„Nu au existat vorbitori speciali, ci doar un grup de ucenici rugându-se pentru nimic altceva decât revărsarea ploii târzii.”

„Nimic altceva” înseamnă nimic altceva, iar eu mă aflu sub obligaţia să văd ce a fost lăsat la o parte. Când marchezi o expresie cu bold şi subliniere, intenţia este clară: Nu există solie specială, pocăinţă colectivă, recunoaşterea stării laodiceene sau mărturisire; nu există interes în încheierea marii controverse, în curăţirea sanctuarului, nimic despre locul nostru în procesul lui Dumnezeu.

Este adevărat, peste tot pe sit există puternice chemări la pocăinţă, dar este o pocăinţă pentru păcate individuale, personale, păcatele uzuale comise zilnic şi care cer mărturisire, dar nu este pocăinţa aceea necesară în Ziua Ispăşirii Finale.

Timp de 120 de ani am avut SOMN GLOBAL de cel mai profund model. De aici, suntem acum chemaţi să sărim direct în PLOAIE GLOBALĂ de slăvi celeste. Nu merge aşa, şi nu deoarece Dumnezeu nu doreşte acest lucru, ci pentru că nu poţi participa la ospăţul nunţii fără să aibă loc nunta. Ce lipseşte? Ce se află între noi şi nuntă?

Dumnezeu este îndurător, şi ne cheamă iară să alegem între două opţiuni: POCĂINŢĂ COLECTIVĂ GLOBALĂ, sau ZGUDUIRE GLOBALĂ.

Câteva cuvinte despre fiecare:

SOMN GLOBAL: Timp de 120 de ani, biserica a crescut, grasă şi tot mai grasă numeric, dar din punct de vedere spiritual se află în somn profund. Adevărat, am avut multe proiecte, campanii, botezuri uriaşe, şi toate celelalte. Acum privim înapoi şi înţelegem tot mai bine că ele erau programe orientate pe fapte, un fel de somnambulism spiritual generat de un tipar pre-programat al psihicului adventist. Puterea Duhului nu era prezentă în ele. Hristos a fost răstignit demult, fără să înţelegem sau să recunoaştem, şi astfel a fost incapabil să Se manifeste în faţa lumii prin noi.

POCĂINŢĂ COLECTIVĂ GLOBALĂ: “Îngerul” bisericii poate face o mişcare ce ar ului veacurile, făcând întoarcerea (metanoia) aşa cum sugerează Martorul Credincios, în timpul şi locul în care Hristos a fost străpuns, în încercarea Lui de a ne oferi cheia pentru încropeala noastră.

Permiteţi-mi să folosesc terminologia OPG:

Imaginaţi-vă sute de pastori adventişti, administratori şi angajaţi, la amvon sâmbătă dimineaţa, adresându-se turmei din sală:

„Fraţilor, trebuie să fac o mărturisire şocantă. Ne aflăm într-o încurcătură teribilă. Ca biserică, noi am străpuns pe Fratele Nostru mai mare în timpul sesiunii Conferinţei Generale din 1888, la Minneapolis. De atunci, suntem pe cont propriu, rătăcind prin pustia păcatului fără speranţă. Fraţii mei, eu sunt vinovat pentru aşa ceva, şi mărturisesc înaintea voastră şi înaintea lui Dumnezeu că nu am făcut nimic spre a studia şi descoperi adevărul, contând mai mult pe varianta oficială a istoriei noastre, decât pe raportul inspirat al servei Domnului. O, Dumnezeul nostru, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, nouă, preşedinţilor noştri, savanţilor noştri, administratorilor noştri, şi mie, cel mai neînsemnat dintre slujitorii Tăi, deoarece am păcătuit împotriva Ta. Iartă-ne Doamne, şi iertaţi-ne voi, fraţilor.”

O asemenea mărturisire globală ar pune Laodicea în şoc instantaneu, deschizând drumul pentru marea reconciliere a veacurilor, Ziua Ispăşirii Finale pentru cei vii. O astfel de situaţie este descrisă în Zaharia 12:10-13, unde poporul lui  Dumnezeu este prezentat chiar într-o stare de şoc, produsă de faptul de necrezut că noi am STRĂPUNS pe întâiul nostru născut, adică pe Întâiul nostru născut, evident. Doar după aşa ceva poate avea loc Zaharia 13:1.

ZGUDUIRE GLOBALĂ: Dacă îngerul bisericii Laodicea nu este dispus să facă aşa ceva, membrii vor trebui să vină în faţă şi să spună bisericii despre fapta noastră teribilă din 1888, şi despre responsabilitatea noastră colectivă pentru acea decizie letală. La fel ca ucenicii: „Fraţilor, aţi răstignit pe Domnul slavei! Vă rugăm, pocăiţi-vă!”

