Pe data de 29 noiembrie 2003, Uniunea de Conferinţe a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din Franţa a fost primită, cu titlu probatoriu, în Federaţia Protestantă din Franţa (FPF). Noi am prezentat acest eveniment într-un articol mai vast ("Biserica secolului 21"), în care analizam noile tendinţe ecumenice din lumea creştină şi implicaţiile lor asupra Bisericii Rămăşiţei.

Persoane cu mare influenţă din mediul adventist spun că analiza noastră este tendenţioasă, că dezinformează şi că percepe realitatea sectar şi naiv.

Ei susţin că FPF este o asociaţie care urmăreşte îndeosebi apărarea libertăţilor religioase, că reprezintă şi protejează pe membrii ei în relaţiile cu puterea civilă. Prin urmare, o cauză nobilă care justifică din plin prezenţa noastră acolo.

 Să acceptăm pentru moment această supoziţie.

 Un grup de oameni care se asociază pentru a-şi apăra interesele în relaţia cu statul se numesc sindicalişti, indiferent care ar fi obiectul activităţii lor. Sindicatul este umbrela de vreme rea a asociaţilor.

Asociaţii s-au asociat deoarece au activităţi comune, interese comune şi concepţii asemănătoare. Iar puterea şi succesul asociaţiei vine din numărul membrilor ei. În societatea modernă, numărul reprezintă cheia succesului, în viaţa politică, sindicală sau studenţească. Cu cât sindicatul este mai puternic din punct de vedere numeric, cu atât bubuitul pumnului în masă este mai răsunător. Nu aţi văzut deloc în ultimul timp preşedinţi de mari sindicate devenind peste noapte membri marcanţi ai partidelor ajunse la putere, ba chiar ocupanţi ai fotoliilor ministeriale? În democraţie, numărul înseamnă putere. Dar nu numai în democraţie.

Priviţi istoria sacră. Israelul după trup a fost mereu obsedat de acest gen de putere, în ciuda deselor şi insistentelor semnale din partea cerului că tăria nu stă în număr. Au ajuns atât de departe, încât Domnul este obligat la un moment dat să le vorbească destul de aspru, în Osea 4, unde îi avertizează asupra consecinţelor: „Cu cât s-au înmulţit, cu atât au păcătuit împotriva Mea. De aceea, le voi preface slava în ocară.”

Acum, activiştii noştri sindicali ne spun că biserica face un lucru lăudabil căutând protecţie sub umbrela FPF. Interesele bisericii, spun ei, vor fi mai bine reprezentate în relaţia cu puterea civilă, cu mass-media şi cu societatea în general. Ca să nu mai vorbim de drepturile pe care fraţii din federaţie ni le vor apăra cu preţul vieţii lor. Şi în plus, sindicatul ne eliberează de acuzaţia de cult, iar aceasta se va dovedi o reală oportunitate de creştere a bisericii. [1] Prin urmare, dacă interesele noastre vor fi servite, nu există nici o piedică în faţa aderării la acest sindicat religios.

Ce fel de interese are Biserica Adventistă, care nu pot fi apărate decât sub umbrela sindicatului creştin? După cum se observă din propaganda sindicală, acestea ar fi dreptul la ziua de închinare, examene pentru copiii noştri în alte zile decât sâmbăta, complicaţii cu armata, discriminare la locul de muncă, acreditări pentru şcolile adventiste, eventual controverse asupra locurilor de veci. În general, dreptul la o viaţă mai bună.

