www.gsm1888.ro

„Diviziunea Euroafrica se bucură de votul pozitiv al Adunării Federaţiei Protestante din Franţa (FPF) din 11 martie trecut pentru aderarea Uniunii de Conferinţe a Bisericii Adventiste din Franţa, şi nu sesizează nicio problemă teologică.”

Aceasta este declaraţia preşedintelui Diviziunii, Ulrich Frikart, într-un interviu acordat publicaţiei Revue Adventiste, interviu ce urmează să apară într-un număr viitor [aici].

Aşa cum era de aşteptat, Diviziunea trebuia, mai devreme sau mai târziu, să se exprime public faţă de acţiunile Uniunilor de a păşi alături de alianţele protestante, iar acest gen de răspuns era previzibil. Nimeni nu şi-a imaginat că decizii cu implicaţii atât de vaste se puteau lua la nivel naţional. Dacă nu exista un consens la nivelul diviziunilor şi al Conferinţei Generale, conducătorii acestor Uniuni ar fi fost imediat înlăturaţi în urma unor asemenea decizii personale.

Că Diviziunea „nu sesizează nicio problemă teologică” era clar pentru oricine chiar din ziua în care FPF a primit Biserica Adventistă în mijlocul ei cu titlu probatoriu acum doi ani. Aceasta nu înseamnă că nu există vreo problemă teologică; preşedintele nostru spune doar că Diviziunea nu sesizează vreuna. Nici acest lucru nu ne mai miră, după ce teologia adventistă a fost serios torsionată şi fasonată timp de peste cincizeci de ani spre a se potrivi comunităţii de credinţă. Odată cu publicarea lucrării Questions on Doctrine, interesul major al teologiei adventiste a fost să elimine din credinţa noastră elementele de bază care ne făcuseră un popor al vremii sfârşitului, sperând că astfel vom scăpa de acuzaţiile de sectă necreştină cu care eram ameninţaţi de corul a ceea ce noi numeam atunci „fiicele Babilonului.” Teama de acuzaţia de sectă a bântuit fiecare administraţie de atunci încoace, şi nici generaţia actuală de conducători nu este sigură că nu trebuie să ne mai temem de aşa ceva. Fratele Frikart nu se poate abţine:

„Departe de a obliga Biserica Adventistă din Franţa să-şi abandoneze convingerile de credinţă şi particularităţile ce îi definesc identitatea, sau de a-i limita activităţile evanghelistice şi misiunea, noi credem că astfel se oferă noi posibilităţi pentru mărturisirea Bisericii Adventiste, fără să mai vorbim de credibilitatea şi legitimitatea comunităţilor noastre care, într-un context anti-religios şi anti-sectă cum este cel al societăţii franceze, vor fi astfel mult întărite.”

Aceasta se pare că este problema noastră, că legitimitatea şi credibilitatea bisericii sunt prea şubrezite şi au nevoie de o întărire. Cu tot respectul pentru funcţia pe care o deţine, trebuie să-i spunem fratelui Frikart că lipsa de legitimitate pe care o doreşte întărită prin asemenea mariaje nefaste provine din abandonarea credinţelor specifice tocmai în scopul evitării etichetei de cult. Solia îngerului al treilea nu se potriveşte cu speranţele şi planurile acestei lumi, iar noi am socotit că este avantajos politic să renunţăm la ea în ideea că astfel lumea va fi dispusă să asculte ceea ce avem de spus, şi să ne primească alături de ea în planurile ei de viitor.

Sigur că FPF nu ne-a cerut să abandonăm „convingerile de credinţă,” deoarece, pe parcursul celor zece ani de negocieri, ei nu au descoperit nimic incompatibil cu scopurile şi planurile lor exprimate în Carta FPF. Şi nici negociatorii adventişti nu au găsit nimic incompatibil cu credinţa noastră în acea Cartă, cu toate că ea exprimă cât se putea de explicit scopul ecumenic al federaţiei, acela de a aduce la unitate vizibilă trupul lui Hristos. Sigur că nu ne cer să abandonăm „particularităţile” care ne definesc identitatea. Era absurd să ne ceară aşa ceva, atâta timp cât toate celelalte biserici membre păstrează particularităţile, dar se leagă să militeze în comun pentru unitatea vizibilă a bisericii creştine.

