Studiile şcolii de sabat din acest trimestru au ca subiect viaţa de familie, căsătoria, căminul creştin. Biserica înţelege că actualele tendinţe ale societăţii sunt distrugătoare pentru familie, pe care noi o considerăm a fi celula de bază a societăţii. Autorii acestor studii sunt îngrijoraţi de coborârea standardelor în această privinţă. Divorţul a devenit aproape epidemic în anumite segmente ale bisericii mondiale, iar necredincioşia între parteneri a ajuns la cote alarmante.

Studiile propun tot felul de tehnici, metode, planuri, rezoluţii, angajamente şi contracte, spre a-i ajuta pe parteneri să rămână credincioşi conceptului biblic de cămin. Nu este prima oară când recurgem la această abordare păguboasă. Am încercat mereu să venim în ajutorul poporului aflat în dificultate prin sfaturi bune, deşi el avea nevoie disperată de vestea bună.

În lumina neprihănirii lui Hristos, înţelegerea rolului şi funcţiilor familiei capătă cu totul alte dimensiuni.

Când a binecuvântat instituţia familiei în Eden, Dumnezeu Se afla în mijlocul tensiunilor teribile ale marii controverse, iar El era la lucru încercând să explice copiilor Săi fundamentele sistemului divin de guvernare, care fuseseră afectate cumplit de o parte semnificativă a îngerilor. Se produsese o ruptură între natura divină şi cea creată, ruptură promovată de îngerii rebeli ca fiind o cale nouă spre progres şi împlinire personală. “Scopul lui Dumnezeu din veacuri veşnice” era acuzat, batjocorit şi declarat a fi piedica majoră în calea dezvoltării plenare a individului. Locuirea Duhului Sfânt în templul sufletului era considerată a fi o unealtă de control şi menţinere în sclavie.

Prin noua familie creată pe pământ, Dumnezeu dorea să exemplifice înaintea lumilor natura şi principiile guvernării Sale, care se bazează pe veriga esenţială a unirii dintre două naturi. Dumnezeu prezenta universului “taina evlaviei” prin intermediul tainei căsătoriei, când două componente informatice diferite se unesc şi dau naştere vieţii. Unirea dintre bărbat şi femeie proiecta unirea dintre divin şi creat; în alt limbaj, unirea dintre Hristos şi biserică. Când informaţiile genetice ale bărbatului se contopeau cu informaţiile genetice ale femeii, apărea o făptură nouă. Încearcă să îndepărtezi cumva din noua făptură unul dintre seturile de informaţii genetice, şi tot ce vei obţine este moartea.

Exact acest lucru se întâmplase în familia lui Dumnezeu, iar consecinţele erau mortale. Copiii Săi răzvrătiţi nu doreau să creadă că separarea lor de natura divină, despărţirea de izvorul vieţii, este letală. Au crezut mai degrabă explicaţia “ştiinţifică” a lui Satana, care le spunea că ei au o existenţă autonomă, de sine stătătoare, şi că orice dependenţă de o sursă exterioară fiinţei lor va fi o piedică spre împlinire. Astăzi auzim aceleaşi ecouri în societatea modernă, menite să distrugă familia omenească la fel cum a fost distrusă familia cerească. Unirea care dă viaţa este văzută ca o piedică în calea realizării individuale; căminul este declarat o instituţie învechită şi irelevantă pentru omul modern. Chiar în biserici care onorează familia relaţia conjugală este sacrificată de dragul realizării profesionale.

Dacă Adam şi Eva nu se lăsau ispitiţi să se despartă de natura divină, ei ar fi devenit obiectul de studiu al întregii familii universale. Dumnezeu dorea să explice prin familia “de o nouă ordine în univers” că viaţa este o unire dintre două naturi, şi că cele două naturi nu pot fi separate decât cu riscul morţii veşnice. La aşa ceva Se referea Dumnezeu atunci când spunea: „Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie” (Mal 2:16) şi “Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mat 19:6). Universul urma să pătrundă în tainele creaţiei lui Dumnezeu privind la noua familie de pe pământ. Ei aveau nevoie să verifice autenticitatea declaraţiei lui Dumnezeu că cei ce se despart de izvorul vieţii nu sunt pedepsiţi de Dumnezeu, ci culeg consecinţa naturală a separării celor două naturi. Demonstraţia era făcută astfel “în linişte şi pace,” fără experienţa traumatizantă a bolii, suferinţei şi morţii. În noua familie creată Dumnezeu deschidea o fereastră către misterele creaţiei, iar înţelegerea acestora ar fi înlăturat definitiv suspiciunile provocate de acuzaţiile diavolului.

Dar noua familie nu a dorit să colaboreze, fiind şi ea amăgită de promisiunile fără acoperire ale diavolului că independenţa de natura divină ar fi calea către o nouă şi superioară stare de existenţă. Planul lui Dumnezeu fiind refuzat, El a fost constrâns să recurgă la varianta de urgenţă a planului de mântuire. Ceea ce dorea să explice prin familia umană urma să fie clarificat prin viaţa unui membru al familiei umane făcut părtaş de natură divină. “Sămânţa femeii” urma să fie unită cu natura lui Dumnezeu în fiinţa unui profet ridicat “din mijlocul tău, dintre fraţii tăi.” Hristos urma să preia misiunea lui Adam, devenind astfel Al Doilea Adam şi arătând universului spectator că nu este nici o ruşine, nici o degradare şi nici o umilire în a fi un templu al Duhului Sfânt. Acest lucru a fost confirmat definitiv atunci când Omul Isus Hristos a fost invitat să ocupe tronul universului, deşi este un membru al familiei omeneşti şi Se conformează deplin scopului lui Dumnezeu din veacuri veşnice.

Fără această viziune despre rolul familiei, poporul acesta nu va reuşi în veci să respecte legământul căsătoriei, oricâte sfaturi bune i s-ar da şi oricât de mulţi consilieri maritali ar frecventa. El are nevoie disperată să înţeleagă formula criptică al lui Pavel, şi el trist că nu are cui spune mai mult: “Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică)” (Efes 5:32). Puţin mai sus în aceeaşi scrisoare el spunea că despre “taina aceasta” a luat cunoştinţă “prin descoperire dumnezeiască.”

Exact aceasta este nevoia bisericii de azi: O descoperire dumnezeiască a celor două naturi unite în Hristos, şi chemarea noastră înaltă de a deveni temple sfinte ale Duhului Sfânt ca unică sursă pentru frumoasa şi mult-râvnita neprihănire a lui Hristos.