În lumina misiunii pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o ca popor, noi socotim că aceste argumente sunt de o infamie fără margini. “Efraim a ajuns ca o turturică proastă, fără pricepere; ei cheamă Egiptul, şi aleargă în Asiria… Vai de ei, pentru că fug de Mine… Aş vrea să-i scap, dar ei spun minciuni împotriva Mea… Mai marii lor vor cădea ucişi de sabie, din pricina vorbirii lor îndrăzneţe, care-i va face de râs în ţara Egiptului.” [2] Simţim cu durere tulburarea din vocea Domnului în această descriere. Noi am părăsit Norul şi Stâlpul de foc şi am alergat după ajutor la FPF, această trestie spartă. Până acum îi avertizam că au băut din vinul Babilonului, iar acum alergăm la ei să ne apere interesele. Până acum ne antrenam să-i chemăm afară din Babilon (şi ei ştiu bine acest lucru) iar astăzi le sărutăm mâna că ne-au primit printre ei, chiar aşa, cu titlu probatoriu. Până acum solia noastră era spaima lumii creştine, acum suntem declaraţi creştini respectabili, deşi cam ciudaţi. Cu adevărat, va fi mare distracţie în „Egipt.”

Aceşti spectatori din marea controversă vor să ne spună că FPF nu este o structură religioasă, ci una laică, sindicală. S-au asociat deoarece doreau putere şi autoritate prin număr, ca un partener credibil al statului.

Pentru cei care ştiu să privească dincolo de perdeaua de fum, acestea sunt copilării. Pe planeta aceasta, sforarii „văzduhului” produc evenimente cu efecte garantate. Sunt experţi în manipularea maselor, iar tema de speculat este frica de moarte, cu anturajul ei: restrângerea libertăţilor, pierderea confortului, stagnare economică, criminalitate crescută, degradarea moravurilor, mai nou, terorismul internaţional. Este suficient ca, prin legislativul ţării, să ridice puţin tonul (sau să producă o catastrofă la fel de „întâmplătoare” ca  9/11), pentru ca să obţină tot ce vor de la bisericile adormite ale lumii acesteia. Obiectivul strategic este o forţă religioasă capabilă să controleze statul. Capabilă numeric, evident. Istoria este elocventă asupra acestui lucru. Ori de câte ori biserica a controlat legislativul ţării, imediat a urmat persecuţie religioasă şi pierderea libertăţii de conştiinţă. O biserică puternică, în felul acestei lumi, este cea mai serioasă ameninţare la adresa libertăţii de conştiinţă. Puterea – acesta este scopul final al oricărei mişcări ecumenice. Puterea prin care biserica se va căţăra în spinarea fiarei, îi va pune hamul pe cap şi o va duce acolo unde doreşte ea.

Ei bine, iată-ne şi pe noi îngroşând, cu naivitate, rândurile entităţii care va distruge mâine exact ceea ce pretinde că apără astăzi – libertatea religioasă.

Sindicaliştii Domnului vor spune că acestea sunt speculaţii, că FPF nu este o asociaţie ecumenică, ci una sindicală. [3]

Foarte bine, să lăsăm domeniul aprecierilor personale şi să trecem la analiza faptelor.

Martorul pe care noi îl chemăm la bară este chiar CARTA Federaţiei Protestante din Franţa. Ea este singura autoritate care poate defini corect caracterul şi scopurile membrilor federaţiei. Această CARTĂ este publicată pe internet, într-o formă prescurtată, la dispoziţia celor interesaţi de activităţile FPF. [4]  Să vedem acum dacă FPF este o asociaţie sindicală sau una religioasă.

 Primele rânduri ale Cartei, chiar înainte de titlu, sună astfel:

„Carta Federaţiei Protestante din Franţa marchează uniunea bisericilor protestante. Ea descrie angajamentul ecumenic din inima credinţei lui Hristos: Un singur popor! Noi încercăm să concretizăm şi să dăm viaţă acestui impuls.”

După titlu, preambulul anunţă:

„Adunate în vederea exprimării unei mărturii comune a evangheliei lui Isus Hristos, bisericile, uniunile de biserici, instituţiile pecuniare şi mişcările care alcătuiesc FPF văd în comuniunea bisericii universale, exprimată prin această cartă, proiectul care le uneşte.”

