Dumnezeu a oferit elemente precise de identificare a direcţiei către care va înainta solia îngerului al treilea, astfel ca cercetătorii ei să nu piardă cărarea. Unul dintre aceste elemente de identificare se găseşte în următorul pasaj:

„Ca ambasadori ai lui Hristos, ei trebuie să cerceteze Scripturile în căutarea adevărurilor ascunse sub gunoiul erorilor; şi fiecare rază de lumină primită trebuie comunicată altora. Un singur interes va predomina, un singur subiect le va înghiţi pe toate celelalte: Domnul, neprihănirea noastră” (SD 259).

Că „Domnul, neprihănirea noastră” va fi laitmotivul ultimei generaţii este confirmat prin Ieremia: „În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: ‚Domnul, neprihănirea noastră’” (Ier 33:16).

Noile raze de lumină venite în 1888 la acest subiect au fost numite generic „Neprihănirea lui Hristos în legătură cu legea,” şi ele descopereau adevărurile „rămase ascunse şi neînţelese” de la ziua Cincizecimii. Caracterul nonviolent al lui Dumnezeu, Ziua Ispăşirii pentru ultima generaţie, părtăşia de natură divină, eliberarea de păcat a poporului lui Dumnezeu şi sigilarea înainte de închiderea harului, nunta Mielului – toate aceste elemente vitale ale soliei decurgeau din solia neprihănirii lui Hristos în legătură cu legea.

Vrăjmaşul lui Dumnezeu ştie bine ce impact devastator pot avea aceste raze de lumină asupra împărăției lui, dacă poporul lui Dumnezeu le înţelege şi le acceptă.

Iar pentru cei care sunt cunoscători ai „isprăvilor lui trecute,” este clar că el nu va lăsa neatacat acest domeniu vital.

După 1888, ştiind bine că solia lui Dumnezeu a fost respinsă iar Duhul Sfânt S-a retras, el a profitat de situaţie spre a arunca cu noroi în solie sau în purtătorii ei. Vă amintiţi de erezia holy flesh sau de criza panteistă [aici].

Recent mă întrebam care va fi următoarea lui „ispravă” în denigrarea celei mai periculoase solii, aşa cum este neprihănirea lui Hristos, pentru guvernarea lui.

Zilele trecute am avut ocazia să „admir” una dintre ultimele lui isprăvi, croită să arunce lăturile spurcate ale fărădelegii chiar asupra subiectelor de maximă importanţă ale timpului prezent, cum sunt sanctuarul, nunta Mielului şi părtăşia cu natura divină.

BBC [aici] şi National Geographic [aici] au prezentat recent reportaje despre un nou Mesia şi grupul lui de susţinere. Discovery Channel urmează să preia curând subiectul, iar situl cultului abundă în informaţii [aici].

Se numeşte pe sine Michael Travesser, întruparea lui Mesia Michael. Numele lui este Wayne Bent, şi, aşa cum cred că vă aşteptaţi, este fost pastor adventist. Împreună cu un grup de foşti adventişti, el s-a retras la o fermă din New Mexico, pe care o numesc Strong City, aşteptând sfârşitul lumii. El, ca mulţi alţii, a recalculat perioada profetică a celor 2300 de seri şi dimineţi, şi a ajuns la concluzia că sfârşitul lumii trebuie să aibă loc pe 31 octombrie 2007. (L-a recalculat pentru 15 decembrie 2007, iar acum se pare că a renunţat).

Cu şapte ani înainte de această dată finală, Wayne Bent alias Michael Travesser a aflat de la „Tatăl” că Michael, adică Mesia, a intrat în trupul lui, că s-a identificat perfect cu el, şi că acum a devenit mântuitorul lumii. El este împlinirea făgăduinţei despre a doua venire, iar ceea ce urmează este faza finală a plăgilor şi sfârşitul lumii pentru cei care nu-l acceptă pe el ca Mesia.

Vă daţi seama că noi nu ne-am ocupa cu asemenea nimicuri, dacă ceea ce susţin, practică şi propovăduiesc aceşti oameni, nu ar avea o strânsă legătură cu sanctuarul şi lucrarea finală de ispăşire ce urmează să aibă loc pentru poporul lui Dumnezeu.

Pastorul Wyne Bent a fost botezat în Biserica Baptistă, dar la câţiva ani a început să audă o voce repetând cu insistenţă: „Părăseşte biserica.” Vocea l-a condus la Biserica Adventistă, unde a absolvit colegiul La Sierra, apoi Loma Linda University pentru masterat. Timp de şase ani este pastorul comunităţii adventiste Colton, apoi începe o lucrare independentă, numită Life Supports Seminars.

Nu după mult timp, împreună cu susţinătorii lui, părăseşte biserica şi înfiinţează comunitatea „The Lord Our Righteousness” („Domnul neprihănirea noastră”). Acum începeţi să înţelegeţi de ce mă interesează acest caz.

Oamenii au pornit alături de pastorul lor deoarece acesta promitea, atenţie, eliberarea de păcat şi salvarea de la distrugere iminentă a planetei.

