Există două moduri de a folosi Scriptura pentru înţelegerea realităţilor spirituale din marea controversă. Cel mai adesea studiem trecutul poporului lui Dumnezeu şi învăţăm din experienţa lui tristă. Calea mai dificilă este să analizăm prezentul şi să vedem dacă poporul lui Dumnezeu din trecut a mai fost confruntat cu o asemenea situaţie, cum a procedat şi care a fost reacţia lui Dumnezeu.

Astăzi poporul nostru împărtăşeşte în mare măsură concepţia despre îndreptăţire a bisericilor protestante. Păzitorii duminicii – ziua soarelui – au reuşit să influenţeze în aşa măsură teologia adventistă încât temelia credinţei noastre, sanctuarul, este complet neglijată de cea mai mare parte a corpului pastoral. Biserica a îmbrăţişat credinţa populară că tot ceea ce contează este să fii găsit ascuns sub mantia neprihănirii lui Hristos, şi că singura schimbare reală va avea loc la înălţare, când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire.

Poporul nostru nu ştie nimic despre ziua ispăşirii pentru cei vii, şi prin urmare nu crede că este posibilă o eliberare completă de păcat înainte de revenirea Domnului Hristos. Practic am întors spatele sanctuarului şi admirăm teologia închinătorilor la soare.

Ezechiel ne spune că aşa ceva s-a mai întâmplat în istoria poporului ales, şi ar fi înţelept din partea noastră să ne întrebăm care vor fi consecinţele. Duhul Domnului l-a dus în viziune la Ierusalim, spre a-i arăta marile urâciuni care se săvârşesc acolo în numele credinţei:

“Şi m-a dus la intrarea porţii Casei Domnului dinspre miazănoapte. Şi iată că acolo stăteau nişte femei, care plângeau pe Tamuz. Şi El mi-a zis: ‘Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urâciuni mai mari decât acestea!’

Şi m-a dus în curtea dinăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui, spre răsărit” (Eze 8:14-16).

Dacă ţinem seama că această situaţie gravă este aşezată în contextul sigilării din capitolul următor, nu putem evita concluzia simplă că Dumnezeu doreşte să avertizeze generaţia sigilării despre marile pericole care o pândesc.

Am întors şi noi spatele sanctuarului, ca să îmbrăţişăm teologia neputincioasă a închinătorilor la soare.

Teologi care nu au absolut nicio idee despre neprihănirea lui Hristos şi legătura ei cu legea au devenit norma pentru şcolile noastre de teologie. În timp ce adevărurile începătoare ale protestantismului sunt îmbrăţişate cu mare entuziasm, lumina specială încredinţată acestui popor este batjocorită deschis.

Când poporul lui Dumnezeu stă cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa către teologia închinătorilor la soare, este vremea să înţelegem că lucrarea descrisă în Ezechiel 9 este gata să se desfăşoare, şi că nu este nici nepotrivit şi nici obraznic din partea noastră să suspinăm şi să gemem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc în mijlocul Ierusalimului spiritual.