Aţi crezut că acesta este doar titlul subiectului nostru de astăzi? Este mai mult decât atât. “Un suflet pentru Europa” este numele unui comitet alcătuit din reprezentanţii marilor biserici europene. Este considerat atât de important încât este aşezat direct sub jurisdicţia biroului preşedintelui Comisiei Europene.
Acest comitet se ocupă de componenta religioasă a proiectului pentru unirea ţărilor de pe continent, şi i se alocă un buget anual folosit în special pentru “stimularea” grupurilor religioase în conceperea şi implementarea armoniei religioase. Eurocraţii ştiu bine că unitatea politică, juridică sau administrativă nu poate produce decât o carcasă goală, un trup paralizat şi fără viaţă. Europa are nevoie de un suflet spre a deveni mândria lumii, visul multor împăraţi, papi sau cardinali de-a lungul secolelor. Ei speră şi doresc să transforme degetele de la picioarele chipului lui Nebucadneţar într-un imperiu mai strălucitor decât capul de aur. Acest lucru nu are şanse de reuşită dacă popoarele nu se debarasează de naţionalismele păguboase, de religiile contradictorii producătoare de tensiuni. Terorismul contemporan “slujeşte” foarte bine acestui scop, el fiind dovada clară că răul vine din folosirea greşită a religiei. Un imperiu are nevoie de o religie universală, un chip în faţa căruia să se plece “popoare, neamuri, oameni de toate limbile,” şi acesta este exact rolul comitetului “Un suflet pentru Europa.”
Acest comitet operează destul de discret, fără prea mare atenţie din partea agenţiilor de ştiri. Sufletul Europei este prea fragil pentru ochiul opiniei publice. Leagănul lui trebuie aşezat în spatele cortinei, până când naşii vor fi siguri că eforturile ecumenice s-au concretizat în tratate şi alianţe sigure.
În timp ce Europa îşi caută un suflet, profetul Daniel trimite poporului lui Dumnezeu din vremea sfârşitului un mesaj de o importanţă vitală. Fără ajutorul vreunei mâini, Hristos adună în jurul neprihănirii Sale un popor în a cărui inimă va fi rescrisă legea. Ei vor redescoperi credinţa lui Isus, vor înţelege sursa neprihănirii Lui şi vor deveni şi ei părtaşi de natură divină. Acesta va fi un moment unic în istoria mântuirii, când mii de voci de pe toată planeta, “din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă,” vor declara ceea ce declara odată Fratele lor mai mare: “Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui” (Ioan 14:10). Această susţinere îndrăzneaţă va produce aceeaşi reacţie violentă, căci Dumnezeu nu a fost niciodată binevenit în inima omenească.
Maleahi a înţeles şi el că promisiunea lui Dumnezeu se va împlini “deodată” şi fără întârziere: “Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite. Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară” (Mal 3:1-4).
În ciuda acestei clare descrieri a zilei ispăşirii pentru generaţia finală, cei mai mulţi teologi adventişti repudiază această înţelegere a curăţirii sanctuarului, fiind mai atraşi de speranţele deşarte ale creştinismului apostaziat că sfinţii vor fi curăţiţi de păcat doar la plecarea lor spre cer. Ei se arată mai interesaţi de binele şi prosperitatea bisericii în această lume, şi nu sunt deloc insensibili la sugestia de a-şi aduce contribuţia la concepţia, imaculată se doreşte, a unui suflet pentru Europa.
Scriptura spune că sufletul respectiv va deveni “un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei” (Apoc 18:2-3).
Mireasa lui Hristos ar trebui să se gândească serios la hainele de in subţire, strălucitor şi curat care o aşteaptă de foarte mult timp.