Cine este „îngerul bisericii Laodicea”?

Puteţi întâlni cele mai năstruşnice idei despre identitatea acestui personaj biblic, dar rareori veţi găsi în agora adventistă o încercare de descoperire a lui bazată pe contextul în care apare pe scena marii controverse.

Recent am avut ocazia, pentru prima oară în experienţa mea, să aud un membru al acestei categorii identificate prin „îngerul bisericii” recunoscând că Martorul Credincios se adresează lui şi colegilor lui în celebrul pasaj din Apocalipsa 3.

Când a vorbit lui Ioan pe Patmos, Mântuitorul nu a dorit să complice lucrurile, să producă ameţeală şi confuzie teologică. Este adevărat că limbajul este puternic metaforic, şi totuşi cartea este o „descoperire,” o relevaţie a lui Hristos, o cale prin care aflăm unde este, ce face şi cum vede El episodul final din marea controversă. De aceea, este de aşteptat ca metaforele folosite să fie ori familiare audienţei acestei scrieri, ori explicate fără umbră de îndoială.

Este exact cazul nostru. Duhul nu ne putea lăsa să bâjbâim în beznă şi să stricăm sensurile apelului Său către biserica ultimelor zile. De aceea El a avut grijă să ne spună precis ce reprezintă sfeşnicele, stelele din mâna Sa, şi a făcut aşa chiar de la începutul cărţii.

Viziunea începe cu o scenă interesantă. O voce puternică spune ucenicului iubit să scrie într-o carte tot ceea ce urmează să vadă, iar cartea să o trimită celor şapte biserici. Ioan se întoarce să vadă cine-i vorbeşte, şi se trezeşte în compania Cuiva care semăna cu un Fiu al omului, aflat în mijlocul, sau printre, şapte sfeşnice de aur. El ţinea în mâna dreaptă şapte stele.

Ioan nu putea fi lăsat să presupună ce înseamnă aceste lucruri, aşa că Fiul omului i-a descoperit personal semnificaţia elementelor din viziune:

„Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice din aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sunt şapte Biserici” (Apoc 1:20).

Constatăm apoi că Martorul Credincios nu are un apel către Bisericile respective. El nu spune: „Sfeşnicului din Efes, scrie-i...” Sau: „Sfeşnicului din Laodicea, scrie-i...” Scrisorile Lui sunt adresate exclusiv „îngerilor” celor şapte Biserici. Expresia „înger” înseamnă, „sol,” „mesager.” Cine sunt solii şi mesagerii Bisericilor lui Hristos de-a lungul istoriei? Pe cine numim noi „solii Domnului,” sau „trimişii Domnului”?

Când comparăm descrierea pe care o face Martorul Credincios îngerului fiecărei Biserici, nu este greu să înţelegem că „îngerul” reprezintă conducerea omenească a acelei biserici, cei cărora Stăpânul le-a încredinţat via Sa, păstorii care au fost chemaţi să păstorească turma Domnului, străjerii de pe zidurile Sionului.

În primul capitol din Gospel Workers (Slujitorii Evangheliei), sora White vorbeşte despre înalta chemare adresată corpului pastoral al bisericii lui Hristos, şi identifică această categorie astfel:

„Slujitorii lui Dumnezeu sunt reprezentaţi prin cele şapte stele, pe care El, care este Alfa şi Omega, le are sub grija şi protecţia Sa specială. Influenţele pozitive care trebuie să abunde în biserică depind de aceşti slujitori ai lui Dumnezeu, care trebuie să reprezinte dragostea lui Hristos. Stelele cerului sunt sub controlul lui Dumnezeu. El le umple de lumină. El le călăuzeşte şi coordonează direcţia. Dacă El nu face aşa, ele devin stele căzătoare. La fel este şi cu slujitorii Săi. Ei nu sunt decât instrumente în mâna Sa, şi tot binele pe care îl realizează este făcut prin puterea Sa” (GW 13).

Nu există onoare mai mare pentru un muritor decât să fie invitat de a ocupa un loc în palma lui Hristos. Corpul pastoral al bisericii rămăşiţei, ultimul „sfeşnic” din schiţa profetică, este simbolizat prin cea de-a şaptea stea din mâna Martorului Credincios. Ei sunt „îngerul” bisericii Laodicea, şi deţin poziţia slăvită de ocupanţi ai locului preferenţial din mâna lui Hristos. Nu poate exista poziţie mai onorabilă, mai slăvită, decât aceasta. Fiecare pastor sau conducător adventist este o parte a stelei din mâna Martorului Credincios, şi în lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ nu există o chemare mai înaltă decât aceasta.