La punctul 1, Carta specifică:

„Cu diversitatea istoriei noastre, tradiţiilor şi sensibilităţilor noastre teologice, noi, membrii Federaţiei, declarăm că ne asumăm convingerile următoare:

   - noi ne simţim chemaţi şi legaţi de evanghelie, aşa cum mărturisesc Scripturile. Noi recunoaştem ca fiind central anunţul mântuirii prin har, primit doar prin credinţă...

   - în dragostea frăţească şi libertatea pe care ni le dă Evanghelia, noi practicăm accesul comun la Cina Domnului, ca răspuns la invitaţia Domnului şi ca semn al comuniunii noastre în Hristos.

   - conştienţi că Duhul lui Dumnezeu ne vorbeşte şi unii prin alţii, noi mergem împreună spre o comuniune mai vizibilă, în respect pentru diferenţele dintre noi şi în libertatea schimburilor noastre reciproc avantajoase.

   - trimişi în lume de Isus Hristos spre a proclama vestea bună, noi căutăm să manifestăm împreună puterea Sa de eliberare şi reînnoire prin cuvânt, rugăciune, mod de viaţă şi angajamente în societate...”

La punctul doi se spune:

„Apartenenţa la Federaţia protestantă implică următoarele consecinţe, care definesc practica noastră comună:

   - întărirea legăturilor dintre biserici, uniuni de biserici şi asociaţii, spre a analiza împreună chestiunile teologice şi etice suscitate de actualitate, de evoluţia societăţilor şi culturilor noastre...

   - organizarea la toate nivelele a schimbului de informaţii şi a proiectelor, a temerilor şi speranţelor noastre...

   - asumarea tensiunilor şi eventualelor contradicţii în adevăr şi respect frăţesc.

   - experimentarea unei solidarităţi financiare pe măsura darurilor noastre, ca o dovadă vie a dispoziţiei de a trăi împreună.”

La punctul 3 citim:

„FPF, pentru a da mărturie despre evanghelie în lumea întreagă, se exprimă public prin Consiliul ei.

   - importanţa acestei mărturii implică riscul unei voci comune, care poate lua act de o pluralitate de vederi...

   - noi recunoaştem că este misiunea preşedintelui federaţiei de a se exprima public, atunci când Consiliul sau Biroul îl încurajează, sau când circumstanţele o cer.”

Punctul 4 afirmă:

„FPF se doreşte a fi o comunitate deschisă altor biserici sau uniuni de biserici, instituţii, asociaţii sau mişcări care se regăsesc în convingerile prezentate mai sus, şi sunt gata să-şi dea adeziunea la această Cartă. Ea are vocaţia de a exprima interesul nostru pentru unitatea trupului lui Hristos prin relaţiile sale ecumenice, şi de a reuni într-o singură mărturisire comună diversitatea expresiei speranţei noastre de a vedea împărăţia lui Dumnezeu.”

Pe pagina de relaţii ecumenice a sitului FPF tronează un titlu suficient de boldat: „Un protest pentru unitate!” şi ni se repetă că „acest bob de sit” urmăreşte să participe la „informarea şi formarea ecumenică a fiecăruia dintre noi.”  În josul paginii se expune, la fel de vizibil, sloganul Conferinţei Misionare de la Edinburg (1910): „Spre o comunitate a Bisericilor care Îl recunosc pe Domnul nostru Isus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor.”

 Noi credem că scopurile FPF sunt clar şi corect exprimate în această Cartă. Ea urmăreşte unirea tuturor credincioşilor într-un singur trup, „unitatea” la care chema Hristos, în cel mai corect sens ecumenic. Limbajul Cartei este exclusiv religios. Mentalitatea este clar religioasă (aşa cum se şi cuvenea) iar ţelul este unul singur: Unitatea trupului lui Hristos, Biserica Universală, La Terre Habitée. Ce înseamnă oikoumene?

Ca să nu existe discuţii cu privire la semnificaţii, vom da definiţia dintr-un dicţionar de limbă franceză:

ECUMENIC: adj. (gr. Oikoumené gé, terre habitée) 1. Didactic: Universal. Religios: Care adună, care interesează ansamblul bisericilor; relativ la ecumenism.

