Catastrofa recentă din Asia a trezit reacţii vii în presa internaţională, iar savanţii adventişti au comentat pe larg rolul lui Dumnezeu în acest fenomen nimicitor. Argumentul era că omenirea trebuie ajutată să se pocăiască în vederea judecăţii, iar asemenea lovituri pot impune supunerea ce I Se cuvine lui Dumnezeu.

EGW: Dumnezeu nu forţează voinţa sau judecata nimănui. El nu găseşte plăcere într-o ascultare din constrângere. El doreşte ca făpturile Sale să-L iubească deoarece El este vrednic de dragoste. El acceptă ascultarea lor atunci când aceasta vine dintr-o apreciere inteligentă a înţelepciunii, dreptăţii şi bunăvoinţei Sale. Toţi cei care au o corectă apreciere a acestor calităţi Îl vor iubi deoarece se simt atraşi de aceste atribute ale Sale. [GC 541]

Dar atunci când omenirea nu are “o apreciere inteligentă” a dreptăţii sau bunăvoinţei, nu este necesară o intervenţie în forţă, la nivelul lor de înţelegere?

Noi citim Scriptura şi vedem peste tot cum Dumnezeu a condus pe Israel folosind aceleaşi principii ca împărăţiile lumii. N-am înţeles noi bine? Nu trebuia Israel să devină “capul şi nu coada” prin folosirea forţei armate? Nu aceasta era strategia după care s-a condus mereu clasa conducătoare a lui Israel?

Dacă Dumnezeu conduce pe ai Săi “prin legea dragostei” de ce foloseşte azi biserica lui Hristos elementul ameninţării şi constrângerii în relaţia ei cu oamenii, insistând că dezastrele “pe mare şi pe uscat” sunt mijloacele corective ale lui Hristos?

EGW: Misiunea lui Hristos nu este aceea de a-i constrânge pe oameni să-L primască. Numai Satana şi oamenii stăpâniţi de duhul lui caută să forţeze conştiinţa. Sub pretenţia râvnei pentru dreptate, oamenii asociaţi cu îngerii răi aduc suferinţă asupra semenilor lor pentru a-i converti la ideile lor religioase; dar Hristos se arată totdeauna plin de îndurare, căutând să câştige inimile oamenilor prin descoperirea dragostei Sale…

Nu ar fi ucenicii lui Hristos mai motivaţi dacă teama de pedeapsă ar avea un loc central în experienţa lor spirituală?

EGW: Nu teama de pedeapsă sau speranţa răsplătirii veşnice îi face pe ucenicii lui Hristos să-L urmeze. Ei privesc dragostea fără de egal a Mântuitorului... [DA 480]

Nu, nu este vorba de a-L urma pe Isus. Mă gândeam că o doză de ameninţare sfântă i-ar fi putut păstra chiar şi pe îngeri departe de sofismele lui Satana. Decât să se piardă, nu ar fi mai sănătos să tremure puţin?

Hristos a demonstrat aceste principii, dar Sinedriul nu a putut fi convins. Ei aşteptau ca Mesia să se poarte aşa cum se purtase Dumnezeu în vechime. El a dezamăgit chiar pe ucenici, când a refuzat folosirea focului în cazul samaritenilor obraznici. Ce raţiune superioară L-a putut face pe Hristos să rişte refuzul şi lepădarea din partea propriului Său popor?

EGW: Pământul era întunecat din cauza înţelegerii greşite a caracterului lui Dumnezeu. Pentru ca umbrele acestea întunecoase să poată fi luminate, pentru ca lumea să poată fi adusă înapoi la Dumnezeu, puterea înşelătoare a lui Satana trebuia să fie sfărâmată. Acest lucru nu se putea face prin forţă. Exercitarea forţei este contrară principiilor de guvernare ale lui Dumnezeu; El nu doreşte decât servire din dragoste, iar dragostea nu poate fi impusă; ea nu poate fi câştigată prin forţă sau autoritate. Numai prin dragoste se trezeşte dragostea. A cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi; caracterul Său trebuie să fie arătat în contrast cu caracterul lui Satana. [DA 22]

Ce contează motivaţile cuiva, atâta timp cât este dispus să servească lui Dumnezeu fără să pună întrebări?  

