Adventist Review, ca suratele ei de pe mapamond printre care şi Curierul Adventist vă ţine la curent cu tot ce mişcă în peisajul adventist şi nu numai. Despre unele evenimente aflaţi imediat ce au avut loc; despre altele chiar înainte. Inaugurări de biserici, hirotoniri, decese, activităţi misionare, binefaceri tip ADRA, turnee şi întruniri pentru libertate religioasă, botezuri, spectacole muzicale sau artistice, vizite oficiale, congrese internaţionale, acreditări de instituţii şcolare, reuniuni ale diasporei, tabere de tineret, programul caselor de odihnă, sesiuni de alegeri, şedinţe ale oamenilor de afaceri adventişti, cursuri de vară, noi situri web media adventistă pare sănătoasă şi prosperă.Există însă anumite evenimente, unele cruciale, despre care nu veţi citi în presa noastră. Nu, nu este o scăpare a reporterilor, prea tineri sau lipsiţi de experienţă. Nici nu sunt subiecte cenzurate de vreo entitate ocultă. Şi nici nu sunt informaţii socotite de colectivul de redacţie ca fiind nesemnificative. Cred că motivele sunt mai serioase decât atât. În vara anului trecut semnalam evoluţia fenomenului re:church, atrăgând atenţia asupra deturnării întreitei solii îngereşti. Adventist Review a publicat atunci un articol despre prima lor conferinţă naţională, dar Curierul a păstrat o tăcere mormântală. Anul acesta băieţii din re:church, la a doua lor conferinţă, au practicat fără nici o jenă exerciţii spirituale copiate de la fratele Ignatius, sub conducerea lui Jon Dibdhal, preşedintele universităţii Walla Walla. Despre asta Adventist Review care dă tonul în presa internaţională nu a spus nimic. Nici Curierul, nici Semnele Timpului şi nici alte organe oficiale ale mediei adventiste. În decembrie trecut a avut loc un alt eveniment, care ar fi meritat un loc printre cele excepţionale: Uniunea franceză a fost primită în FPF (Federaţia Protestantă din Franța), al cărei scop declarat este unirea tuturor bisericilor. Ne-am fi aşteptat, cel puţin din partea Curierului, la articole ample despre eveniment şi implicaţiile lui pe termen lung asupra misiunii bisericii, despre care pretindem că este încă întreita solie îngerească. Şi în acest caz tăcerea a fost totală. La începutul anului, un grup de savanţi adventişti, sub tutela Conferinţei Generale, anunţa biserica mondială, cât de oficial se putea, că soluţia la lipsa de spiritualitate a bisericii ar fi formarea spirituală, o expresie parfumată contemporan pentru infamele exerciții spirituale practicate de soldații lui Loyola în evul mediu și dezgropate cu mare zel de creștinismul evanghelic din zilele noastre. Mulți profesori și teologi adventiști practică asemenea ticăloșii, iar capelanii adventiști nici nu sunt angajați în instituțiile noastre dacă nu au absolvit un curs de călăuzire spirituală și nu sunt practicanți ai exercițiilor. Am fi vrut să știm dacă profesorii de la Cernica consideră și ei că aceasta este soluția pentru lipsa de spiritualitate din biserică. Dar tăcerea presei adventiste a fost suspectă și în acest caz. Vara aceasta s-a petrecut un eveniment şi mai spectaculos. Un grup de administratori adventişti, sub călăuzirea lui Ron Gladen, director al departamentului pentru plantare de biserici de la Diviziunea nord-americană, au format o nouă organizaţie, complet separată de denominaţiune. Ei reproşează bisericii pe care au părăsit-o că structura ei învechită este o piedică reală pentru îndeplinirea misiunii, care înghite fonduri colosale pentru obiective secundare. Noua biserică adventistă se numeşte Mission Catalyst Network şi propune un sistem de guvernare congregaţionalist, iar dintre credinţele fundamentale au dispărut Spiritul Profeţiei, sanctuarul, solia îngerului al treilea şi poziţia clasică despre evenimentele finale. Am spune noi, un loc plăcut pentru segmentul liberal din biserică, într-o creştere spectaculoasă şi fără precedent. Ei vor să scape biserica de tarele adventismului desuet al secolului 19 şi singura soluţie li s-a părut a fi o nouă