ECUMENISM: pron. masc. Mişcare care preconizează unirea tuturor bisericilor într-una singură. [5]

FPF declară, fără umbră de îndoială, că scopul ei este să dea viaţă impulsului inimii lui Hristos: Biserica Universală. Ea spune lămurit că se ocupă de formarea ecumenică a membrilor ei, că evanghelia trebuie dusă în lume „cu o singură voce” şi trebuie susţinută financiar ca o dovadă a „bunelor intenţii” de a clădi biserica universală.

Sindicaliştii noştri, sfidând afirmaţia fără echivoc a Cartei, spun că noua familie a Uniunii Franceze nu are intenţii ecumenice. Probabil că prin ecumenism ei înţeleg că ni se va cere să ne facem baptişti, anglicani sau catolici. Dar se înşală. Acesta nu este nici sensul cuvântului, nici scopul mişcării ecumenice şi nici nu se va ajunge aici. Ecumenismul contemporan doreşte să aducă împreună toate denominaţiunile creştine, pentru unitatea în Hristos, pentru claritate în evanghelizare şi stoparea războiului teologic inter-bisericesc. Aceasta poate fi o întreprindere foarte lăudabilă pentru neavizaţi, dar pentru cei care ştiu câte ceva despre marea controversă dintre Hristos şi Satana, lucrurile stau complet diferit.

Cuvântul sigur al profeţiei spune că, în vremea sfârşitului, un conglomerat religios realizat prin compromis teologic va ajunge să controleze puterea administrativă a naţiunilor. Metafora Scripturii se împlineşte în toate detaliile:

„Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie, şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir din aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: ‚Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.’ Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.” [6]

Aceasta este o profeţie despre religie, putere, compromis teologic, complot spiritual, alianţe nelegiuite, toate pentru un singur scop: sângele sfinţilor lui Dumnezeu.

Despre religie, deoarece femeia descrisă a înşelat mulţimile să i se alăture fluturând numele lui Isus şi ameninţând cu iadul lui Dumnezeu pe opozanţi. În numele dragostei lui Isus, oamenii au fost făcuţi să creadă că autoritatea bisericii este ultimul cuvânt în interpretarea Scripturii.

Despre putere, deoarece fiara respectivă reprezintă puterea civilă, acoperită de ruşinoase decrete legislative la care a fost constrânsă de femeia care o călărea. Fiara va ordona restricţii civile pentru ofense religioase, în totală opoziţie cu libertatea de conştiinţă atot-lăudată astăzi, în totală contradicţie cu Scriptura pe care o ţine la loc de cinste în ochii lumii.

Despre compromis teologic, deoarece “femeia” a ajuns femeie printr-un efort extrem de laborios de ajustări doctrinale. Fiecare denominaţiune a trebuit să renunţe la credinţele specifice, pentru mirajul “comunităţii de credinţă,” sau al “creştinismului de bază.” Ajustările, în loc să aducă armonie, au produs un haos de nedescris printre oameni, o confuzie cu echivalent doar la baza Turnului Babel, când unul zice neprihănire, iar celălalt înţelege legalism.

Despre complot spiritual, deoarece “stăpânitorii întunericului” au reuşit să se dea drept Dumnezeu şi să se aşeze pe scaunul lui Dumnezeu “din inima mărilor.” Ei au fost văzuţi alergând la împăraţii întregului pământ ca să-i strângă laolaltă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului atotputernic.

Despre alianţe nelegiuite, deoarece femeia a convins fiara că au interese comune. Dumnezeu şi Cezarul nu au avut niciodată domenii comune de acţiune. Împărăţiile lor sunt complet diferite, iar istoria este o permanentă pledoarie că Cezarul nu are dreptul să se amestece în domeniul lui Dumnezeu. Ori de câte ori a făcut-o, a fost înfrânt. Dar femeia, fluturând Scriptura închisă prin faţa mulţimii, a reuşit să se caţere în spinarea fiarei, să-i pună frâul în gură şi să o mâne acolo unde doreşte ea: pedepse civile pentru delicte religioase.

