Odată cu despărţirea lui Adam de Dumnezeu, administrarea planetei a fost preluată, în secret, de stăpânitorul veacului acestuia. El a construit o lume în opoziţie cu principiile neprihănirii, un sistem care trebuia să funcţioneze independent de Dumnezeu. Un astfel de sistem avea reguli noi şi necesita un sistem de învăţământ diferit şi în contrast cu înţelepciunea divină.

Acest lucru este uşor de observat în istoria Babilonului fizic. Babilonul era centru lumii, nu doar administrativ, ci şi educaţional, ştiinţific şi intelectual. La universităţile lui erau aduşi cei mai promiţători tineri de pe întinsul împărăţiei, iar odată cu ocuparea militară a unor noi provincii, una din grijile unităţilor de ocupaţie era selectarea tinerilor promiţători pentru înscrierea în învăţământul superior din Babilon. Este adevărat că acolo se studiau multe domenii valoroase privind cunoaşterea lumii naturale, dar ele nu erau decât platforma pentru îndoctrinarea cu mentalitatea nouă, lumească, a noilor stăpânitori. Acolo se practica şi se preda magia, astrologia, necromanţia, vrăjitoria, citirea în stele, ghicirea, descântecele – toate în numele ştiinţei. Era o ştiinţă – ştiinţa acestei lumi controlate prin teamă, constrângere, ameninţare – dar nu avea nicio legătură cu înţelepciunea care vine de sus. Era o ştiinţă lumească, firească, drăcească, iar sistemul educaţional forma elita acestei lumi pentru controlarea gloatelor după regulile noi ale guvernanţilor. Învăţământul superior din Babilon era liantul cultural, factorul unificator prin care ocupaţia militară era înlocuită de ocupaţia spirituală, filozofică şi culturală. Absolvenţii erau trimişi ca educatori, administratori sau clerici în provinciile de unde fuseseră aduşi de armatele cotropitoare ale imperiului, astfel mentalitatea Babilonului despre lume şi viaţă fiind difuzată subtil în mulţimea de popoare, limbi şi culturi.

Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria nu s-au dus de bună voie să studieze în Babilon. Ei au fost duşi acolo, alături de alţi tineri evrei, sub ameninţarea cu moartea. Sistemul i-a supus unui elaborat program de spălare a creierului, prin schimbarea numelor, schimbarea alimentaţiei, închinării şi obiceiurilor lor. De ce oare nu am auzit nimic despre ceilalţi tineri evrei? De ce doar cei patru magnifici au onorat pe Dumnezeu în acest moment de criză? Poate din cauză că ei au ales un regim de viaţă sănătos? Din cauză că acasă făcuseră din Scripturi obiectul căutării şi cercetării lor stăruitoare? Vom vedea odată. Ce ştim acum este că ei au strălucit la cursuri, că s-au impus la curte şi au aruncat în ţărână grandoarea învăţământului superior al vremii, demascându-l ca neputincios, nefolositor, fals, dăunător.

Împăratul a avut un vis. Înţelegea că este ceva vital, dar uitase complet despre ce era vorba. A apelat la savanţii împărăţiei, dar toată ştiinţa lor s-a dovedit neputincioasă. Au fost chemaţi astrologii, ghicitorii, descântătorii, oameni care cunoşteau tainele zeilor şi comunicau cu ei – împăratul era îndreptăţit să aştepte rezultate de la profesionalismul şi expertiza lor. Dar totul a fost în zadar. S-a demonstrat clar că în privinţa lucrurilor lui Dumnezeu, ştiinţa acestei lumi este cu totul neputincioasă.

Un alt caz este acela al savanţilor lui Israel atunci când Isus din Nazaret a început să descopere pe Tatăl în mijlocul poporului Său. De ani de zile elita culturală a lui Israel mergea la şcolile mari de la Atena şi Alexandria, de unde venea cu diplome şi acreditări fără de care nu erau recunoscuţi şi acceptaţi în învăţământul naţional [aici]. Ei cunoşteau perfect fiecare frântură de slovă din lege, cunoşteau contextul istoric al fiecărui pasaj din Scriptură, aplicau o exegeză strălucită, disecau profund sensul fiecărei expresii – totul cu profesionalism exemplar. Totul degeaba. Ştiinţa lor înaltă în cunoaşterea lucrurilor acestei lumi nu le-a fost de nici un folos în cunoaşterea lucrurilor lui Dumnezeu. Ei citeau, înţelegeau şi apreciau cuvintele scrise pe hârtie, dar mesajul cuprins în acele cuvinte le scăpa complet. În contrast, pescari needucaţi în lucrurile şi ştiinţa acestei lumi înţelegeau şi apreciau frumuseţea neprihănirii ascunsă în aceleaşi cuvinte pe care le studiau şi conducătorii lor. Ei nu avea pregătirea teologică atât de onorată în popor, dar acest lucru nu i-a împiedicat să-L descopere pe Mesia în lege şi prooroci. Observând acest fenomen ciudat, inima Domnului Hristos s-a umplut de slavă, exclamând cu satisfacţie nedisimulată: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor” (Mat 11:25).