Problemele încep să apară când pastorii bisericii rămăşiţei resping apelul Martorului Credincios adresat lor, susţinând că Hristos se adresează întregii biserici, şi nu lor personal. Este o soluţie comodă, mai ales când foloseşti conceptul preoţiei personale spre a evita asumarea responsabilităţii. Dacă toţi suntem slujitori şi preoţi, nu înseamnă că toţi suntem „îngerul bisericii”?

Aşa ar părea la prima vedere, numai că Hristos nu permite o asemenea interpretare a pasajului. El spune clar că există sfeşnice, şi există stele. El ne împiedică să le amestecăm, ţinând din capul locului să explice „taina,” astfel ca nimeni să nu-şi permită rutele ocolitoare ale corectitudinii politice practicate astăzi. Taina este clarificată chiar de El: Sfeşnicele sunt cele şapte biserici, iar stelele sunt îngerii celor şapte biserici.

În momentul în care corpul pastoral adventist respinge identificarea lui cu „îngerul” bisericii Laodicea, el devine o stea căzătoare. Steaua din mâna lui Hristos este „îngerul” bisericii. Dacă nu este „îngerul,” atunci nu este nici „steaua.” Şi dacă corpul pastoral nu este steaua din mâna lui Hristos, atunci este o mare fraudă, şi trebuiesc concediaţi imediat.

Pastorii adventişti se bucură de onoarea lui Hristos şi de respectul membrilor bisericii doar dacă recunosc faptul că ei sunt steaua din mâna lui Hristos, „îngerul” ultimei biserici a lui Dumnezeu de pe pământ. Dar este imposibil să-şi asume rolul de stea, fără să recunoască faptul evident să solia Martorului Credincios le este adresată exclusiv lor. Este adevărat că şi biserica se află în aceeaşi stare nenorocită, dar „sfeşnicul” nu poate fi mai bun decât „îngerul.”

Martorul Credincios spune că, deşi corpul pastoral al Bisericii Laodicea este steaua din mâna Sa, el este „ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” Hristos nu se lasă impresionat de puzderia de planuri şi fapte ale îngerului. Starea de încropeală este gravă deoarece ea întăreşte sentimentul că eşti slujitorul lui Dumnezeu, dar anesteziază total percepţia că te afli pe un drum greşit, de pe care trebuie să te întorci. Iar întoarcerea este inacceptabilă, deoarece ne duce acolo unde L-am răstignit pe Hristos în istoria noastră denominaţională. Nu aceasta este şi problema înaintaşilor noştri spirituali, poporul evreu?

Sărac, orb şi gol deja sunt trăsături cunoscute. Corpul pastoral a fost jefuit de aurul credinţei lui Hristos, nu ştie că are nevoie de alifie cerească spre a aprecia corect adevărul prezent, şi este gol, mai ales prin interior, unde Hristos nu poate locui deoarece scopul lui Dumnezeu este considerat panteism.

Dar de ce „ticălos” şi „nenorocit”?

Profitând de poziţia privilegiată din mâna Martorului Credincios, îngerul Bisericii Laodicea a „interceptat” solia Ploii Târzii şi Marii Strigări, şi nu permite ca ea să ajungă la poporul lui Dumnezeu, şi apoi la întreaga lume. Ascultaţi ce spunea Domnul unor proeminenţi membri ai corpului nostru pastoral din perioada 1888:

„Caracterul şi perspectiva poporului lui Dumnezeu sunt asemănătoare cu ale iudeilor, care au rămas pe dinafară din cauza necredinţei. Egoismul, importanţa de sine şi mândria spirituală i-au despărţit de Dumnezeu şi le-au ascuns faţa Sa. Lumina adevărului străluceşte asupra noastră la fel de clar ca asupra poporului evreu, dar inimile oamenilor sunt împietrite şi insensibile, ca şi în zilele lui Hristos. Mulţi care pretind a fi în lumină sunt în întuneric, şi nu ştiu. Ei sunt atât de înfăşuraţi în necredinţă încât numesc întunericul lumină, şi lumina întuneric. Ei sunt inconştienţi de ceea ce critică şi condamnă. În comunităţile noastre există o stare de lucruri alarmantă. Chiar oamenii care trebuiau să fie în alertă, spre a vedea nevoile poporului lui Dumnezeu, ca să fie pregătită calea Domnului, au interceptat lumina trimisă de Domnul poporului Său, şi au respins solia harului Său vindecător. Limbajul sufletului vostru a fost: ‚Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic.’ Voi ziceţi: ‚Nu mai sunt şi alţii care au nevoie de mustrarea aceasta?’ Sunt mulţi care trebuie să vadă că solia către Laodicea se aplică lor. Eu descriu cazul dumneavoastră nu numai pentru binele dumneavoastră, ci şi pentru ca alţii să vadă că sunt în aceeaşi situaţie” (The EGW 1888 Materials, 388). [vezi aici materialul complet]

