Ziua uşilor deschise

www.gsm1888.ro

16 februarie 2006 - Gili Cârstea

Radio România Actualităţi a transmis, în emisiunea Actualitatea Credinţei de luni seara, un reportaj de la un eveniment organizat în comunitatea Popa Tatu de către Biserica Adventistă, intitulat “Ziua uşilor deschise.”

De ce “Ziua uşilor deschise”? Au fost până acum uşile adunărilor noastre închise pentru vizitatori? Au fost membrii bisericilor noastre reticenţi la prezenţa unor vizitatori din afară? Sigur că nu. Chiar şi în vremurile de relativă restricţie noi primeam cu plăcere pe vizitatorii doritori să participe împreună cu noi la serviciul divin. Ce se întâmplă?

Se întâmplă că sub ochii noştri se desfăşoară un proiect vast şi coordonat la nivel înalt, prin care se urmăreşte nici mai mult nici mai puţin decât unirea trupului lui Hristos. [aici]

Conducătorii bisericilor creştine au decis că scandalul despărţirii dintre bisericile care declară că se închină lui Hristos nu mai poate fi tolerat, iar Biserica Adventistă nu face excepţie [aici]. Fraţii noştri vor să dovedească lumii că Biserica Adventistă nu este o sectă necreştină, că nu suntem diferiţi de fraţii din alte confesiuni şi nu avem un mesaj critic faţă de cei al căror scop este predicarea lui Hristos.

“Ziua uşilor deschise” urmăreşte să obişnuiască pe membrii noştri – formaţi de învăţătura Spiritului Profetic cu privire la evenimentele ultimelor zile – cu practicile şi învăţăturile celorlalte biserici, pe care de curând liderii adventişti au început să le numească “biserici surori.” În prima fază sunt invitaţi clerici ai altor biserici la serviciile divine ale bisericii în Sabat, aşa cum s-a întâmplat sâmbătă la Popa Tatu, dar ţinta este închinare comună, botez unic şi cină comună.

Spuneţi că aşa ceva nu se va întâmpla cu această biserică? Deja se întâmplă sub ochii noştri, iar pastorii comunităţilor noastre par complet luaţi de val.

Este adevărat că membrii de rând ai comunităţilor noastre nu sunt la curent cu amploarea mişcării ecumenice internaţionale, dar mai ales cu avântul ameţitor al ecumenismului european. Pastorii noştri nu vorbesc despre evenimentele curente, iar Curierul Adventist ocoleşte cu precauţie subiectul – şi ştie el bine de ce. Nu poţi vorbi despre binefacerile ecumenismului unor oameni care au în casă şi încă mai preţuiesc Tragedia Veacurilor. Mai întâi trebuie creat în biserică un curent favorabil tendinţelor de apropiere faţă de activităţi comune, în plan social, apoi în plan religios.

Reporterii emisiunii de care aminteam au intervievat pe câţiva dintre preoţii vizitatori de la Popa Tatu. Toţi au avut cuvinte de apreciere, lucru absolut alarmant pentru cine mai crede că acest popor are încă misiunea de a avertiza lumea religioasă că este gata să devină “un locaş al oricărei păsări necurate şi urâte.” Mai grav, pastorul comunităţii Popa Tatu a declarat ziariştilor că Biserica Adventistă socoteşte colaborarea cu celelalte biserici creştine foarte potrivită, deoarece toţi ne închinăm “aceluiaşi Dumnezeu.”

Cum este posibil ca pastorii adventişti să cultive o astfel de credinţă, când ei ştiu mai bine decât oricine că omenirea este condusă de un hristos fals, şi că ecumenismul este unealta lui de a obţine supremaţie religioasă şi politică asupra naţiunilor? Cum este posibil să intrăm într-un asemenea joc periculos, deşi Dumnezeu ne-a avertizat că destinele omenirii sunt controlate de duhuri necurate? Ascultaţi:

“Am văzut un tren care circula cu viteza fulgerului. Îngerul m-a îndemnat să privesc cu atenţie. Am privit cu atenţie asupra acelui tren. Se părea că întreaga lume era îmbarcată în el şi că nu mai rămăsese nimeni pe jos. Îngerul a spus: ‘Ei sunt legaţi împreună, gata pentru foc.’ Apoi mi-a arătat pe conductorul trenului, care arăta impunător şi prezentabil, şi căruia toţi pasagerii îi acordau atenţie şi respect. Eram uimită şi am întrebat pe îngerul meu însoţitor cine este. El a spus: ‘Este Satana. El este conducătorul, prezentându-se ca un înger de lumină. El a luat lumea în captivitate. Oamenilor li se prezintă amăgiri puternice, ca să creadă o minciună şi astfel să poată fi condamnaţi. Acest agent, cel mai înalt în funcţie după el, este mecanicul, şi sunt şi alţii în diferite funcţii după cum este nevoie, iar ei toţi merg cu viteza fulgerului la pierzare’” (EW 88).

„Satana se luptă cu disperare să se prezinte ca fiind Dumnezeu, şi să distrugă pe toţi cei care se opun puterii lui. Astăzi, omenirea se prosternă în faţa lui. Puterea lui este primită ca fiind puterea lui Dumnezeu. Se împlineşte profeţia din Apocalips că „tot pământul se mira după fiară” (AU 1 ianuarie 1901).

Acesta este „Dumnezeul comun” la care doreşte fratele nostru pastor să ne închinăm alături de celelalte biserici?

Nu vrem să spunem aici că organizatorii de la Popa Tatu sunt principalii responsabili pentru aplicarea acestor proiecte comune. Acesta este un plan vast, bine coordonat şi generalizat, cu care o să ne confruntăm tot mai des de acum înainte, iar ei nu sunt decât nişte rotiţe modeste într-un angrenaj complex.