Ellen White descrie zguduirea:

„Am întrebat despre semnificaţia zguduirii pe care am văzut-o, şi mi s-a arătat că ea va fi cauzată de mărturia hotărâtă declanşată de sfatul Martorului Credincios pentru cei din Laodicea. Ea va avea efect asupra inimii primitorului, şi îl va face să înalţe standardul şi să proclame adevărul direct. Unii nu vor suporta această mărturie hotărâtă. Ei se vor ridica împotriva ei, ceea ce va produce o zguduire în poporul lui Dumnezeu” (EW 270).

Doar după ce una dintre aceste două opţiuni se produce, putem vorbi despre Ploaia Târzie, Ploaia Globală.

„Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ier 31:34).

Pentru noi, acea făgăduinţă este încă în viitor, din nefericire. Ca popor, noi nutrim o imagine despre Dumnezeu care ne-a fost transmisă de către un lanţ întreg de rabini care au citit pe Moise cu mahrama pe faţă. Chiar şi pe vremea lui Pavel mahrama era preţuită:

„Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos” (2 Cor 3:14).

Spre ruşinea noastră, noi şi astăzi privim la Dumnezeu din spatele mahramei; ne este teamă de El, teamă de dragostea Lui care este „dreaptă.” Am făcut din îndreptăţire o mahramă modernă, sub care să trăim fericiţi cu omul cel vechi, sub legea păcatului şi a morţii. Suntem încântaţi că avem o „relaţie” cu Hristos, deşi încă suntem „căsătoriţi” cu omul cel vechi.

Ellet J. Waggoner a văzut rana profundă a Laodiceei, expusă clar în Romani 7:3. „Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema adulteră.”

Aceasta este starea laodiceană. Omul cel vechi este bine-mersi, dar noi suntem înamoraţi de „relaţia” cu Hristos.

Această teologie a „relaţiei” este predicată peste tot în creştinism, inclusiv la noi, ca autentica neprihănire prin credinţă, dar în realitate nu este nimic altceva decât adulter spiritual. Oficial, public, cu Hristos, în pat cu Baal. Desigur, sub o campanie puternică de negare, cât timp nu există martori. Martori Credincioşi.

„Ştiu aventurile tale, că nu eşti nici cu Mine, nici cu el. O, dacă ai fi doar cu Mine, sau doar cu el… Dar, fiindcă trăieşti în adulter, nici cu Mine, nici cu el, simt că îmi vine să vomez permanent.”

Când caracterul lui Dumnezeu este văzut fără mahramă, aşa cum a fost descoperit în Hristos, când leacul din Galaad va pregăti un popor care să stea în faţa lumii ca „terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului,” atunci şi doar atunci lumea va fi zguduită din temelii. Deosebirea dintre adevăratul Hristos şi Baal va lăsa omenirea cu gura căscată.

„Pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul” (Fil 2:10-11).

„Noi, cei din această mişcare, nu spunem că Ploaia Târzie va veni, sau poate veni, doar pentru că ne rugăm noi pentru ea. Pur şi simplu nu ştim ce va face Dumnezeu. S-ar putea să nu fim gata” – Staful OPG

Nici că se poate mai adevărat.

Atunci, de ce Ploaie Târzie Globală şi nu Pocăinţă Colectivă Globală? De ce să demarezi un proiect dacă n-ai idee „ce va face Dumnezeu”?

Martorul Credincios ne cheamă la un fel de pocăinţă despre care ştim sigur ce va face Dumnezeu cu ea. Vezi Zaharia 12:10-13:1. Adevăratul Duh va duce acest popor la un „plânset amar,” dar nu pentru păcate individuale şi idoli personali, ci din cauza înţelegerii că am străpuns pe Întâiul nostru născut, pe Fratele nostru mai mare, Capul unei noi familii omeneşti.

Motivul pentru care eu cred că aţi numit acest proiect „Operaţiunea Ploaie Globală” este acela că nu există adventist zdravăn la cap în toată lumuliţa asta care să poată avea ceva împotriva Ploii Târzii. Nu sunteţi străini de efectele garantate ale programelor de tip „interesul clientului.” Dă-le ce-şi visează şi ai dat lovitura. La fel ca legea atracţiei în straie adventiste: Cere orice visezi, şi Golul va crea acea realitate pentru tine. Fără reguli, condiţii, limite [vezi detalii aici].

