Judecata de cercetare şi curăţirea sanctuarului au provocat în adventism sfâşieri majore. Daniel 8:14 a fost mărul discordiei aproape un secol, şi este normal să fie aşa, el fiind „temelia credinţei noastre.” Chiar în aceste zile au loc dezbateri serioase în jurul judecăţii de cercetare. Mulţi savanţi adventişti declară că doctrina nu poate fi susţinută cu Biblia. Ei spun că ea reprezintă mai mult un obstacol decât un ajutor pentru propovăduirea evangheliei veşnice, iar poporul nostru nu poate avea „bucuria mântuirii” atâta timp cât rămâne sub „teroarea” judecăţii de cercetare.

Contestatarii doctrinei sanctuarului trimit şi la reacţiile pe care le provoacă ea în cercurile academice ale lumii creştine, unde solia a fost declarată demult ca fiind „searbădă, uscată şi nefolositoare” [aici]. Dacă este aşa – iar ei cred că aşa este – ce rost are să ne expunem cu asemenea inovaţii expirate, când lumea are atâta nevoie de alte adevăruri aflate în proprietatea bisericii adventiste, dar care nu pot fi comunicate din pricina insistenţei noastre asupra judecăţii de cercetare.

Un lucru trebuie clar stabilit de la început: Există un motiv serios pentru care lumea nu poate aprecia curăţirea sanctuarului adventist, dar nu pentru că doctrina este falimentară teologic. Adevăratul motiv este că noi am adus-o în stare de faliment teologic, deşi ea era soluţia excepţională pentru degringolada teologică a lumii.

Din nefericire, curăţirea sanctuarului a rezistat printre noi doar ca o schiţă profetică a celor 2300 de seri şi dimineţi. Era o structură teoretică, bună doar pentru susţinerea adevărului că în 1844 Dumnezeu a ridicat Biserica Adventistă şi i-a încredinţat o misiune profetică. Orice încercare de a vedea în ea vreo intenţie a lui Dumnezeu de a curăţi inima omenească de întinarea păcatului a fost descurajată, dacă nu chiar blamată. Singurul element al doctrinei apărat şi susţinut de responsabilii bisericii părea a fi judecata de cercetare, şi aceasta doar în aspectul ei juridic. Referirile la viaţa credinciosului erau periferice, şi urmăreau mai mult provocarea unui răspuns bazat pe teamă. Accentul principal era pus pe verificarea cărţilor din cer, spre a se constata cine, prin mărturisire şi părăsire, se califică pentru ştergerea păcatelor transferate acolo.

Sigur că o asemenea viziune producea reacţii nefavorabile în rândul celor care supravegheau teologia adventistă, mai ales din cauza credinţei lor în nemurirea sufletului. Ce rost are o verificare a cărţilor, dacă sufletul la moarte merge direct în cer? De asemenea, în rândul membrilor bisericii ea avea o slabă influenţă, căci oamenii constatau că frica de judecată nu i-a ajutat să termine cu păcatul şi nici “să biruiască aşa cum a biruit Hristos.” Se consolau că poate Dumnezeu se va îndura de ei, de dragul sângelui lui Hristos, şi aşteptau cu resemnare să vină ziua când numele lor va ajunge în faţa instanţei divine. Oamenii erau făcuţi să creadă că problema lor este una juridică, de domeniul instanţei cereşti şi fără nicio legătură cu viaţa lor.

Din păcate pentru ei, nu aceasta era măreaţa descoperire despre curăţirea sanctuarului încredinţată acestui popor.

Pavel a aşezat o temelie sigură pentru înţelegerea acestui subiect, dar puţini au fost dispuşi să o recunoască şi să o plaseze în ecuaţia curăţirii sanctuarului. El demonstrează în Romani 7 că problema noastră este extrem de profundă, că avem de-a face cu o alienare a inimii care nu poate fi vindecată cu intenţii bune sau declaraţii neprihănite. Există “în mădularele noastre” o lege care se luptă împotriva frumoaselor idealuri primite cu mintea, iar tragedia este că acea lege ne ţine robi păcatului. Aceasta este problema omenirii, iar soluţia este doctrina adventistă a curăţirii sanctuarului. Există o boală reală, care nu se vindecă automat dacă rupem radiografia sau aruncăm în foc dosarul cu analize.

