"Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât poate mintea omenească să pătrundă. În legea Sa sfântă El a dat o transcriere a caracterului Său" (8T63).

"Dând la o parte legea lui Dumnezeu, oamenii nu ştiu ce fac. Legea lui Dumnezeu este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu. Ea întruchipează principiile împărăţiei Sale. Cel care refuză să accepte aceste principii se aşează singur în afara canalului pe care se revarsă binecuvântările lui Dumnezeu" (COL 305).

"Dumnezeu cere copiilor Săi desăvârşire. Legea Sa este o transcriere a caracterului Său, şi este standardul oricărui caracter" (COL 315).

"Dumnezeul cel viu a dat în legea Sa cea sfântă o transcriere a caracterului Său" (CT 365).

"Legea lui Dumnezeu este neschimbătoare şi veşnică, deoarece ea este transcrierea caracterului Său, şi prin ea a hotărât Dumnezeu să aducă în armonie familia de pe pământ cu familia din cer" (RH 3 mai 1898).

"…pentru a păzi legea este necesar să Îl cunoşti pe Dumnezeu; căci legea este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu, iar caracterul Său este dragoste" (RH 10 octombrie 1899).

"Dumnezeu a trimis lumii noastre o solie de avertizare, adică Solia Îngerului al Treilea. Tot cerul aşteaptă să ne audă justificând legea lui Dumnezeu, declarând că ea este sfântă, dreaptă şi bună. Unde sunt cei care trebuie să facă această lucrare? Dumnezeu cheamă pe poporul Său la o percepţie mai profundă a planurilor şi a legii Sale. Legea este o transcriere a caracterului Său" (RH 16 aprilie 1901).

Pasajul acesta are o semnificaţie specială, deoarece Ellen G. White a afirmat că solia îngerului al treilea este solia adusă în 1888 prin fraţii A.T.Jones şi E.J.Waggoner. Primită, această solie ne ajuta să justificăm legea lui Dumnezeu în faţa universului, căci în justificarea legii era cuprinsă justificarea lui Dumnezeu în marea controversă, iar justificarea lui Dumnezeu în marea controversă însemna sfârşitul războiului. Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece nu am răspuns chemării lui Dumnezeu la o percepţie "mai profundă a planurilor şi legii Sale." Universul aşteaptă încă să ne vadă aducând în faţa lumii "mai proeminent" pe Isus Hristos, "jertfa pentru păcatele întregii lumi." Va fi o tragedie să aşteptăm ca lumea să aducă înaintea noastră pe Hristos "mai proeminent."

"Slava lui Hristos este descoperită în lege, care este o transcriere a caracterului Său, iar puterea ei transformatoare este simţită asupra sufletului până când omul este schimbat după chipul Său. Ei sunt făcuţi părtaşi de natură divină şi cresc tot mai mult în asemănare cu Mântuitorul lor, avansând pas cu pas în conformare cu voinţa lui Dumnezeu, până ating desăvârşirea" (RH 22 aprilie 1902).

"Legea dragostei este temelia guvernării lui Dumnezeu, iar slujirea din dragoste este singura slujire acceptabilă în cer. Dumnezeu a acordat tuturor voinţă liberă, a dotat pe oameni cu capacitatea de a aprecia caracterul Său, şi deci cu puterea de a-L iubi şi de a-I servi. Atâta timp cât fiinţele create se închinau lui Dumnezeu, ele erau în armonie peste tot în univers. Cât timp dragostea de Dumnezeu a fost supremă, dragostea faţă de alţii era asigurată. Deoarece nu exista călcare de lege, care este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu, nici o notă discordantă nu strica armoniile cereşti" (13 februarie 1893).

"Legea lui Dumnezeu este o descoperire a voinţei divine, o transcriere a caracterului divin, care va dăinui veşnic" (ST 12 noiembrie 1894).

"Domnul Isus Hristos a oferit oamenilor o reprezentare a caracterului lui Dumnezeu prin exemplul vieţii Lui. Legea lui Dumnezeu este transcrierea caracterului lui Dumnezeu. În Hristos, oamenii pot vedea exemplificarea acestor precepte, iar exemplul a fost cu mult mai eficient decât preceptul însuşi" (ST 14 martie 1895).

Nu ar fi aberant să descoperim că teologia noastră este definită mai mult de precept decât de Exemplu?

"Legea lui Dumnezeu este expresia caracterului Său. Dumnezeu posedă independenţă absolută, invariabilă şi imutabilă, iar legea Sa este neschimbătoare, veşnică, deoarece este transcrierea caracterului Său. Nu poate avea loc nici un eveniment care să facă necesară, în nici un sens, promulgarea unei legi de o natură contrară" (ST 12 martie 1896).

Acestea nu sunt decât câteva dintre sutele de confirmări din partea Domnului că Legea Sa nu este decât o transcriere a caracterului Său. Acest nou orizont schimbă complet toată istoria sacră. El explică dureroasa constatare că "Păzitorii legii nu M-au cunoscut" (Ieremia 2,8). El explică de ce un popor hotărât să păzească toate legile şi orânduirile Domnului nu reuşea să-L cunoască pe Dumnezeu, închinându-se astfel lui Baal.