Într-un număr al Adventist Review de anul trecut, biserica era pregătită în această direcţie astfel:

“La scară mare, ar trebui să încurajăm şi să planificăm oportunităţi pentru servicii divine comune. Dar ca să putem face acest lucru, va trebui să abandonăm unele dintre noţiunile noastre preconcepute despre muzică 'potrivită,' model de închinare sau de activităţi comune – să fim sensibili şi deschişi ideii că diferit nu înseamnă neapărat anormal sau greşit. Trebuie să renunţăm la controlul pe care dorim să-l avem şi să permitem lui Dumnezeu să aibă controlul” (Adventist Review, 19 mai 2005, ed. online).

Exact aceasta se întâmplă acum. Organizăm “oportunităţi” gen “Ziua uşilor deschise” pentru “servicii divine comune, părtăşie şi eforturi evanghelistice comune cu alte biserici surori.”

Dacă astăzi în lume “puterea lui [Satana] este primită ca fiind puterea lui Dumnezeu,” iar el se prezintă ca fiind Dumnezeu, ce fel de închinare comună putem avea cu „bisericile surori”? Şi ce sperăm să realizăm participând alături de ele la unitatea trupului lui Hristos, altceva decât călcarea în picioare a legii lui Dumnezeu şi alungarea Duhului Sfânt de pe pământ? Previziunile sunt sumbre:

„Îngeri căzuţi formează confederaţii cu oameni răi. În această vreme antihrist se va prezenta ca fiind adevăratul Hristos; astfel legea lui Dumnezeu va fi făcută fără valoare în naţiunile pământului. Rebeliunea împotriva legii lui Dumnezeu va ajunge la apogeu. Dar adevăratul conducător al acestei rebeliuni este Satana îmbrăcat ca un înger de lumină. Oamenii vor fi amăgiţi, îl vor aşeza în locul lui Dumnezeu şi îl vor zeifica” (RH 12 oct 1893).

Nici Scriptura, nici Spiritul Profeţiei nu încurajează speranţele fanteziste că omenirea va aduce împărăţia lui Dumnezeu pe pământ dacă bisericile îşi vor da mâna spre a-L propovădui pe Hristos. Din contră, această mişcare va deveni forţa principală în persecutarea urmaşilor lui Hristos, împotriva cărora se va merge până la decretul de moarte. Dictatura religioasă care se construieşte acum, şi nu bâlbâielile politice, vor aduce omenirea la dezastru. Puterea civilă va fi constrânsă tocmai de braţul de fier al religiei să ia decizii care Îl vor alunga pe Dumnezeu de pe pământ. Tocmai coalizarea bisericilor „surori” va transforma creştinismul într-un locaş al demonilor, aşa cum spune Ioan. Acestea sunt previziunile Bibliei despre evenimentele finale, şi nu mileniul de pace şi fericire pe pământ adus de unirea religiilor şi închinarea în comun.

În marea Sa îndurare, Domnul a avertizat acest popor să nu se lase amăgit de mirajul unităţii, căci acesta nu va duce la înălţarea lui Hristos, ci la persecutarea Lui. De ce speră pastorii adventişti că participarea noastră la acest proiect va aduce avantaje bisericii şi slavă lui Dumnezeu? Am putut ajunge în această situaţie disperată doar datorită faptului că am tratat cu dispreţ avertizarea lui Dumnezeu:

"Papistaşi, protestanţi şi oameni lumeşti vor accepta o formă de evlavie fără putere, şi vor vedea în această uniune o mare mişcare pentru convertirea lumii şi inaugurarea multaşteptatului mileniu” (GC 588).

În expresia “protestanţi” noi speram şi ne măguleam să vedem bisericile creştine care au refuzat întreita solie îngerească. Conducătorii noştri vor să corecteze această interpretare, ajutând poporul să vadă aici şi Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Suntem făcuţi să credem că dând mâna cu orice formă de spiritualitate, îmbrăţişând sub pretextul dragostei frăţeşti orice fel de evlavie fără putere, vom reuşi să obţinem o mare mişcare „pentru convertirea lumii.”

Acestea sunt speranţe deşarte, dar aici se ajunge atunci când batjocorim şi respingem soliile de har pe care Dumnezeu ni le trimite la timp potrivit. Împotrivirea îndârjită faţă de solia neprihănirii lui Hristos nu putea să aibă alte consecinţe. Ani de zile pastorii noştri au contestat lumina trimisă acestui popor în 1888, iar acum culegem roadele: standarde false.

“Există unii care se laudă cu marea lor precauţie în a primi “lumină nouă,” cum o numesc ei. Dar ei sunt orbiţi de vrăjmaşul şi nu pot discerne lucrările şi căile Domnului. Lumină, lumină preţioasă vine din cer, iar ei se aliniază împotriva ei. Ce va urma? Ei vor accepta solii pe care nu le-a trimis Dumnezeu, devenind astfel şi mai periculoşi pentru cauza lui Dumnezeu, deoarece aşează standarde false” (Special Testimonies A01B 8 p.12).

Putem să organizăm sabat de sabat slujbe comune cu oricine - atâta timp cât nu credem şi nu predicăm solia îngerului al treilea, nu vom ajuta absolut pe nimeni. Din contră, omenirea pierde şi ultima şansă de a fi avertizată cumva. Acum ne bucurăm că oficialităţile şi clericii altor culte ne aplaudă, dar odată ei ne vor condamna aspru, deoarece am cunoscut adevărul salvator dar am tăcut din gură, punându-le astfel viaţa în primejdie.

Nu ar fi mai sănătos să suportăm acum criticile lor aspre, oferindu-le şansa de a-şi reconsidera poziţiile şi scutindu-i de clipa când se vor ruga la stânci?