Aşa cum am spus, omul este înştiinţat de „Tatăl” (ei nu spun niciodată „Dumnezeu”) că Mesia S-a metamorfozat în trupul lui, şi că acum este părtaş de natură divină. Dar nu numai atât. Luminat de sus, el anunţă pe membrii comunităţii că ei sunt chemaţi la o misiune înaltă, şi anume la realizarea nunţii. Cum? Unindu-se cu el. În timpul predicii i-a întrebat pur şi simplu: „Vreţi să vă căsătoriţi cu mine?” Oamenii nu au înţeles mare lucru, bănuind că vorbeşte metaforic. Dar s-au înşelat. Mesia al lor nu folosea metafore, el chiar la ceva cât se poate de literal se gândea.

Suportul biblic? Simplu și clar. Isaia 4:1, dar luat cât se poate de literal: „Şapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat, şi vor zice: ‚Vom mânca pâinea noastră înşine, şi ne vom îmbrăca în hainele noastre înşine; numai fă-ne să-ţi purtăm numele, şi ia ocara de peste noi!’” (Isa 4:1).

Bărbatul este el însuși, adică Hristos care locuiește în el, şi profeţia cere ca şapte femei virgine să se roage de el disperate să devină miresele lui. Aşa că s-au găsit şapte fecioare, care au trecut prin ceremonia de curăţire, stând dezbrăcate în patul lui Michael Mesia. Ele au sarcina să verse cele şapte urgii, plăgile lui Dumnezeu, peste pământ. Ceea ce au şi făcut.

Dar înainte de acest ritual dezgustător a avut loc o altă ceremonie majoră. Sub presiunea „Tatălui,” şi împotriva voinţei  lui, Mesia avea nevoie de doi martori pentru mesianitatea lui, o confirmare divină că el este ceea ce pretinde. Cei doi martori (referire la expresia din Apocalips) nu puteau fi decât femei, cu care divinitatea din el să se unească. Nunta trebuia să se „consume” cu cei doi martori, dar totul trebuia să se desfăşoare sub călăuzirea divină. Adică ele trebuiau să vină la el şi să ceară acest lucru insistent, ca o dovadă că nu el a dorit acest lucru, ci a fost impus de cer.

Aşa s-a şi întâmplat. Doamnele respective, căsătorite, au început să simtă o dorinţă puternică de a primi în ele natura divină care locuia în pastorul devenit Mesia. Dorinţa a crescut până când nu a mai putut fi oprită. Au venit, plângând şi rugându-se la fereastra lui Michael, cerând să participe la „consumarea” nunţii. În termenii noştri păcătoşi, „consumarea” este actul sexual.

Acesta a fost semnul divin că nunta trebuie să aibă loc. Michael s-a culcat cu femeile, apoi a anunţat comunitatea că şi ei sunt părtaşi la nuntă, pe baza consimţământului şi aprobării pe care i-o oferă ei prin prezenţa lor acolo.

Dar nu, să nu vă imaginaţi că femeile au divorţat şi s-au căsătorit cu Michael. Ele au rămas alături de soţii lor, dar cu Michael practică doar „consumarea” nunţii Mielului.

Vă putea trece prin cap o mai mare batjocorire a importantei lucrări pe care Domnul Hristos urmează să o facă în curând cu poporul Său? Observaţi la ce scufundare în mocirlă te poate duce Satana atunci când nu înţelegi limbajul metaforic al Scripturii? Dar nu s-a terminat.

Curând „Tatăl” a început să facă presiuni asupra „fiului” său. Deşi pastorul nostru devenit Mesia îşi propusese la început să respecte regula strictă: „Oricât de departe dar fără sex,” acum perspectiva începea să se schimbe. Dacă Mesia locuieşte în el, şi este părtaş de natură divină, nimic nu poate fi interzis sau nepotrivit, dacă „nunta” o cere. Iar „Tatăl” dorea acum un alt sacrificiu de la fiul său. I se cerea să facă sex cu Christina, soţia băiatului lui, Jeff Bent. Oricât de divin era el, pastorul-Mesia nu putea face aşa ceva.

Dar presiunile au crescut, urmate de ameninţări. La început cădea jos, apăsat de o putere colosală, care aproape că îi lua respiraţia. Apoi a început să fie ameninţat că dacă nu face „consumarea” cu Christiana, va mânca iarbă şapte ani, ca Nebucadneţar. Îngrozit că va fi părăsit de natura divină, a acceptat. Dar cu o condiţie: Christiana să vină la el în pat fără nicio intervenţie omenească.

Imediat nora a început să aibă viziuni şi puternice impulsuri de a deveni mireasa lui Hristos. Dorea să fie şi ea o parte a nunţii Mielului, şi simţea în ea o forţă căreia nu i se putea împotrivi. Soţul ei a fost de acord, aşa că într-o seară a plecat spre casa lui Michael, unde „consumarea” a avut loc, iar pacea şi liniştea au revenit în viaţa lui Michael Mesia, semn că divinitatea a fost satisfăcută şi planul „Tatălui” realizat. A socotit că ceea ce a făcut el este un mare sacrificiu, fără de care salvarea omenirii nu era posibilă.