Imaginaţi-vă că fiul dumneavoastră are cancer în metastază, iar medicii recunosc că nu se mai poate face nimic şi îl externează. Dar aţi auzit că există un medic într-o localitate îndepărtată care tratează asemenea cazuri disperate, şi chiar cu rezultate bune. Vă pregătiţi de călătorie, adunând cu grijă în dosar toate analizele de laborator – biopsii, tomografii, ecografii – astfel ca medicul să poată vedea repede gravitatea bolii. Ajungeţi acolo plin de speranţă şi urmăriţi cu atenţie cum medicul cercetează dosarul. Apoi face un gest ciudat, care vă uluieşte. El scoate din dosar toate analizele, le aruncă la coşul de gunoi, aşează în dosar câteva pagini albe, apoi vă spune: “Am rezolvat cazul dumneavoastră, aveţi un raport impecabil, prin urmare copilul este sănătos tun. Puteţi pleca acasă.” Sunteţi mulţumit cu o astfel de abordare a cazului? S-a rezolvat ceva cu boala copilului dumneavoastră? Este suficient ca raportul să declare o stare de normalitate, deşi boala este la locul ei?

Waggoner a văzut bine pericolele care pândesc doctrina curăţirii sanctuarului:

„Chiar dacă păcatele noastre din cărţile cereşti, scrise chiar cu degetul lui Dumnezeu, ar fi şterse, păcatul ar rămâne totuşi, deoarece păcatul este în noi. Chiar dacă păcatele noastre ar fi scrise pe o stâncă, iar stânca ar fi transformată în pulbere, nici acest lucru nu ar şterge păcatul nostru.

„Ştergerea păcatului înseamnă îndepărtarea lui din natura noastră, spre a nu-l mai cunoaşte. ‚Închinătorii odată curăţiţi’ (Evrei 10, 2), realmente curăţiţi de sângele lui Hristos, nu mai au cunoştinţă de păcat, deoarece calea păcatului a fost îndepărtată. Nelegiuirea lor ar putea fi căutată, dar nu va mai fi găsită. Ea este pentru totdeauna îndepărtată de la ei, este străină noilor lor naturi; şi chiar dacă mai pot să-şi amintească faptul că au comis anumite păcate, ei au uitat păcatul în sine. Ei nu se mai gândesc să-l facă. Aceasta este lucrarea lui Hristos în adevăratul Sanctuar” (Review and Herald, 30 septembrie 1902).

Acum aş dori să folosesc un limbaj modern pentru lucrarea pe care o anunţa Daniel 8:14. Cărţile din cer nu sunt altceva decât un server, marele Server, unde sunt stocate perfect toate detaliile fiinţei umane – caracter, personalitate, defecte moştenite sau cultivate, structura ADN şi toată suita de nenorociri produse de „legea păcatului şi a morţii” în creierul uman. Am putea spune că există pe server o copie fidelă a fiinţei noastre, iar ea se actualizează instantaneu. Orice schimbare în original este automat actualizată pe server. Ioan spune că noi, într-un fel special, ne aflăm acum în sanctuarul ceresc (Apoc 11:1). Copia noastră acolo „întinează” sanctuarul, îl ţine „în ruine” şi împiedică marea festivitate a nunţii şi a încoronării lui Hristos ca Domn al Domnilor.

În 1844 a avut loc un eveniment vital. A început „curăţirea” sanctuarului, dar ea era infinit mai mult decât o verificare a rapoartelor celor prezenţi acolo în copie. Începuse prima fază a curăţirii, pe care noi o numim „judecata de cercetare pentru cei morţi în Hristos.” Astfel, începând cu Adam şi sfârşind cu ultimul păcătos mort în speranţa sângelui ispăşitor al lui Hristos, Marele Server a declanşat o operaţiune de curăţire, reparare şi înlocuire a tuturor fişierelor corupte aflate în caracterele lor. O asemenea operaţiune nu avea sens să fie realizată pe când erau în viaţă, căci ei continuau să trimită mereu fişiere defecte, care anulau toată operaţiunea.