organizaţie. Tăcerea presei adventiste a fost, şi în acest caz, asurzitoare. De ce oare aceste subiecte sunt interzise membrilor bisericii, în timp ce sunt bombardaţi cu mii de articole şi buletine info despre performanţele strălucite ale administraţiei sau despre ereziile unor membri obscuri? Ce filtre ciudate operează în comitetele de redacţie ale publicaţiilor noastre naţionale şi internaţionale? Ce speră ei să realizeze ţinând poporul departe de astfel de evenimente?Cu câţiva ani în urmă, un grup destul de restrâns de oameni, nemulţumiţi de spiritualitatea bisericii şi încântaţi de teologia lui Fred T. Wright, au decis să alcătuiască o nouă mişcare, mai pură şi aptă să încheie lucrarea. Nu reprezentau nicio ameninţare pentru biserică. Nici numărul, nici poziţia şi nici teologia lor nu puteau avea vreun impact serios asupra stabilităţii sau coeziunii bisericii. Cu toate acestea, Curierul a tunat şi fulgerat împotriva lor prin serii de articole de fond, scrise de condeiele cele mai ascuţite şi reprezentative ale academiei adventiste româneşti. Timpul a dovedit că respectiva grupare nu avea de spus nimic, nici lumii, nici bisericii. Cum se face că alocăm spaţii largi în presa denominaţională pentru subiecte de nimic, dar nu acordăm nici o atenţie unor evenimente şocante, despre care am predicat şi pe care le-am aşteptat de ani de zile, evenimente care se petrec sub ochii noştri? Decenii la rând au predicat pastorii adventişti despre ecumenism şi unirea bisericilor, cu riscul de a fi ridiculizaţi de teologia vremii. Brusc, subiectul a dispărut de la amvoanele şi din publicaţiile noastre. Nu mai credem că ecumenismul reprezintă pericolul major pentru libertatea religioasă, sau am devenit deja parte a mişcării pentru globalizare religioasă, dar ne temem să nu afle poporul? Cu ocazia unei vizite în străinătate, un înalt funcţionar de la Uniune a fost întrebat ce se întâmplă cu aderarea Uniunii Franceze la FPF. Răspunsul lui a fost simplu şi eficient: Nu ştiu nimic despre aşa ceva. Dacă a minţit este destul de grav, dar dacă chiar nu ştia nimic este infinit mai grav, căci la nivelul la care se află el se iau decizii vitale pentru existenţa şi misiunea bisericii. Eu cred că există o cauză mai profundă pentru asemenea politici editoriale decât diplomaţia de cartier pe care o suspectează cei mai mulţi dintre cei ce constată acest fenomen. Îngerul bisericii Laodicea nu ştie. Deoarece îngerul s-a împotrivit decenii la rând soliei foarte preţioase despre neprihănirea lui Hristos, el a început să aşeze standarde false cu cea mai mare sinceritate posibilă. Nu are nici cea mai slabă bănuială că, prin alianţele cu instituţiile religioase ale lumii, se implică într-o conspiraţie de proporţii planetare. Descrierea Spiritului Profetic, cu referire la episodul 1888, este cât se poate de reală: Există unii care se laudă cu marea lor precauţie în a primi lumină nouă, cum o numesc ei. Dar ei sunt orbiţi de vrăjmaşul şi nu pot discerne lucrările şi căile Domnului. Lumină, lumină preţioasă vine din cer, iar ei se aliniază împotriva ei. Ce va urma? Ei vor accepta solii pe care nu le-a trimis Dumnezeu, devenind astfel şi mai periculoşi pentru cauza lui Dumnezeu, deoarece aşează standarde false (Special Testimonies, A01B 8 p.12). Împotrivirea faţă de solia divină ne-a adus în situaţia de a ne descurca singuri, prin tărie (demografică) şi putere (politică) în hăţişul relaţiilor internaţionale, unde nu facem noi legile şi nici nu putem juca de unii singuri. Iar spiritele care conduc lumea aceasta s-au specializat în a antrena rămăşiţa lui Dumnezeu în planurile globale ale secolului 21. După ce ani de zile ne-am aliniat împotriva luminii preţioase venite din cer, acum ne aliniem cu cea mai mare seninătate în alianţele care vor impune mâine supremaţia Babilonului asupra minţilor oamenilor. Şi spunem bisericii că o facem de dragul libertăţii de conştiinţă. Iar presa adventistă, străjerul de pe zidurile Sionului, tace. Tace profund. 13 oct 2004 |