Profeţia din acest pasaj este cunoscută şi în general acceptată de poporul nostru. Doar că noi ne vedeam printre cei fugăriţi de suflarea de foc a fiarei. Acum, după cum încearcă să ne înveţe sindicaliştii Domnului, constatăm că s-ar putea să fim şi noi în şa, cu o mână pe frâul infam pe care l-am criticat mai bine de un secol. Ba ni se spune că trebuie să fim tare mândri de asta. Suntem deja ironizaţi că avem un caracter prea sectar, că suntem izolaţionişti, separatişti, că suntem naivi şi ignoranţi deoarece nu apreciem şi nu înţelegem adevărata măreţie a ecumenismului. [7]  Ştiam că acestea sunt acuzaţiile celor care urăsc adventismul şi solia îngerului al treilea; nu ne aşteptam să le auzim în gura unor teologi adventişti. Recunoaştem că la acest subiect ne-am dovedit naivi şi de-a dreptul creduli.

Partizanii alianţelor creştine spun că nu este nici o problemă să părăsim aceste federaţii, dacă ele se vor dovedi nocive pentru credinţa noastră. Noi avem dubii serioase. După ce ne-am fasonat imaginea publică ani de zile pentru a fi acceptaţi în ele, mă îndoiesc că nu ne-am gândit la implicaţii. Apoi, oamenii care conduc aceste “operaţiuni” nu o fac de capul lor, ci după o strategie în care sunt implicate puteri mai mult decât oculte. Dar, cel mai important, mergând pe un drum în totală contradicţie cu voia lui Dumnezeu clar descoperită, nu vom avea discernământ să mai înţelegem ce este vital pentru biserica noastră.

Când acest conglomerat religios va reuşi, în sfârşit, să supună fiara şi să o pună la treabă pentru interesele ei, când aceasta va începe să acorde gratificaţii imense femeii din şa, dar va scoate foc pe nări împotriva celor ce fac opinie separată, vreau şi eu să ştiu cine va mai fi dispus să coboare din cârca ei, după ce a luat şi câteva guri din cupa cu pricina.

Istoria nu ne-a învăţat nimic despre fascinaţia puterii în mâna religiei. Obsesia împăraţilor lui Israel de a fi “capul şi nu coada” prin putere politică şi militară nu a dispărut nicidecum odată cu distrugerea Ierusalimului. Ea ne hăituieşte şi astăzi cu umbra ei malefică. Biserica rămăşiţei a primit instrucţiuni clare de procedură chiar prin Modelul ei, Omul Isus Hristos, într-un caz cu clare rezonanţe pentru vremea sfârşitului.

Stăpânitorul acestei lumi a venit la El şi I-a propus exact acelaşi lucru cu care suntem noi îmbiaţi astăzi: “Te interesează binele omenirii, salvarea ei? Hai să ne unim forţele. Eu îţi dau putere totală, libertate absolută de mişcare. Te ajut să fii numărul unu în lume. Şi ce lume vom produce, cu capabilităţile tale şi cu iscusinţele mele! Un singur lucru cer: Să nu lucrăm unul împotriva celuilalt. Ce zici?”

Noi spunem că Hristos este capul bisericii. Ei bine, Capul a arătat clar cum trebuie procedat. Lumea nu poate fi salvată în nici un fel, dacă lucrările diavolului nu sunt demascate; dar demascarea acestor lucrări aduce persecuţie. Când trupul lui Hristos, spre a scăpa de persecuţie, încetează să mai demaşte lucrările diavolului, se desparte de Cap. Iar un trup fără cap nu este decât un cadavru umblător.