EGW: Legea dragostei fiind temelia guvernării lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiinţelor inteligente depinde de conformarea desăvârşită cu marile ei principii de neprihănire. Dumnezeu aşteaptă de la toate creaturile Sale o servire din dragoste - servire care izvorăşte dintr-o apreciere a caracterului Său. El nu găseşte plăcere într-o ascultare forţată, ci oferă tuturor o voinţă liberă, ca ei să-I poată servi de bunăvoie. [PP 34]

Nu este libertatea de alegere prea riscantă, atunci când în joc este viaţa fiinţelor create? Dacă se dovedeşte benefică pentru viaţă şi ordine, ce problemă este cu “forţa constrângătoare”?

EGW: Forţa constrângătoare în toate formele ei nu se găseşte decât sub guvernarea lui Satana. Principiile Domnului nu sunt de acest fel. El nu acţionează de această manieră. El nu dă nici cea mai mică încurajare vreunei fiinţe omeneşti să se impună asupra unei alte fiinţe omeneşti, socotind că are dreptul să-i producă suferinţă fizică sau mentală. Acest principiu vine cu totul din invenţiile lui Satana. [RH 7 sept 1897]

Daţi impresia uneori că fără o cunoaştere autentică a caracterului lui Dumnezeu închinarea este pervertită, ba chiar sugeraţi undeva că ne putem închina lui Baal fără să ştim ce facem. Chiar vi se pare că această cunoaştere este un factor vital în ecuaţia mântuirii?

EGW: În lume există numai două categorii de oameni, cei care Îl cunosc pe Dumnezeu şi cei care nu Îl cunosc. Omul spiritual aparţine primei categorii, omul firesc aparţine celei de-a doua, iar categoria de care aparţinem este determinată de concepţia noastră despre caracterul Tatălui şi al Fiului. Pentru omul al cărui suflet este inundat de dragostea lui Isus este normal să vadă în Dumnezeu pe tatăl şi prietenul lui. El poate şi va învăţa pe alţii în armonie cu lumina care străluceşte în camerele inimii lui. El va arăta oamenilor singura cale de la păcat la neprihănire, descoperind lumii caracterul Celui care este calea, adevărul şi viaţa. [RH 10 feb 1891]

Sugeraţi aici că autorii adventişti care insistau că tsunami a fost provocat de Dumnezeu ca să obţină pocăinţă ar putea fi încadraţi în cea de-a doua categorie?

EGW: Satana lucrează astăzi asupra minţilor omeneşti prin metodele lui stricate. Acestea vor fi adoptate şi aplicate de unii care afirmă că sunt loiali şi devotaţi guvernării lui Dumnezeu. Cum putem descoperi că ei sunt necredincioşi şi falşi? "După roadele lor îi veţi cunoaşte." Dumnezeu nu forţează pe nimeni. El lasă pe toţi să aleagă liber. [RH 7 sept 1897]

Dar Vechiul Testament este plin de dovezi că Dumnezeu a forţat pe oameni să se supună voinţei Sale. Cum se explică această taină?

EGW: Taina crucii explică toate celelalte taine. În lumina care se revarsă de pe Calvar, trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu, care ne-au umplut de teamă şi uimire, apar frumoase şi atrăgătoare. Vedem că îndurarea, mila şi dragostea părintească se unesc cu sfinţenia, dreptatea şi puterea. Privind mărirea tronului Său, înalt şi maiestuos, vedem manifestarea delicată a caracterului Său şi înţelegem, ca niciodată mai înainte, însemnătatea acelui nume scump, "Tatăl nostru." [GC 652]

Noi am crezut mult timp că legea reprezintă puterea şi dreptatea lui Dumnezeu, iar cruce reprezintă mila şi iertarea Sa fără egal pentru cei ce se supun legii. Ne-am înşelat?

