Ce viitor poate avea adventismul din Franţa alături de FPF? Federaţia spune cât se poate de clar că viitorul ei este ecumenismul, unitatea vizibilă a trupului lui Hristos, alături de toţi creştinii din Europa. Prin preşedintele ei, Jean-Arnold de Clermont, federaţia este puternic angajată în organizarea Reuniunii Ecumenice Europene.

Unii se pot întreba ce ne priveşte pe noi ce se întâmplă în Franţa şi de ce acordăm o aşa de mare atenţie acestui eveniment.

Există două motive principale. Primul este acela că Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este o instituţie internaţională şi încă nu am auzit să se fi privatizat. Tot ce se întâmplă în biserică, indiferent de zona geografică, ne priveşte pe toţi şi afectează tot corpul. Al doilea motiv este acela că aderarea la FPF a Uniunii din Franţa nu s-a făcut fără acordul Diviziunii sau al Conferinţei Generale, ceea ce devine un tipar care se va aplica tuturor Uniunilor din Europa, şi în special Uniunii Române, date fiind constrângerile legate de apropiata aderare a ţării la Uniunea Europeană.

Deşi situaţia este extrem de gravă, iar asemenea paşi periculoşi erau de neimaginat cu câţiva ani în urmă, totuşi constatăm un lucru interesant: în publicaţiile bisericii sau pe siturile ei – oficiale sau neoficiale – tăcerea la acest subiect este asurzitoare. Deşi se desfată să ne intoxice cu toate nimicurile care se întâmplă prin câmpul misionar, de la ieslele nativităţii prin fundul Moldovei până la „Ziua uşilor deschise” la Peretu, paginile de ştiri ale siturilor adventiste nu suflă o vorbă despre pasul epocal pe care l-a făcut biserica în aceste zile. Să fie o teamă de reacţia membrilor, cei mai mulţi cu o doză considerabilă de respect pentru Spiritul Profeţiei? Sau mai degrabă deoarece toţi ştiu că aceasta este o mişelie fără margini, cea mai nătângă şi uluitoare acţiune pe care o putea accepta o biserică a cărei înaltă chemare era să avertizeze lumea exact faţă de asemenea pericole?

Afară de cei care se află printre noi cu alte treburi, corpul pastoral adventist ştie bine în forul lui interior că un asemenea pas este nefast. De ce tace? Unde sunt cei şapte mii care nu şi-au plecat genunchiul în faţa lui Baal? Ce îşi închipuie ei că realizează prin această tăcere complice? De ce se feresc să înfrunte realitatea cu capul sus, permiţând poporului să cunoască adevărul şi să analizeze deschis ce doreşte să facă şi încotro se îndreaptă? Dacă poporul va dori să-l urmeze pe Baal, foarte bine; dar de ce se fac complici unor operaţiuni secrete şi unor acţiuni faţă de care oamenii sunt ţinuţi în beznă? Dacă ştirea că la Scrioaştea din Deal s-au botezat doi romi merită atenţia cuvenită în buletinele de ştiri, cum se face că o acţiune de asemenea proporţii trece neobservată de toate instanţele de informaţii ale bisericii? La slujitorii întunericului care trag sforile prin manevre politice, mentalitatea struţului este acceptabilă; dar este inadmisibil ca ea să afecteze într-o asemenea măsură pe slujitorii neprihănirii, care au fost destinaţi de cer să ducă lumii ultima solie de lumină şi har.

Preşedintele Uniunii Franceze ne spune că el este convins că avem de jucat un rol în FPF, dar nu ne spune care este acel rol. Speră el să poată trage frâna efortului ecumenic aproape ameţitor care a prins creştinismul european? Greu de crezut. Într-o alianţă în care deciziile se iau prin vot, iar voturile sunt distribuite pe baza numărului de membri, ce poţi face cu unsprezece mii de membri pe lângă cei aproape un milion ai celor care doresc ecumenismul cu orice preţ?

Lucrurile sunt în plină desfăşurare, evenimentele descrise de slujitoarea Domnului se adeveresc mai serios decât ne-am imaginat, iar unele chiar depăşesc în magnitudine aşteptările noastre. Acum este nevoie mai mult ca niciodată de discernământ spiritual, tărie de caracter şi loialitate faţă de descoperirea profetică ce ne-a făcut un popor al vremii sfârşitului, căci fiara stă gata să se ridice din abis, iar doamna care trebuie să-şi ocupe locul în cârca ei a început să-şi servească băutura ameţitoare prin ţinuturile lui Israel.

Iar Domnul Dumnezeu ne avertizează mai serios ca niciodată: „Nu veţi vedea împlinindu-se ce vă închipuiţi, când ziceţi: Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte ţări, vrem să slujim lemnului şi pietrei!”