Dar chemarea la pocăinţă colectivă nu a fost niciodată populară, şi de-a lungul istoriei, doar suflete singuratice precum Daniel, Moise sau Hristos au fost destul de brave să coboare atât de jos. Noi îi onorăm, dar suntem destul de reţinuţi în a le călca pe urme.

Gloata nu are, de obicei, apetit pentru meniuri precum vină colectivă sau interes pentru cauza lui Dumnezeu în proces. Nici chiar cei mai buni dintre ucenicii lui Hristos n-aveau habar ce face Isus în Grădină, când sângele a fost rezultatul negării voinţei personale.

„S-ar putea să nu fim gata.”

Sigur că da. Lansezi o excitare de proporţii globale, momești poporul cu visul vieţii lui, şi când nu se întâmplă nimic spui: „Ştiţi, nu aţi fost gata. Nu v-aţi rugat destul. Mai este aluat în căminuri. Uleiul pentru ochii capilor de familie a fost expirat sau de proastă calitate. Nu s-au alăturat suficiente comunităţi. Prea mulţi în biserică din cei ce nenorocesc pe Israel. Mai căutaţi prin dulapuri DVD-uri reprobabile. Renunţaţi la farduri. Vindeţi inelul acela preţios din sertarul din dreapta. Data viitoare ne sforţăm mai tare. Haideţi s-o repetăm pe 8.08.08” – şi aşa mai departe.

Cu ce se deosebesc toate acestea de ceea ce făceau clericii din vremea lui Ahab spre a aduce ploaia? Timp de trei ani ei s-au rugat zi şi noapte, cu putere şi hotărâre, pentru binele ţării, pentru onoarea împăratului şi pentru prosperitatea scumpului popor al lui Dumnezeu. Dar în zadar. Aproape că îi aud vorbind, după obositoarele sesiuni de rugăciune: „Pur şi simplu nu ştim ce face Dumnezeu. Poate doreşte mai multă rugăciune. Sau poate nu suntem gata. Să încercăm mai cu forţă.”

Vă implor, prieteni, nu vă simţiţi ofensaţi. Acei fraţi erau corpul pastoral al zilei, cu familii bune şi copii scumpi, bărbaţi respectaţi, cu autoritate în biserică, întăriţi cu binecuvântare în numele lui Dumnezeu, cu influenţă serioasă asupra împăratului. Nu uitaţi, aici vorbim despre poporul lui Dumnezeu, şi nu despre vreo naţiune păgână din vecini.

În toţi aceşti ani de foamete, nici măcar un singur membru al bisericii nu a îndrăznit să sugereze că problema este cu preoţia. Singurii protestatari în viaţă se aflau în peşteri, ascunşi de Obadia.

Ceea ce aveau ei nevoie nu era rugăciune mai multă sau acţiune decisivă. Ei aveau nevoie de alifie pentru ochi de la un Negustor ceresc. Hristos nu era în tabără, fiind înlocuit de adversarul Său, iar clasa academică a lui Israel nu ştia. Pe ei nu-i interesau marea controversă, şi nu ştiau că „viaţa veşnică este aceasta, să Te cunoască pe Tine.”

Ca o lecţie pentru noi, la data aceea ploaia a venit doar după o Zguduire Globală. Şi ni se spune că toate acestea au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.

De aceea, fraţi şi prieteni, de ce să nu ne aplecăm cu seriozitate asupra acestui caz, şi să învăţăm lecţia istoriei? Vă mai aduceţi aminte de Santayana? „O naţiune care nu îşi cunoaşte istoria este condamnată să o repete.” De ce se întâmplă aşa? Deoarece un anumit personaj foloseşte aceleaşi metode câştigătoare ori de câte ori poporul nu are habar de istoria lui.

Istoria sacră este istoria noastră, de la porţile Edenului până la a doua venire. Învaţă, sau pierzi în faţa aceloraşi şmecherii ancestrale.

Înainte de a intra într-o aventură atât de riscantă, este nevoie să ne asigurăm că destinatarul rugăciunilor noastre pentru ploaie este Domnul Dumnezeul lui Israel, şi nu dumnezeul Ecronului. Altfel, nu ne vom mai da niciodată jos din patul laodiceanismului nostru mortal în aceste zile, când Beelzebub îl imită pe Hristos cu un aşa succes ameţitor şi, spre completa mea dezamăgire, neobservat de străjerii de pe zidurile Sionului.

vezi şi

„Operaţiunea Ploaie Globală” aici

„Operațiunea Ploaie Globală: Alte detalii” aici