Anul 34. În curtea Templului de la Ierusalim, un grup de fraţi din diaspora, foarte devotaţi cauzei lui Dumnezeu, discută ultimele evenimente din biserică. Sunt întrerupţi de intervenţia zgomotoasă a câtorva membri din comunitatea Izbăvirea.

Iehud Alexandrinul: Fraţilor, am găsit pe unul dintre cei care promovează învăţăturile rabinului din Nazaret. Haideţi să aflăm „adevărul prezent”...

Toţi se adună repede în jurul lui Ştefan, curioşi să vadă cum arată şi ce spun cei din partidul „Calea.”

Magdi Cirenianul: Prin urmare, voi susţineţi că biserica lui Dumnezeu nu a înţeles corect doctrina sanctuarului. Cum e: N-am înţeles noi bine, sau Moise a scris greşit?

Ştefan: Fraţii mei, Moise a scris corect, dar tot sistemul religiei noastre este o uriaşă metaforă, o pildă despre alte realităţi pe care deocamdată nu le înţelegem corect şi...

Setur: Ha! O mare metaforă? Adică nu avem nevoie de Templu, de preoţi, şi nu trebuie să aducem jertfă pentru păcat? Toate astea sunt invenţii?

Ştefan: Noi le-am transformat în invenţii. Ele erau indicii către realităţi cereşti, şi nicidecum acest sistem sângeros prin care noi am crezut că intrăm în graţiile lui Dumnezeu. Domnul ni le-a dat din milă, observând îndărătnicia şi imaturitatea cu care părinţii noştri au privit lucrurile bune pe care le avea Dumnezeu pregătite pentru noi. Iar noi am făcut din ele un monument de inutilitate naţională, care Îl ascunde pe Dumnezeu de privirile închinătorului sincer.

Magdi: Halucinant... Deci voi susţineţi că actualul serviciu divin nu mai reprezintă calea, reală, practică, prin care păcătosul se împacă cu Dumnezeu?

Ştefan: De ce crezi că perdeaua din templu s-a sfâşiat de sus până jos exact în momentul răstignirii?

Magdi: Care perdea? N-am auzit despre aşa ceva!? Tu ai auzit, Iehud?

Iehud: Deloc.

Ştefan: Asta înseamnă că este timpul să vă abonaţi la alte reviste. Templul, cele două încăperi sfinte, perdeaua dintre ele, chivotul, toate sunt simboluri pentru alte realităţi, pentru care noi n-am avut ochi până în ziua de azi. Când adevăratul Miel al lui Dumnezeu a fost jertfit, interfaţa preoţească dintre păcătos şi Dumnezeu a expirat. De aceea s-a rupt perdeaua. Nu vedeţi că Dumnezeu încă ne vorbeşte prin lucrurile cu care suntem familiari, ca unor copii?

Iehud: Bazaconii! Dă-mi un singur verset din Scriptură unde Moise vorbeşte despre asemenea nimicuri. Iar eu îţi dau sute în care el spune că sistemul jertfelor va fi o lege veşnică în poporul nostru. Sau poate pentru voi veşnic înseamnă cât aveţi voi chef...

Magdi: Şi dacă s-a rupt perdeaua, lucru care ţine mai mult de zvonistică, am eu impresia, atunci poate şi Templul trebuie dărâmat?

Ştefan: Poate nu trebuie dărâmat, atâta timp cât înţelegem că Dumnezeu nu locuieşte în case făcute de mâini omeneşti...

Iehud: Şi atunci Şekina şi chivotul ce rost aveau? Voi nu prea citiţi Scriptura, nu? Ascultă: „Să-mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.” Exodul 25, 8 – dacă nu ştiai. Bun. Ce trebuia să facem la o asemenea poruncă? A greşit Moise când s-a apucat de ridicat cortul întâlnirii?

Ştefan: Nu a greşit, a făcut singurul lucru corect care se putea face în starea de orbire în care se găsea acel popor ieşit din robie. De câte ori a dorit poporul nostru să-l alunge pe Moise şi să se întoarcă în Egipt? Neemia spunea despre noi atunci: „Dar părinţii noştri s-au îngâmfat şi şi-au înţepenit grumazul. N-au urmat poruncile Tale.” Domnul S-a îndurat de noi şi ne-a dat un înlocuitor pământesc pentru un plan ceresc pe care nu-l primeam deoarece nu-l înţelegeam.

Setur: Bravo, acum ne spui că avem grumazul înţepenit. Şi tu faci parte din acest popor cu grumazul înţepenit. Pe cine crezi că batjocoreşti? Dumnezeu ne-a binecuvântat, şi am rămas un popor doar datorită Sanctuarului, în jurul căruia ne-am strâns mereu în momente de criză. David, Solomon, Neemia, Ezra, toţi aceştia şi-au sacrificat viaţa pentru construirea Templului. Acum tu vii şi spui că ei au fost nişte caraghioşi care şi-au pierdut timpul?

Igual Cirenianul: Şi dacă Templul este o aşa treabă falimentară, de ce a răspuns Dumnezeu lui Solomon la inaugurare spectaculos şi măreţ? Nu pentru ca să vadă sfinţenia Templului chiar şi nişte lunatici ca voi?

Magdi: Şi pentru care motiv a pus Dumnezeu în fierbere marele imperiu de la răsărit, dacă nu pentru a aduce acasă un popor care să reclădească Templul? Ce rost aveau decretele lui Dariu şi Artaxerxe? De ce era nevoie de Zorobabel şi Iosua marele preot?