Dar ei, cât au fost în viaţă, au trimis în sanctuar nu numai păcatele lor, ci şi cereri serioase şi permanente ca viaţa lor să fie scanată, iar corupţia din fişiere să fie îndepărtată. Ei au oferit Marelui Administrator parola de acces în „contul” lor, având încredere deplină că schimbările vor fi conforme cu neprihănirea, acea neprihănire pe care au observat-o la Fratele lor mai mare, pe când trăia aici la noi. Ei au avut grijă să specifice că nu doresc să interzică accesul în absolut nicio zonă de pe hard, acceptând o curăţire totală.

Astfel, deşi morţii în Hristos se odihneau în mormintele lor, asupra copiei de pe Server s-au produs schimbări dramatice, iar noile fişiere curăţate de orice defect sau nelegiuire vor fi instalate în noul hardware creat la înviere – trupuri noi nesupuse putrezirii.

„Curând, nimeni nu ştie cât de curând, judecata urmează să treacă la cei vii,” spunea serva Domnului chiar înainte de 1888. Cum urma să se realizeze ştergerea păcatelor pentru generaţia care va fi în viaţă la revenirea lui Hristos?

Eu personal am crezut că în acest caz operaţia se va produce invers. Adică, Duhul Sfânt va opera o curăţire în templul sufletului, va instala noul sistem de operare şi va scana fişierele, detectând şi reparând orice necurăţie sau defecţiune. Odată vindecarea realizată în templul sufletului, ea se va reflecta automat în sanctuarul ceresc, iar „cărţile din cer” vor oferi un raport impecabil în dreptul numelui nostru. Dar lucrurile pot fi puţin „altfel.” Să explic:

Trupul colectiv al lui Hristos este o mare reţea, în care Serverul este Dumnezeu, iar copiii Săi sunt terminalele locale, PC-urile individuale. Terminalele au viaţa lor individuală, au dreptul la alegere liberă, pot acţiona independent de Server şi pot altera fişiere, programe sau chiar sistemul de operare. Dar atâta timp cât ele sunt active (în viaţă), absolut totul se upload-ează pe server. Am putea spune că în sanctuarul ceresc există un mic sit personal, pagina noastră de web, în care se află toate informaţiile despre noi – dar absolut toate. Şi ştiţi vorba care circulă acum în domeniu: „Nu eşti pe web, nu exişti.” În realitatea spirituală, toţi cei care există - buni sau răi - „sunt pe web,” adică au o copie pe Marele Server.

Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a convinge familia Sa omenească – zona infectată a netului – că este nevoie de o lucrare de restaurare a reţelei. Dar ea nu se poate realiza decât dacă Administratorul are acces deplin asupra fiecărei unităţi centrale locale. Iar accesul deplin poate fi dat doar dacă fiecare are încredere în dragostea, seriozitatea, delicateţea şi bunele intenţii ale Administratorului. Acesta este rolul soliei îngerului al treilea.

Cei mai mulţi vor refuza să ofere parola şi userul, amăgiţi de imaginea eronată despre caracterul lui Dumnezeu propovăduită de biserici. Lor li se va respecta decizia, luată în cunoştinţă de cauză.

Unii însă vor descoperi în neprihănirea lui Hristos argumente suficiente spre a accepta lucrarea aceasta de curăţire a sanctuarului. Ei au aşteptat demult lucrarea descrisă în Daniel 8:14, pe care au identificat-o cu ziua ispăşirii pentru cei vii. Duhul Sfânt le-a semnalat problemele personale, iar ei au fost de acord cu repararea lor. Cum se va face această lucrare?

Cei care lucraţi cu situri web ştiţi ce înseamnă expresia „sincronizare.” Pentru ceilalţi, voi explica acum. Un sit web este construit, de obicei, pe sistemul personal, apoi când este gata îl încărcăm pe server prin upload. Acum pagina noastră există în două locuri: pe calculatorul personal, şi pe internet, la dispoziţia tuturor. Putem modifica anumite pagini, sau putem adăuga altele noi, fără să le încărcăm pe server, dar ele rămân secrete pe PC-ul personal şi nu pot fi văzute de ceilalţi.