 Abandonarea „convingerilor de credinţă” şi renunţarea la „particularităţi” vor veni de la sine, pe măsură ce ne integrăm în planurile, credinţele, ritualurile şi practicile lor. Vă imaginaţi că moabiţii au cerut evreilor să renunţe la „convingerile de credinţă” atunci când i-au invitat să participe la slujbele idolatre ale lui Baal-Peor? Mintea strălucită a unui profet mincinos ştia bine că, adunaţi pe lângă altarului lui Baal şi învârtindu-se în jurul stâlpului Astarteei, ei vor renunţa singuri la „convingerile de credinţă” şi vor abandona fără constrângere „particularităţile” denominaţionale care îi făceau un popor sfânt.

Aşa s-a şi întâmplat, şi aşa se va întâmpla mereu când poporul lui Dumnezeu începe să creadă că legitimitatea şi credibilitatea lui depind de evaluările lumii. Şi ele chiar depind de evaluările lumii, atunci când poporul ales aleargă mai mult după aprecierile lumii decât după aprecierea lui Dumnezeu. Ascultaţi ce spune cineva care chiar ştie despre ce este vorba aici:

„Satana şi-a asigurat totdeauna cele mai mari succese prin neglijarea poporului lui Dumnezeu de a se menţine separat de lume – de obiceiurile, practicile şi principiile ei. În lume nu există decât două mari categorii: slujitorii lui Hristos şi slujitorii lui Satana. Conducătorii acestor categorii sunt în contrast marcant în toate amănuntele. Domnul nostru Isus Hristos, care a venit spre a învinge pe prinţul întunericului, a spus: 'Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce este al ei; dar deoarece nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de acea vă urăşte lumea.' Aici Hristos face o deosebire marcantă între urmaşii Săi şi lume. Cei care sunt din lume se află în opoziţie directă cu cei care Îl iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui” (ST 30 dec. 1880).

Fratele Frikart ne spune că, deşi pastorii au dezbătut acest subiect în comunităţi timp de treisprezece ani, Diviziunea a primit scrisori de protest de la anumiţi fraţi „îngrijoraţi” de drumul pe care a pornit biserica. Acestora doreşte să le spună că, la nivelul Conferinţei Generale, biserica încurajează asocierile cu alte biserici deşi nu este favorabilă intrării în Consiliul Ecumenic al Bisericilor. El spune că nu este niciun pericol în aderarea unor entităţi ale bisericii la asociaţii gen FPF, că acest lucru s-a întâmplat de mult timp în ţări ca Spania şi Italia fără consecinţe negative.

Ce crede Diviziunea că ar însemna consecinţele „negative”? Să renunţăm la sabat, la botez, la numele nostru, şi să devenim luterani, penticostali sau catolici? Aşa ceva nu va vedea niciodată, căci nu se urmăreşte o asemenea integrare, ci un nevinovat accept de a duce „evanghelia” unui hristos ecumenic împreună cu o singură voce. Cât de puţini vor vedea această amăgire subtilă...

Cât priveşte bisericile adventiste din Italia şi Spania, unde experimentul este aplicat de ani buni, nu cred că mai are rost să discutăm.

Biserica Adventistă nu a fost chemată de Dumnezeu la existenţă spre a ajuta bisericile apostaziate să ajungă la unitatea credinţei prin negocieri. Ea are un mesaj unic, şi pe care doar ea îl poate proclama: Întreita solie îngerească. Ea avertizează omenirea că se lasă dusă la dezastru de bisericile coalizate împotriva lui Dumnezeu şi conduse la pierzare de duhurile de demoni care şi-au făcut locuinţa în Babilon. Un asemenea mesaj este inacceptabil în actualul climat politic şi religios, iar profeţia spune că împotriva promotorilor lui se va merge cu mare furie până la pedeapsa capitală.

Politicienii noştri vor să ne convingă că, prin alianţele cu lumea, ei vor reuşi să împiedice asemenea măsuri drastice şi în acelaşi timp să nu pericliteze realizarea misiunii bisericii de a da lumii întreita solie îngerească.

Noi spunem că aşa ceva este imposibil, că lumea nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată dispusă de colaborare cu poporul lui Dumnezeu decât în termenii ei, termeni care sunt inacceptabili pentru oricine merge să caute adevărul „la lege şi la mărturie.”  

"Papistaşi, protestanţi şi oameni lumeşti vor accepta o formă de evlavie fără putere, şi vor vedea în această uniune o mare mişcare pentru convertirea lumii şi inaugurarea multaşteptatului mileniu” (GC 588)