Domnul nu vrea să spună aici că Dumnezeu dispreţuieşte şi ascunde lucrurile Lui de cei înţelepţi şi pricepuţi. Nicidecum. El doar constată că oamenii pregătiţi de învăţământul superior al acestei lumi nu reuşesc să vadă şi să aprecieze lucrurile lui Dumnezeu. De ce se întâmplă aşa?

Se întâmplă aşa deoarece învăţământul din şcolile lumii are un singur scop, acela de a pregăti şi înzestra pe oameni pentru expertiză în treburile acestei lumi, o lume aflată în rebeliune faţă de căile neprihănirii. De la ştiinţele naturale până la teologie, educaţia lumii formează caractere pentru continuarea vieţii în rebeliune, pentru menţinerea şi promovarea bunăstării şi abundenţei în acest sistem al fărădelegii. Universităţile lumii pregătesc omenirea să trăiască din ce în ce mai bine fără ajutorul lui Dumnezeu, iar scopul şcolilor de teologie este acela de a sufoca şi ultimele raze ale cunoaşterii lui Dumnezeu, îngropându-le sub mormanele de gunoaie ale mulţimii de dumnezei mincinoşi deghizaţi în adevăratul Hristos. Lumea se protejează pe căile ei împotriva asaltului neprihănirii, iar educaţia joacă un rol vital în acest proces.

Pavel a constatat şi el acest fenomen, şi ne ajută să înţelegem calea pe care putem avea acces la înţelepciunea cerească ascunsă în cuvintele Scripturii:

“Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.

Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei…

Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.

Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.

Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte” (1 Cor 2:6-14).

Pavel este cel mai îndreptăţit să facă acest gen de afirmaţii, căci el avusese parte de educaţia strălucită a acestei lumi, şi a înţeles personal ce impediment formidabil devine această educaţie în cunoaşterea lui Dumnezeu. A ajuns să le socotească o povară, un “gunoi” şi o pierdere. De ce oare aleargă tinerii adventişti după educaţie cât mai înaltă pe la şcolile lumii, dacă ea se va dovedi un gunoi şi o povară în aprecierea lucrurilor lui Dumnezeu?

Observaţi expresiile cheie ale pasajului: înţelepciunea lui Dumnezeu nu este “a veacului acestuia”; duhul care vine de la Dumnezeu nu este “duhul lumii”; şi, cel mai important, despre lucrurile lui Dumnezeu nu se poate vorbi cu “vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească.”

Educaţia înaltă a lumii produce o înţelepciune, dar ea nu este de nici un folos în înţelegerea lucrurilor lui Dumnezeu. Din contră, ea s-a dovedit cea mai formidabilă piedică în cunoaşterea lui Dumnezeu, căci scopul ei este promovarea valorilor unei guvernări opuse guvernării divine. Este adevărat, fără expertiza oferită de educaţia superioară a acestei lumi nu este posibil să fii de folos prea mult acestei lumi. Ca şi în Babilonul antic, ştiinţa, filosofia, cultura, religia, joacă un rol determinant şi reprezintă structura de bază a lumii noastre. Dar ele, când sunt confruntate cu împărăţia lui Dumnezeu se dovedesc nu numai inutile, ci chiar păgubitoare, căci deformează lucrurile spirituale spre a se potrivi conceptelor şi mentalităţilor acestei lumi. Educaţia religioasă care se predă în şcolile lumii este principala responsabilă pentru succesul lui Baal de a se prezenta ca Hristos. Omenirea se pleacă astăzi în faţa lui, onorându-l cu adorarea de care ar trebui să Se bucure doar Creatorul.

În confruntarea majoră care se apropie, poporul lui Dumnezeu nu va reuşi să-şi îndeplinească misiunea decât dacă va ajunge să privească locul lucrării şi prezenţei lui Dumnezeu diferit de credinţa Babilonului, citind Scriptura “cu o vorbire învăţată de la Duhul Sfânt” şi în contrast cu “înţelepciunea veacului acesta.”

Ceea ce ne va aşeza în conflict mortal cu interesele veacului acestuia. Suntem pregătiţi?