Igual: Ca să înţeleagă nişte tâmpiţi ca voi „natura Domnului Hristos.” Haideţi măi că ne pierdem timpul cu asemenea profeţi de doi bani. Nu vedeţi că ăştia sucesc versetele Scripturii ca să scoată teorii noi? Pentru mine e clar, vor să defăimeze biserica lui Dumnezeu. Auzi, „limbaj metaforic”... Auzi, „scopul lui Dumnezeu din veacuri veşnice”... Auzi, „limbaj întunecat”... Păi dacă Dumnezeu nu dorea să avem Templul, ar fi vorbit lămurit în Scriptură. Ah, da, am uitat: Părinţii noştri erau grei de cap şi Dumnezeu a aşteptat să apară pe pământ nişte deştepţi ca voi care să priceapă lucrurile mai „spiritual”... Ştii ce? Dacă gargara asta pe care voi o numiţi lumină nouă venea de la Dumnezeu, ar fi fost primită şi propovăduită de fraţii pe care chiar Dumnezeu i-a pus pe scaunul lui Moise. Nicidecum de nişte prăpădiţi ca voi.

Setur: În plus, chiar sunteţi lipsiţi de maniere, căci voi călcaţi regulile eticii bisericeşti umplând Ierusalimul cu invenţiile voastre, în loc să le faceţi cunoscute Comitetului pentru apărarea doctrinei, şi apoi să aşteptaţi deciziile lor. Deja starea naţiunii este disperată, cu romanii peste noi; aveam acum nevoie de dezbinare şi confuzie teologică... Tu îţi imaginezi ce dezastru s-ar produce în acest popor dacă am accepta soluţiile voastre aberante?

Ştefan: Eu cred că tocmai soluţiile aberante pe care le folosim de sute de ani ne-au adus în criza socială şi politică pe care o trăim. Nu trebuie să ascultaţi la mine. Citiţi cărţile proorocilor. Motivul principal pentru care am fost duşi mereu în robie a fost idolatria cruntă şi subtilă în care poporul a fost târât de teologia populară. De ce nu a fost capabil Templul şi sistemul nostru religios să ne ferească de închinarea la Baal, dacă l-am înţeles corect şi am făcut ce trebuie? Cum a fost posibil să venim cu mielul la uşa Sanctuarului, apoi să ne întoarcem acasă şi să pregătim turte împărătesei cerului? De ce aveam nevoie în fiecare an de ziua ispăşirii şi ştergerea păcatelor, ca apoi să o luăm de la capăt cu păcatele?

Igual: Păi întreabă-L pe Cel ce le-a rânduit.

Ştefan: Exact asta am făcut. Cel ce le-a rânduit a fost printre noi până de curând, iar El a spus că toate acestea au fost pilde, un model omenesc de a vorbi despre lucruri spirituale. El a spus că adevăraţii copii ai lui Dumnezeu sunt cei care se închină „în Duh şi adevăr,” nu în Templul de la Ierusalim. Dar se pare că ideea a fost prea complicată, căci El n-a îndrăznit să o exprime decât în faţa unor samariteni, cu creiere mai puţin sofisticate.

Magdi: Samaritean eşti tu şi grupa ta de agitatori netrebnici. Vă spun eu ce-o să obţineţi cu demersurile voastre prosteşti: Vom începe să ne acuzăm reciproc, ne vom pierde încrederea în misiunea noastră slăvită şi vom ajunge un spectacol dezolant pentru neamurile din jur. Parcă aud comentarii la Atena sau Alexandria: „Ştiţi, prietenii iudei, care insistau că sunt poporul lui Dumnezeu şi au tot adevărul... Ei bine, s-au lepădat de religia lor. Au demolat Templul şi au încetat sistemul jertfelor...” Patetic. Îmi vine să vărs doar când încerc să-mi imaginez efectele doctrinei voastre.

Ştefan: Dacă reuşim să trecem de la simbol la realitate, aşa cum ne cheamă Dumnezeu, nu are importanţă ce spun neamurile din jur. Din contră, când ne vom închina în Duh şi adevăr vom reuşi ceea ce n-au reuşit de veacuri generaţii de oameni ai poporului sfânt: Vom convinge neamurile că avem ceva autentic şi ne vor lua în serios. Altfel vom rămâne comedia veşnică a naţiunilor din jur. Nu observaţi că batem marea şi uscatul să facem un convertit, în timp ce lumea se amuză de teatrul nefolositor pe care-l practicăm noi în jurul Sanctuarului?

Igual: Frate, mata ai nevoie să te înscrii din nou la cursurile de botez. Eşti complet paralel cu doctrina bisericii. Eu unul n-am chef să mai ascult asemenea deversări de stupidităţi. Ştiţi ce? Acest caz este de domeniul Marii adunări a bisericii. Am de gând să înaintez Sinedriului o petiţie pentru stârpirea acestei secte periculoase. Ce ziceţi?

Iehud: Da, cred că este ultima soluţie. Eu am să cer înfiinţarea unei comisii de disciplină, în fruntea căreia să fie numit Rabi Saul din Tars. El este cel mai pregătit pentru rezolvarea unor asemenea cazuri disperate. Dacă nu punem capăt rapid acestei situaţii deplorabile, ne aşteaptă vremuri grele.

Ce a urmat după această „ceartă de vorbe” a fost cumplit. Rabi Saul din Tars a fost numit şeful comisiei de disciplină, Ştefan a fost ucis cu pietre, iar biserica a încetat să mai fie „obiectul iubirii şi grijii lui Dumnezeu de pe pământ.” Mesia fusese deja declarat „un făcător de rele” şi condamnat la moarte, iar urmaşii Lui persecutaţi prin toată ţara. Cazul a fost rezolvat, dar în acest demers Israel s-a trezit că a obţinut ceea ce visase în secret de generaţii: A ajuns „ca celelalte neamuri.” [detalii aici]

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (1 Cor 10:11).

Copyright ©  2006 Grupul de studiu Minneapolis 1888