Vrem să adăugăm biosul adventist în cupa de aur a femeii de pe fiară?  O putem face, dar hai să nu fim ipocriţi, spunând poporului că aceasta este voia lui Dumnezeu şi că astfel o să câştigăm lumea la Hristos. Da, bisericile noastre se vor umple. Da, câştigăm respectabilitate în relaţiile internaţionale. Da, ni se vor deschide uşi la care acum doar tragem cu ochiul prin gaura cheii. Da, ni se vor face plecăciuni pe areopag. Da, fondurile FMI şi ale Băncii Mondiale vor fi la discreţia noastră. Da, poate chiar vom fi numiţi administratori unici ai intereselor planetare, iar preşedintele CG va deveni secretarul general ONU. Acestea toate şi multe altele în plus – tot un trup fără cap vom rămânea, căci omenirea nu poate fi ajutată în acest mod.

Medicamentul acestei planete se află într-o corectă prezentare a soliei îngerului al treilea şi a slavei lui Hristos, o descoperire a caracterului lui Dumnezeu şi o clarificare a disputei din marea controversă. Acestea sunt căile lui Hristos de a strica lucrările diavolului.

În aceste zile, grupările protestante strâng rândurile într-un ritm care altădată dura secole. Curând, ei vor deveni un partener puternic pentru cealaltă mare coaliţie din jurul Bisericii Romano-Catolice. Iar rezultatul va fi acesta: "Protestanţii din Statele Unite vor fi primii care se vor întinde peste prăpastie spre a prinde mâna spiritismului; ei vor trece peste abis, spre a da mâna cu puterea romană, şi sub influenţa acestei întreite uniuni, această ţară va merge pe urmele Romei, pentru a călca în picioare drepturile religioase." [8] 

În faţa administratorilor bisericii noastre stau astăzi două opţiuni clare pentru salvarea omenirii: calea umanistă şi luminată, la braţ cu duhurile care pregătesc mileniul 21, sau calea spinoasă a Duhului, care strică lucrările diavolului prin prezentarea soliei îngerului al treilea. Putem să ne “salvăm” poporul prin alianţe cu lumea, sau putem să salvăm milioane de suflete prin marea strigare, cu riscul de a deveni curând subiectul ochilor geostaţionari ai fiarei înfuriate. Aceste lucruri vor trebui decise în deplină cunoştinţă de cauză. Nu va sluji nimănui, nici chiar lumii căreia vrem să-i placem, să ne ascundem după vorbe şi să inventăm motive parfumate spre a ne conforma spiritului vremii. Pentru îngerul bisericii Laodicea a sosit timpul încheierii socotelilor, al deciziilor majore. Destinul nostru va fi hotărât pentru totdeauna în aceste zile pline de confuzie, când orchestra de pe câmpia Dura îşi acordează instrumentele. Vom vedea curând cine va rămânea în picioare acolo, în ciuda cuptorului încins de şapte ori mai tare. Dar mai important va fi dacă vom reuşi să schimbăm ceea ce s-a scris în analele cerului despre noi în 1888: “Nedemni de încredere când sunt în joc interese majore.” [9]

22 ianuarie 2004

[1]   Pastorul Jean-Paul Barquon, secretarul general al Uniunii Franceze spunea, referitor la primirea în FPF: “De acum nu trebuie să ne mai luptăm unii împotriva altora, să ne mai considerăm ca adversari, ci să ne înţelegem, să ne privim şi să ne comportăm ca parteneri. De altfel, Biblia nu aparţine nimănui, deoarece ea face parte din patrimoniul umanităţii. Această mărturie comună vrem noi să o transmitem societăţii franceze. Dacă această mărturie face să crească Biserica Adventistă şi diferitele biserici din FPF, nu putem decât să ne bucurăm” (Buletinul BIA din decembrie 2003) – vezi http://www.adventiste.org/france/communications/bia/decembre_03.htm

[2]   Osea 7, 11-15. Cu adevărat, vom fi de râsul lumii în “Egipt,” un spectacol gratuit pe care fiicele Babilonului nici măcar nu îşi imaginau că o să-l vadă, regizat şi pus în scenă de “poporul” lui Dumnezeu, “rămăşiţa,” un circ de cel mai îndoielnic gust.

