www.gsm1888.ro

16 februarie 2004 - Gili Cârstea

 

 

 

Dinspre sectorul mascat al agorei adventiste româneşti vin tot felul de critici la adresa celor care contestă pasul „istoric” de a ne alătura alianţelor ecumenice. Ni se recomandă să ne ţinem gura, deoarece alianţele respective nu ne cer să încetăm cu „prozelitismul.”

Sigur că nu ne cer să încetăm cu prozelitismul. Întrebarea este, de ce oare?

Cazul "Uniunea franceză - FPF" fiind mai cunoscut, vom face referiri la el. Carta FPF spune că unul dintre scopurile acestei federaţii este ca lumea protestantă să ducă evanghelia „cu o singură voce.” Prin urmare, se presupune că cei ce au semnat tratatul de alianţă sunt de acord ca evanghelia să fie dusă cu o singură voce. Cum va reuşi FPF să armonizeze evanghelia baptistă, luterană, adventistă, penticostală sau metodistă, pentru ca ea să ajungă o singură voce? Cum au putut fraţii noştri să accepte un asemenea compromis, ştiind bine că evanghelia nu poate fi o veste bună atâta timp cât duminica este considerată ziua Domnului; atâta timp cât legea este considerată neesenţială, sau că sufletul este nemuritor şi se duce direct în cer la moartea omului?

Noi credem, mai degrabă, că FPF va reuşi să ducă lumii evanghelia cu o singură voce deoarece, prin negocieri care au durat zece ani, au reuşit să obţină de la reprezentanţii noştri asigurarea că nu vom face notă discordantă în corul evanghelic, în care nu am fost nicidecum invitaţi ca prim-tenor. Pentru ei, suntem un grup patetic de 10.000+ membri, faţă de aproape un milion în prezent, ca să nu mai vorbim de “galaxia” de biserici penticostale, care vor adera în curând la federaţie. Ca în orice asociaţie de pe pământ, hotărârile se iau prin vot majoritar. Atunci de ce ne-au primit, de ce s-au bucurat enorm de aderarea noastră? Deoarece eram singura voce care le descoperea nebunia teologică în faţa lumii. Întreita solie îngerească era singura ameninţare la adresa bisericii emergente, care speră să construiască un secol 21 religios. Noi eram singurii care spuneam deschis omenirii că secolul 21 nu va fi deloc.

Da, ne vor lăsa să facem prozelitism, atâta timp cât vom spune lumii, cu o singură voce, că secolul 21 va fi religios. Ne vor lăsa chiar să ne păstrăm “cultura” (sabatul, EGW, sanctuarul) atâta timp cât ne vom angaja să lucrăm la salvarea lumii pentru un secol cu totul de aur. Un asemenea “secol de aur” cu totul religios, a mai avut omenirea, dar noi îl numim astăzi “evul întunecat,” cu cea mai prestigioasă producţie a lui, Sfânta Inchiziţie.

 

"Papistaşi, protestanţi şi oameni lumeşti vor accepta o formă de evlavie fără putere, şi vor vedea în această uniune o mare mişcare pentru convertirea lumii şi inaugurarea multaşteptatului mileniu” (GC 588)

Copyright  ©  2006 Grupul de studiu Minneapolis 1888