Darea legii pe Sinai este văzută acum într-o nouă perspectivă. Dumnezeu dorea să se prezinte unui popor abia ieşit din sclavie, iar singura cale eficientă era o descriere a trăsăturilor Sale de caracter. Dar ei doreau să le vorbească Moise. Aşa s-au pus bazele unei necunoaşteri de milenii a acelei Persoane delicate şi sensibile care este Dumnezeul nostru. Toate eforturile profeţilor trimişi la Israel erau concentrate spre acest scop central, să-i ajute să înţeleagă că ei nu-L cunosc pe Salvatorul lor. Deoarece nu L-au cunoscut pe Cel al cărui caracter era descris în lege, legea a devenit pentru ei un cod de comportare imposibil de respectat.

O astfel de situaţie cerea o formă nouă de manifestare a caracterului lui Dumnezeu. "Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi" ca să facă cunoscut numele Tatălui unui popor care nu mai putea vedea în lege caracterul lui Dumnezeu. Dar "ai Săi" nu L-au primit, deoarece blândeţea, bunătatea şi delicateţea Lui erau în contrast marcant cu imaginea lor despre Dumnezeu. Cum putea El să fie aşa prietenos cu păcătoşii, când ei ştiau că Dumnezeu urăşte pe păcătoşi? Cum putea El să vindece pe romani, despre care ei credeau că sunt duşmanii lui Dumnezeu? Cum putea El să propovăduiască pacea şi dragostea între popoare, când ei se pregăteau să continue o bătălie sângeroasă contra neamurilor, ca toţi înaintaşii lor?

Noua descoperire a caracterului lui Dumnezeu a fost o piatră de poticnire chiar pentru ucenici. Ne uimim astăzi înţelegând ce imagine deformată aveau ei despre căderea focului din cer! Grupul lor ajunge într-o seară la marginea unei localităţi a samaritenilor, dar solii trimişi mai înainte să caute o gazdă au fost refuzaţi. Plini de indignare şi arătându-se cunoscători ai Scripturii, ucenicii au cerut să li se permită să comande "focului din cer" să cadă peste samariteni, aşa cum a făcut Ilie (Luca 9).

Ce argument puternic ar fi fost incendiul acesta că Iosua din Nazaret este trimisul lui Iehova Cel din vechime! Ce greutate ar fi avut el în dezbaterile din sinedriu a doua zi! Ucenicii ar fi intrat cu fruntea sus în Ierusalim, în urma viteazului lor conducător care a demonstrat că nu este un fricos sau un impostor, ci Căpetenia Oştirii Domnului cel din vechime, care mătura toate neamurile înaintea poporului sfânt. Un astfel de conducător astepta sinedriul, deoarece credeau că au un astfel de Dumnezeu. Ei nu au înţeles că un Dumnezeu necunoscut este, de fapt, alt Dumnezeu.

Răspunsul lui Hristos i-a aruncat în agonie pe ucenici. Nu înţeleseseră ei bine Scriptura? Nu fusese Ilie profetul Domnului? Cine este acest personaj care le spune lor că nu ştiu de ce duh sunt însufleţiţi? Amărăciunea lor era fără margini, căci cucerirea lumii nu se putea face fără folosirea forţei sau a ameninţării cu forţa. Ei erau siguri de acest lucru, căci "Rabinii se lăudau cu superioritatea lor, nu numai în faţa celorlalte naţiuni, ci şi în faţa poporului lor. Plini de ură faţă de asupritorii romani, ei cultivau speranţa că vor obţine eliberarea naţională prin forţa armelor " (Educaţie 65).

După ce au înţeles natura împărăţiei lui Hristos şi legile ei, ucenicii au văzut, ca niciodată mai înainte, ce semnificaţie avea expresia "focul lui Dumnezeu" sau "foc din cer." Şi "focul" a căzut peste ei la cincizecime. Acum, "Ei (rabinii) urau şi omorau pe urmaşii lui Isus, a căror solie de pace era aşa contrară planurilor lor ambiţioase. În şcolile militare ale Egiptului, lui Moise i se predase legea forţei, iar această învăţătură avusese o aşa putere asupra caracterului lui, încât a fost nevoie de 40 de ani de izolare şi comuniune cu Dumnezeu şi natura spre a-l pregăti pentru conducerea lui Israel prin legea dragostei. Pavel a trebuit să învete aceeaşi lecţie" (Educaţie 65).

Rămăşiţa va trebui să înveţe aceeaşi lecţie, dacă vrea să conducă miliardele de contemporani la Hristos. Ea trebuie să înţeleagă şi să experimenteze natura "focului din cer de la Dumnezeu," iar acest lucru este imposibil (şi timpul a dovedit-o din plin) atâta timp cât nu înţelegem că legea este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu. Până când nu vom lămuri deplin întrebarea "Ce este Legea?" fanteziile iudeilor nepocăiţi vor fi fanteziile noastre, în variantă modernă:

"În planul Său de guvernare nu se foloseşte forţa brutală spre a forţa conştiinţa. Iudeii aşteptau ca împărăţia lui Dumnezeu să fie întemeiată pe aceleaşi principii ca împărăţiile lumii. Ei recurgeau la măsuri exterioare pentru a promova neprihănirea. Ei născoceau metode şi planuri. Dar Hristos implantează un principiu. Implantând adevărul şi neprihănirea, El contracarează eroarea şi păcatul" (COL 77).