[3]   Sigur că o asemenea federaţie apără şi drepturile civile ale membrilor ei; chiar şi o banală asociaţie de locatari face aşa ceva. Aceasta nu înseamnă însă că FPF există pentru un asemenea scop, după cum vom vedea în continuare.

[4]   Vezi http://perso.wanadoo.fr/fpf/general/charte.html

[5]   Dicţionarul enciclopedic LAROUSSE, ediţia 1995. Ca o notă adiţională la expresia ECUMENISM, dicţionarul adaugă: “La originea ecumenismului contemporan se află Conferinţa Internaţională Protestantă de la Edimbourg, în 1910. Consiliul Ecumenic al Bisericilor (WCC), fondat în 1948, cu sediul la Geneva, grupează un mare număr de biserici protestante şi cea mai mare parte a ortodocşilor orientali. Biserica Romano-Catolică, multă vreme separată de această mişcare, a multiplicat, după Vatican II (1962), contactele cu non-catolicii sau non-creştinii (adunarea, organizată de papa Ioan Paul al II-lea pe 27 octombrie 1986 la Asissi, cu reprezentanţii tuturor religiilor lumii).”

[6]   Apocalips 17, 3-6. Despre separarea domeniului religios de cel civil, vezi „Individualitate în religie” de ATJones. Se poate citi online la www.gsm1888.ro    O lucrare al cărei timp a sosit.

[7]   După standardele acestor oameni, Hristos a fost cel mai sectar personaj din istorie. Dar nu pentru că El nu îi iubea pe oameni, ci pentru că ei L-au dispreţuit şi izolat. La fel au făcut bisericile protestante în 1844, când Dumnezeu le-a trimis lumină. Au batjocorit şi izolat Mişcarea Adventă, apoi au acuzat-o de sectarism. La fel se întâmplă astăzi. Unii dintre noi se leagă cu disperare de împlinirea misiunii – solia îngerului al treilea – şi sunt acuzaţi de sectarism de partizanii alianţelor nesfinte din sânul bisericii. Într-o lume răzvrătită împotriva lui Dumnezeu, comunicarea adevărului curat produce inevitabil izolarea purtătorilor lui. Din această perspectivă, suntem mândri de acuzaţia de sectarism. Curând, destul de blânda etichetă de „sectar” se va transforma în ceva destul de serios. Vom fi făcuţi responsabili de toate dezastrele care răvăşesc planeta. Aşteptăm şi noi să vedem cum se vor retrage Uniunile noastre din aceste alianţe, când majestatea sa demonică îşi va face apariţia, iar lumea întreagă se va pleca la picioarele lui.

[9]  “Dumnezeu plănuise să lucreze cu putere prin Duhul Său la acea întâlnire de la Minneapolis, pentru toţi cei care vor renunţa la calea şi voinţa lor. El ar fi făcut din acea ocazie o foarte preţioasă şcoală pentru cei ce s-ar fi lăsat învăţaţi. Oricât ar fi fost ei de slabi şi nedesăvârşiţi, dacă îşi dădeau seama de slăbiciunea şi ignoranţa lor spirituală, ei ar fi primit putere şi iluminare divină. În acel timp de perplexitate, dacă, în loc de glume, jigniri şi insulte, ar fi fost rugăciune fierbinte şi efort de a promova armonia şi unitatea, ar fi fost câştigate biruinţe foarte preţioase, ceea ce ar fi plasat lucrarea cu mulţi ani înainte şi ar fi salvat multe suflete. Dar, pentru că s-a acţionat după aranjamentele lui Satana şi s-au manifestat trăsăturile lui de caracter, a făcut ca înregistrarea din cărţile cereşti să sune astfel: "Nedemni de încredere când sunt în joc interese majore" (EGWhite 1888 Materials, Vol.4, pag. 1229).

Copyright  ©  2006 Grupul de studiu Minneapolis 1888