Străjerii de pe zidurile Sionului, „chiar oamenii care trebuiau să fie în alertă,” chemaţi să prindă slava ultimelor raze de lumină ale harului, au „interceptat” lumina trimisă de Dumnezeu poporului Său. Adică s-au aşezat în drumul ei, au capturat-o, au confiscat-o, după care au spus poporului că nu a sosit nicio solie de la Dumnezeu. Convins că aşa este, poporul aşteaptă încă Ploaia Târzie şi Marea Strigare, se roagă fierbinte pentru ele şi se miră de ce se lasă atât de mult aşteptate. Pastorii adventişti care au organizat „Operaţiunea Ploaie Globală” respingeau categoric ideea că ei au interceptat lumina, şi că, din acest motiv, rugăciunea globală pentru ploaie este o bătaie de joc la adresa cerului.

Ei bine, să fii părtaş la o astfel de operaţiune de interceptare, şi „să nu ştii,” trebuie să fii cu adevărat nenorocit şi ticălos.

Îngerul bisericii Laodicea s-a aşezat în mijlocul drumului către Sfânta Sfintelor – unde Hristos aşteaptă pe mireasa Lui cu buchetul în mână – şi spune miresei că nunta s-a amânat, şi că ar fi cazul să se ocupe de lucruri mai profitabile, precum calitatea vieţii şi salvarea planetei. El spune poporului că apelul urgent: „Totul este gata, poftiţi la nuntă,” a fost o alarmă falsă, şi că respectiva nuntă nu-i priveşte pe ei.

Trebuie să fii nenorocit şi ticălos ca să interceptezi lumina şi să respingi „solia harului vindecător” tocmai când a sosit timpul să fie „legate vânătăile” şi „tămăduită rana” poporului lui Dumnezeu (Isa 30:26). În această zi glorioasă, când lumina soarelui trebuie să fie „de şapte ori mai puternică,” îngerul spune bisericii că nu are nevoie de lumină mai multă, şi că ar fi bine să pună mâna să o trăiască pe cea veche.

Corpul pastoral şi administraţia bisericii se află la o răscruce spinoasă, şi vor trebui să decidă încotro apucă. Dacă susţin că ei sunt „steaua” din mâna lui Hristos, ceea ce este corect, atunci automat trebuie să recunoască faptul că lor le este adresată solia către îngerul bisericii Laodicea. Dacă refuză identificarea lor cu „îngerul,” atunci ei nu pot fi „steaua,” şi trebuie să renunţe la titlul de slujitori ai lui Dumnezeu.

Autoritatea corpului pastoral decurge din înalta chemare de a fi slujitorul lui Dumnezeu, steaua din mâna lui Hristos. Întărirea prin binecuvântare a unui pastor este o formă goală dacă ea nu face din omul respectiv o stea în mâna lui Hristos. Aceasta este singura temelie a respectului de care se bucură oamenii chemaţi de Dumnezeu în lucrare.

În momentul în care îngerul nu recunoaşte evaluarea Martorului Credincios, el distruge actul legal prin care a fost investit, aruncă la foc legitimaţia care face din el o stea în mâna lui Hristos, batjocoreşte ungerea cerească, şi apoi începe să se poarte despotic, ca şi când via este a lui.

De 120 de ani biserica rămăşiţei s-a blocat în această intersecţie, aşteptând ca îngerul bisericii să se decidă odată ce doreşte să facă. Va recunoaşte el că a interceptat lumina trimisă de Dumnezeu, şi că a păgubit biserica de singura solie care poate lumina pământul cu slava caracterului lui Dumnezeu? Va recunoaşte el că Martorul Credincios posedă viziunea corectă a realităţii, şi că este nebunesc să te opui evaluării Lui?

Viitorul bisericii depinde de reacţia îngerului în faţa apelului Martorului Credincios. Putem avea o mare redeşteptare, sau o mare zguduire, o cernere severă, în care cei mai mulţi membri vor fi pierduţi.

Timpul de har ni se scurge printre degete, în timp ce îngerul bisericii încă se gândeşte pe ce drum să apuce.