea”

E.G.White, GCB 1893