Pe un forum favorit câţiva prieteni discută în prezent situaţia din Afganistan, în care un musulman convertit la creştinism a fost condamnat la moarte, iar în cele din urmă, sub presiunea internaţională, guvernul a găsit o soluţie de compromis, declarându-l alienat mintal. Ei sunt uimiţi de atrocităţile din ţările musulmane şi de maniera în care încearcă guvernele susţinute de occident să rezolve aceste probleme.

Pentru părăsirea credinţei islamice se cere pedeapsa cu moartea; chiar şi musulmanii consideraţi “moderaţi” sunt de acord că asemenea persoane nu mai pot păstra cetăţenia, drepturile asupra copiilor şi asupra proprietăţii.

Clifford Goldstein intervine în discuţia de pe forum şi spune: “Sunt bucuros că băieţii noştri mor acolo pentru democraţie şi libertate.”

Ciudată concepţie la un conducător adventist proeminent, nu? Dacă citea recent Apocalipsa lui Ioan, sau cel puţin Tragedia Veacurilor, ar fi aflat că tensiunile şi conflictele din vremea sfârşitului nu au de-a face cu democraţia şi libertatea. Ar fi priceput repede că duhurile de demoni au şedinţe secrete cu guvernele naţiunilor, şi nu urmăresc nimic altceva decât să-i strângă pe toţi “pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic” (Apoc 16:14). Declaraţiile politice despre pace, democraţie, libertate, drepturile omului, pot convinge pe unii care nu sunt la curent cu ceea ce se petrece în spatele cortinei, dar este de-a dreptul caraghios pentru un conducător adventist informat să înghită asemenea naivităţi. Sau poate este şi el o parte a planului, caz în care noi suntem cei naivi şi stupizi.

În aceeaşi postură caraghioasă se plasează şi Jon Paulien, încercând să ne introducă în dedesubturile politice ale războiului împotriva terorii. El scrie un articol intitulat “Armaggedon and the War on Terror” pe care i-l publică Dr. Bacchiocchi în Newsletter-ul său, “Endtime Issues.” El ne povesteşte cum a apărut, ce urmăreşte şi cum operează Al Qaeda, şi ce legătură are ea cu Armaghedonul. La început am crezut că glumeşte, dar citind mai departe am văzut că omul este cât se poate de serios. După el, Al Qaeda a distrus World Trade Center iar occidentul este pe urmele lor în bătălia pentru democraţie şi liberate. Grozav. Un savant adventist – care nu numai că ar trebui să citească declaraţiile oficiale printre rânduri, dar ar trebui să cunoască perfect operaţiunile de după cortină – construieşte un eşafodaj profetic bazat pe o premisă de care râd şi puştii.

Cele două cazuri amintite mai sus devin tipice pentru lipsa de realism şi doza de amatorism ce bântuie literatura adventistă contemporană. Străjeri pe zidurile Sionului cu o asemenea statură, ei trebuiau să ştie că există o presă alternativă, şi că presa oficială, deşi excelează la rubrica corectitudine politică, suferă cumplit la capitolul informare corectă.

Clifford Goldstein ar trebui să fie campion şi specialistul nostru numărul unu în informarea bisericii despre istoria alternativă. Şi primul care ar trebui să fie la curent cu ştirile din presa alternativă. Spun asta deoarece el are un trecut interesant, iar poziţia lui actuală de pastor adventist se datorează doar faptului că a aflat despre, şi a crezut o istorie alternativă pe care poporul său a repudiat-o.

Strămoşii săi au fost martorii unui eveniment epocal. În mijlocul lor a apărut Eliberatorul, Cel uns, Mântuitorul, salvarea lui Israel şi Stăpânitorul neamurilor. Dar ei nu L-au recunoscut. L-au declarat eretic, blestemat de Dumnezeu şi demonizat. L-au constrâns pe procuratorul roman la o condamnare nedreaptă şi L-au crucificat. Apoi au avut o grijă maximă să şteargă urmele. Au omorât pe toţi martorii lucrărilor Lui, au distrus rapoartele cu evenimentele acelor zile şi au publicat extensiv materiale care să susţină poziţia oficială a Sinedriului.