Aţi observat nemernicia filozofiei acestor depravaţi? Dacă eşti părtaş de natură divină, şi împlineşti voia lui Dumnezeu, păcatul devine neprihănire, şi orice act, oricât de păcătos după definiţia legii, este acceptabil. Aici se ajunge când crezi că Dumnezeu este deasupra legii, şi indiferent ce ar face El, este bun, corect, legal. Câţi din biserică nu cred la fel, atunci când analizează cataclismele din trecut?

Acum, este de înţeles că orice bărbat ar aprecia să se zbenguie puţin pe divanul plin cu virgine dezbrăcate; istoria lui David confirmă acest lucru. Diferenţa este că unii recunosc şi constată că aşa ceva este păcat, absolut împotriva legii lui Dumnezeu, şi strigă după eliberare. „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule!” este cea mai profundă dorinţă a inimii lor, recunoscând că un astfel de comportament duce la moarte.

Alţii însă, aşa cum este cazul aici, consideră că Dumnezeu oferă dispense şi amendează legea din raţiuni superioare pe care nu le înţeleg muritorii de rând. Păcatul încetează să fie rău dacă este practicat la dorinţa expresă a lui Dumnezeu. „Puteam să mă împotrivesc Tatălui?” se întreba cu nevinovăţie noul Mesia.

Aceasta este nebunia religiei lui Baal, practicată de toţi vecinii lui Israel, şi deseori chiar de Israel. Serviciile divine din templele păgâne includeau deseori jertfe de acest gen, unde parul Astartei era de fapt singurul obiect al adorării. Exact acest gen de sex divin practică biserica lui Wayne Bent, şi totul în numele neprihănirii, nunţii Mielului şi eliberării de păcat. Aceste expresii sunt permanent pe buzele acelor oameni.

Nu cred că diavolul putea inventa o mai mare ticăloşie spre a îngrozi lumea, dar mai ales pe membrii bisericii rămăşiţei, tocmai acum, când adevărata nuntă a Mielului se apropie vertiginos, când „Domnul, neprihănirea noastră” ar trebui să devină „singurul” subiect de pe agenda bisericii. Dar este tipic acest procedeu, conform cu toate „isprăvile” lui trecute, dar cu o doză în plus de viclenie.

Acum putem să înţelegem mai bine ce a vrut să spună scumpa noastră doamnă, atunci când insista să numească solia 1888 ca fiind „neprihănirea lui Hristos în legătură cu legea.”

Michael Travesser şi compania lui ne arată ce poate face Satana cu oamenii care doresc neprihănirea lui Hristos, dar fără legătură cu legea. Dacă ar fi înţeles despre ce a fost vorba în 1888, şi cum solia urmărea să aducă mai proeminent caracterul lui Dumnezeu, nu ar fi putut fi păcăliţi cu asemenea nimicuri. Dacă ştiau că Dumnezeu nu este deasupra legii, şi că legea este doar o transcriere a caracterului Lui, nu se lăsau păcăliţi de diavolul să „consume” nunta pe divanul pastorului lor.

Dar nu a avut cine să le spună despre aşa ceva. Acum diavolul îi prezintă lumii pe toate canalele, şi obţine trei reacţii sigure: Oamenii de bun simţ sunt scârbiţi, şi nu vor să mai audă de adventişti; membrii bisericii se vor feri ca de foc de expresii precum nunta, neprihănirea lui Hristos sau ispăşirea; mass-media va exacerba teama de fundamentalismul religios violent, care poate duce la un asemenea aberant mod de viaţă.

Rezultatul final? Mielul lui Dumnezeu este batjocorit, iar poporul Său se dovedeşte neputincios şi complet nepregătit pentru o astfel de criză.

Nu am adus acest caz în faţa voastră spre a sugera că aceşti oameni sunt mai păcătoşi decât noi, cei care cu evlavie ocupăm băncile comunităţilor noastre sabat de sabat. Am dorit doar să subliniez influenţa nefastă pe care pastorii noştri o pot avea asupra turmei lor, atunci când diavolul îi face să creadă că ei sunt lideri spirituali. Principiul protestant al preoţiei personale, sfatul Domnului că între noi nu trebuie să existe „rabi” sau învăţători, afară de El personal, a fost aproape sufocat în biserica noastră, iar oamenii contează tot mai evident pe expertiza unor oameni şcoliţi la universităţile Babilonului.

Ca întotdeauna, aceasta a fost calea cea mai sigură către apostazie, iar poporul nostru nu a învăţat lecţiile istoriei. Când ne-am dorit cu toată inima „să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte ţări,” inevitabil am ajuns „să slujim lemnului şi pietrei” (Eze 20:32).

Strong City este doar începutul durerilor, deoarece isprăvile diavolului vor continua să fie tot mai spectaculoase, şi mulţi care au uitat „isprăvile lui trecute” îl vor considera un prieten, un ajutor pentru încheierea lucrării. Îl vor numi „Tată,” şi vor striga la el după duhul lui. Iar duhul lui, deşi îndeamnă la cea mai neagră şi ruşinoasă fărădelege, va fi primit ca fiind Duhul lui Dumnezeu.