Din păcate, marea majoritate a creştinilor cred că Dumnezeu spune: “Fie Mă iubiţi, fie vă voi omorî.” Majoritatea creştinilor Îl prezintă pe Dumnezeu chiar mai înfricoşător decât atât, prin faptul că nu numai că ne va omorî, dar ne va arde de vii în flăcări veşnice. A spus Dumnezeu primilor noştri părinţi: “Dacă mâncaţi din fructul oprit, voi fi nevoit să vă omor?” La prima vedere aceste declaraţii sună cam aspru, dar când vine vorba să tragem o concluzie, majoritatea dintre noi aşa gândim.

Şi mai rău. Sugerăm că deşi Dumnezeu trebuie să ne omoare în mod arbitrar, deoarece “păcatul este călcarea legii,” a fost găsit un înlocuitor în persoana Fiului lui Dumnezeu şi, în loc să ne omoare pe noi, Dumnezeu L-a omorât pe Isus ca ispăşire pentru nelegiuiţi (noi). O numim dreptatea lui Dumnezeu şi, cumva, o acceptăm ca pe o măsură dreaptă. În plus, Dumnezeu este suveran, şi cine suntem noi să punem întrebări, nu-i aşa?

Aceste concepte sunt contrare întregii noastre structuri morale, totuşi, în ignoranţa noastră, refuzăm să privim la o imagine mai largă. Cu mult înainte de a fi fost creat pământul, a apărut o criză în guvernarea lui Dumnezeu. Ellen White spune în “Patriarhi şi profeţi” (pag. 35) că “a fost unul care a pervertit libertatea pe care Dumnezeu o acordase creaturilor Sale.” Libertatea care a fost pervertită era legea dragostei. Această lege cere de la creaturile lui Dumnezeu respect reciproc, demnitate şi lepădare de sine. Atâta timp cât fiinţele create de Dumnezeu respectau această lege, puteau trăi în slava Sa dătătoare de viaţă.

Lucifer, marele purtător de lumină, care stătea în prezenţa slavei dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu, a început să fie preocupat de gândul că dacă ar fi fost cu adevărat liber, ar fi putut să-şi slujească lui însuşi. Acest egocentrism a cauzat marea controversă. Dintr-o dată, toate fiinţele din univers şi-au pierdut libertatea, deoarece nu este nevoie decât de o persoană egocentrică în familie, pentru ca toate celelalte să fie îngrădite. La urma urmei, dacă Lucifer dorea să declanşeze o rebeliune, de ce nu ar fi fost capabil să o facă? Oare nu era el liber să facă acest lucru? Astfel a izbucnit războiul în cer (Apoc. 12:7), şi marea controversă în legătură cu caracterul lui Dumnezeu şi a modului în care conduce El universul a început. 

   Slava lui Dumnezeu s-a manifestat la cruce. Isus a murit pentru a descoperi neprihănirea lui Dumnezeu şi pentru a răspunde la întrebările din marea controversă. Unde erau acuzaţiile lui Satana în timp ce Dumnezeu Însuşi era pironit pe lemn? Este Dumnezeu arbitrar, răzbunător sau sever? Nu, Dumnezeu iubeşte libertatea voastră atât de mult, încât este dispus să lase pe creaturile Sale să Îl omoare pentru a dovedi acest lucru! Este El răzbunător? Nu, de fapt, El era mai preocupat de mama Lui şi de iertarea acelora care ţipau la El în timp ce Îl omorau! Este El sever? Îl vedeţi pe Dumnezeu pedepsindu-Şi Fiul pe cruce? Îl vedeţi pe Dumnezeu omorându-Şi Fiul pe cruce? Nu, eu îl aud pe Isus strigând: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Paradoxul crucii constă în faptul că poporul L-a omorât pe Dumnezeu şi L-a pironit pe lemn. Ei erau adventişti (aşteptau prima venire a lui Mesia) păzitori ai poruncilor (chiar aveau legi care îi împiedicau să încalce legea), păzitori ai reformei sanitare (chiar strecurau impurităţile din lapte), plătitori de zecime (după toate informaţiile, unii o plăteau chiar de două ori), experţi în Scriptură (cunoşteau Vechiul Testament mai bine decât mulţi teologi moderni), şi păzitori ai sabatului (după ce L-au omorât pe Dumnezeu, s-au grăbit să ajungă acasă pentru a păzi cu sfinţenie sabatul).

   Dacă vreţi să ştiţi ce se întâmplă cu păcătoşii când mor sau ce vrea Pavel să spună prin “plata păcatului este moartea,” atunci nu trebuie decât să priviţi la cruce. Noi spunem că Isus a suferit moartea păcătosului. Spunem că El a murit de moartea a doua. Dacă vreau să ştiu ce se va întâmpla cu păcătoşii la sfârşit, când Hristos va veni a treia oară şi această controversă se va sfârşi, nu trebuie decât să privesc la Isus pe cruce. Nu Îl văd pe Tatăl ridicând mâna la Fiul Său. Nu Îl aud pe Isus strigând: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce mă loveşti?  De ce Mă omori?” Nu, eu Îl aud pe Isus strigând la Tatăl Său: “De ce ai renunţat la Mine? De ce M-ai părăsit? Îl văd pe Tatăl cum Se îndepărtează cu tristeţe de lângă Fiul Său, iar Isus moare. A fost o demonstraţie pentru universul întreg care explică ce a vrut Dumnezeu să spună prin: “Dacă păcătuieşti, vei muri.” Consecinţa naturală a păcatului este neputinţa de a trăi în prezenţa Dumnezeului nostru dătător de viaţă. Dacă persistaţi în răzvrătirea voastră împotriva libertăţii, dacă veţi rămâne neîncrezători, egocentrici şi plini de sine, cu tristeţe, veţi fi lăsaţi să culegeţi consecinţele. Isus a murit pentru a descoperi adevărul despre Dumnezeu, dovedind că în dragoste NU EXISTĂ FRICĂ.