Din fericire pentru Clifford Goldstein, câţiva urmaşi ai lui Hristos au reuşit să dosească anumite scrisori în care martori ai vremii îşi spuneau părerea despre cele întâmplate, scrisori care astăzi au devenit parte a Scripturii. Ele reprezintă şi prezintă istoria alternativă, cu totul diferită de cea oficială servită poporului evreu. Aflând de istoria alternativă, păstrată în actualitate cu atâta sânge nevinovat, savantul nostru de etnie ebraică se bucură acum de binecuvântările adventiste, de principiile autentice ale Cuvântului lui Dumnezeu şi de avantajele aprecierii corecte a istoriei. Dacă ar fi rămas la poziţia oficială, era acum un sionist zelos, răfuindu-se cu vecinii arabi peste zidul de protecţie şi aplicându-le legea talionului în variantă modernă, adică “mai mulţi dinţi pentru un dinte.”

La fel se întâmplă cu activiştii adventişti din domeniul ecumenismului. Ei par încântaţi de entuziasmul generalizat pentru unitate; sunt extaziaţi de umilinţa şi limbajul catifelat practicat de sfântul scaun; se măgulesc la gândul că trebuie să fim cineva dacă bisericile mari sunt dispuse să ne primească alături de ele în efortul de a evangheliza lumea. De bucurie că au scăpat de teroarea etichetei de cult, acum sunt dispuşi să renunţe la orice de dragul “unităţii în Hristos.” Că nu ştiu ce se ascunde în spatele acestor evenimente este exclus; este imposibil ca ei să nu fi citit Tragedia Veacurilor. Atunci de ce se pretează la astfel de jocuri politicianiste şi profetic falimentare? Singura explicaţie poate fi dorinţa aceea nedeclarată din inima tuturor conducătorilor lui Israel, care visau să-şi realizeze misiunea după tiparele acestei lumi, spunând: “Vrem să fim ca neamurile, ca celelalte familii ale pământului, slujind lemnului şi pietrei.”

Savanţii noştri par fascinaţi de intenţiile paşnice şi benefice ale fiarei ridicate din pământ. Ei au o sensibilitate aparte când este vorba să laude cele două corniţe de miel nevinovat, dar par cu totul surzi la glasul de balaur care a început deja să dea fiori reci unora mai perceptivi. Oameni care nu ştiu nimic de profeţia biblică vorbesc despre 9/11 ca despre un al doilea Pearl Harbor; un european faimos numeşte operaţiunea ca fiind „cea mai monumentală operă de artă a tuturor timpurilor,” pe când savanţii adventişti spun că este vorba despre oamenii cavernelor transformaţi peste noapte în superman, căci numai acesta ar fi putut să pună la pământ cu un simplu cutter cea mai formidabilă apărare strategică şi să pătrundă în cel mai bine apărat spaţiu aerian de pe planetă.

Evenimentele contemporane, deşi se desfăşoară după o agendă ocultă şi sunt controlate de duhurile care “se duc” la împăraţii pământului, sunt prezentate cu totul diferit, spre a nu trezi suspiciunea “apelor,” care nu de puţine ori au stricat apele strategilor planetari. “Apele” sunt imprevizibile, capricioase şi inconsecvente, necunoscându-şi interesul şi incapabile să vadă măreţia şi splendoarea unei lumi guvernate de un singur împărat şi binecuvântate de un singur papă.

Era de aşteptat ca străjerii de pe zidurile Sionului să vadă aceste lucruri, că doar de aceea îi ţine poporul cocoţaţi acolo; şi nu fără sacrificii substanţiale. Ei trebuie să cunoască istoria alternativă, inclusiv pe aceea care se scrie în aceste zile, şi să spună poporului ce se petrece dincolo de zidurile Sionului. În loc de aşa ceva, ei citesc publicitatea de doi bani a duşmanilor şi apoi se coboară în cetate să convingă poporul de intenţiile paşnice ale frăţiei pregătite să facă război cu Dumnezeul Atotputernic şi să prigonească pe sfinţii Lui.

Nu putem decât să ne dorim ca împăratul nostru să se uite mai bine pe braţul cui se sprijină, ca să nu repete nebunia lui Ioram în criza prin care va trebui să trecem curând.