EGW: Satana şi-a aruncat umbrele de-a lungul căii fiecărei fiinţe omeneşti, ca să poată reprezenta greşit pe Dumnezeu în faţa lumii. El a îmbrăcat caracterul lui Dumnezeu cu atribute satanice, în totală contradicţie cu adevărul. El L-a zugrăvit ca pe o fiinţă plină de răzbunare, ca pe un legiuitor a cărui lege este dincolo de posibilitatea omului de a o ţine, şi a implantat vrăjmăşie în inima păcătosului, ca omul neregenerat să fie în rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este impresia pe care a produs-o Satana asupra minţii omeneşti. Cei care prezintă legea lui Dumnezeu ca fiind o transcriere a caracterului lui Dumnezeu vor aduce în solia lor tema principală a acestui subiect, prezentând dragostea Tatălui şi a Fiului. Când se face acest lucru, umbra celui rău va fi îndepărtată din inimile oamenilor, iar lumina clară a dragostei lui Hristos, luminând capacitatea de înţelegere, va descoperi caracterul lui Dumnezeu ca fiind infinit în milă. Păcătoşii vor privi la Hristos ca fiind şi doritor şi capabil să cureţe de orice păcat. Ei vor privi la Dumnezeu nu în mânia Lui, ci în lumina strălucitoare a dragostei Sale. Dragostea Sa va fi văzută dincolo de orice dragoste omenească, fără egal. [RH 10 feb 1891]

Să înţelegem de aici că legea – o transcriere a caracterului lui Dumnezeu – nu poate fi corect înţeleasă decât atunci când este privită în Hristos?

EGW:  Când se pregătea să ridice sanctuarul în pustie, Moise a fost avertizat: “Ia seama… să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte” (Evr 8:5). În legea Sa, Dumnezeu ne-a dat modelul. Caracterul nostru trebuie clădit după “chipul care ţi-a fost arătat pe munte.” Legea este marele standard al neprihănirii. Ea reprezintă caracterul lui Dumnezeu, şi este testul loialităţii faţă de guvernarea Sa. Nouă ne-a fost prezentată, în toată frumuseţea şi excelenţa ei, în viaţa lui Hristos. [CT 62]

De foarte multe ori prezentaţi evenimentele sângeroase ale Bibliei ca fiind o acţiune din partea lui Dumnezeu pentru instaurarea disciplinei şi ordinii pe pământ. În acelaşi timp, susţineţi că actele sângeroase, “suferinţa şi moartea” sunt “lucrarea unei puteri străine,” adică Nimicitorul, vrăjmaşul lui Dumnezeu. Puteţi explica de ce vorbiţi atât de diferit cu privire la acest subiect?

EGW: Mi s-a arătat că judecăţile lui Dumnezeu nu ar veni direct de la Dumnezeu, ci indirect, din cauză că ei se situează în afara ocrotirii Sale. El îi avertizează, îi pedepseşte, îi mustră şi le arată singura cale pe care pot merge în siguranţă, apoi, dacă aceia care au fost obiectul grijii Sale deosebite îşi vor urma cursul lor, independenţi de Duhul lui Dumnezeu, după repetate avertismente, dacă ei îşi aleg singuri calea, El nu mai împuterniceşte pe îngerii Săi să împiedice atacurile hotărâte de Satana asupra lor.

Sugeraţi că păcătoşii ies singuri de sub protecţia harului divin, iar Duhul Sfânt este astfel împiedicat de a mai oferi protecţie? Este vorba despre fuga de “faţa Domnului” despre care scrie Iona? În acest caz, ei devin pasibili de pedeapsa lui Dumnezeu, sau intră sub jurisdicţia unei alte puteri?

EGW: Nelegiuiţii au depăşit graniţele încercării lor. Duhul lui Dumnezeu, refuzat continuu, a fost, în cele din urmă, retras. Nemaifiind la adăpostul harului Divin, ei nu mai au nici o ocrotire împotriva celui rău. [GC 614]