Acum se întâmplă un lucru interesant. Modificarea, adăugarea sau ştergerea unui fişier se poate face şi direct pe server, iar apoi, printr-o operaţie numită „sincronizare,” fişierele modificate direct pe server apar pe PC-ul local în aceeaşi formă. Tot ce este pe server este şi în unitatea locală.

Pentru cei care oferă acces deplin la mintea şi inima lor, Marele Admin va opera curând o sincronizare generală, pe care noi o numim ziua ispăşirii pentru cei vii. Aşa cum poate produce schimbări în unitatea locală, tot astfel El poate modifica sau repara fişierele de pe server, iar prin sincronizare, ele se reflectă pe hardul local în toată splendoarea lor.

Acest mic exemplu ne ajută să înţelegem desele insistenţe ale Spiritului Profetic despre lucrarea care are loc în sanctuarul ceresc, dar care are o legătură importantă cu viaţa noastră:

„Cei care trăiesc pe pământ când lucrarea de mijlocire a lui Hristos ia sfârşit în sanctuarul de sus, vor trebui să trăiască fără mijlocitor în faţa unui Dumnezeu sfânt. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuiesc curăţite de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu şi prin eforturile lor zeloase, ei trebuie să fie biruitori în lupta cu păcatul. În timp ce judecata de cercetare are loc în cer, în timp ce păcatele credincioşilor pocăiţi sunt îndepărtate din sanctuar, trebuie să aibă loc o lucrare de curăţire, de îndepărtare a păcatului în poporul lui Dumnezeu de pe pământ” (GC 425).

Acest pasaj şi altele asemănătoare ne ajută să înţelegem că este posibilă o intervenţie asupra caracterelor noastre, dacă suntem în reţea, dacă oferim acces nelimitat asupra inimii noastre şi dacă avem încredere în Dumnezeu pentru a sincroniza modificările în ambele sensuri.

În volumul 5 din Mărturii acest lucru este exprimat şi mai frumos:

„Marele plan al răscumpărării, aşa acum este el descoperit în lucrarea finală pentru aceste zile, trebuie studiat cu mare atenţie. Scenele legate de sanctuarul de sus trebuie să facă o astfel de impresie asupra inimilor şi minţilor noastre, încât să putem impresiona şi pe alţii. Toţi trebuie să devină mai inteligenţi cu privire la lucrarea ispăşirii care se desfăşoară în sanctuarul ceresc. Când acest mare adevăr este văzut şi înţeles, cei care îl vor accepta vor lucra în armonie cu Hristos spre a pregăti un popor care să stea în picioare în ziua cea mare a lui Dumnezeu, iar eforturile lor vor fi încununate de succes. Prin studiu, meditaţie şi rugăciune, poporul lui Dumnezeu va fi ridicat deasupra lucrurilor obişnuite, deasupra gândurilor şi emoţiilor pământeşti, fiind aduşi în armonie cu Hristos şi marea Sa lucrare de curăţire a sanctuarului ceresc de păcatele poporului. Credinţa lor va intra cu El în sanctuar, iar închinătorii de pe pământ îşi vor revizui cu grijă viaţa, comparând caracterul lor cu marele standard al neprihănirii” (5 T 575).

Acum se desfăşoară în sanctuarul ceresc o lucrare ce afectează total pe membrii poporului nostru. Este o aducere „în armonie” cu Hristos şi marea Sa lucrare de curăţire a sanctuarului. Sistemul de operare pirat, programele virusate, fişierele defecte, mulţimea de troieni, devastările hackerilor, toate acestea sunt verificate cu grijă şi reparate pe Server.

Curând, nimeni nu ştie cât de curând, va avea loc marea sincronizare.

Ai oferit acces deplin marelui Administrator ceresc? Eşti dispus să suporţi instalarea unui alt sistem de operare, fondat pe principiile neprihănirii? Noul legământ va instala în templul inimii „un duh nou şi statornic” doar acolo unde legătura în reţeaua divină a fost refăcută.

Este timpul ca, în sfârşit, să comparăm caracterul nostru cu „marele standard al neprihănirii,” legea lui Dumnezeu.

Este timpul să devenim „mai inteligenţi cu privire la lucrarea ispăşirii care se desfăşoară în sanctuarul ceresc.”

Este timpul pentru marea sincronizare.