Astăzi voi prezenta ceva foarte diferit, dar consider că ne vom aţinti privirea asupra lui Isus la fel ca în cazul unei predici obişnuite, dacă nu chiar mai bine. Vreau să vă prezint o metodă deosebită de analizare a cărţii care până în prezent a fost tipărită în aproximativ 150 de limbi, mai mult decât oricare altă carte, cu excepţia scrierilor lui Lenin, părintele comunismului. Această carte a circulat şi continuă să circule în mâinile a milioane de oameni din întreaga lume. Nu este vorba de un thriller de Stephen King, sau de o carte despre bărbaţi de pe Marte şi femei de pe Venus.

Această cărticică, această carte minunată, remarcabilă, Calea către Hristos, a fost scrisă de Ellen G. White.

Câteva detalii interesante: Aceasta este singura carte scrisă de doamna White care a fost publicată de o editură ce nu aparţinea Bisericii Adventiste. Şi este singura carte căreia doamna White i-a mai adăugat un capitol după ce fusese publicată câţiva ani la rând. Este singura carte a doamnei White pe care altcineva a pretins că a scris-o! Şi astăzi mai sunt unii care dau crezare acestei pretenţii nebuneşti!

Aţi putea întreba: De ce această carte remarcabilă a fost publicată pentru prima oară în 1892 de o editură nondenominaţională? Totul a început în vara anului 1890.

În acel an a fost publicat primul volum din setul Marea Luptă – Patriarhi şi Profeţi. Cu doi ani în urmă, în 1888, ieşise de sub tipar ediţia revizuită şi adăugită a cărţii Tragedia Veacurilor (cel de-al cincilea şi ultimul volum din setul Marea Luptă). Începuse deja să se lucreze la cartea „Viaţa lui Hristos,” care până la urmă a devenit Hristos, Lumina Lumii (cea de-a treia din setul Marea Luptă). În plus, săptămâni la rând Ellen White şi asistenţii ei au pregătit articole pentru Review and Herald, Signs of the Times şi Youth’s Instructor.

În această perioadă aglomerată a apărut cererea de cărţi mai mici care puteau fi vândute în librării sau distribuite de evanghelişti la întâlnirile publice. Era nevoie în special de literatură pe tema convertirii. Ellen White ştia că venise vremea pentru a-şi prezenta într-o carte subiectele preferate. Vorbise şi scrisese deseori, în termeni simpli, clari, despre paşii pe care trebuie să îi facă păcătoşii pentru a-L urma pe Hristos; sau, ca să mă exprim altfel, cum să răspundă la bătăile în uşă ale lui Dumnezeu.

Lui Marian Davis i-a fost încredinţată misiunea de a aduna din jurnalele, manuscrisele (publicate sau nepublicate), articolele şi cărţile doamnei White acele materiale care ar fi putut alcătui noua carte despre cum pot oamenii să realizeze o relaţie strânsă cu Isus. Când a văzut toate materialele în faţa ei, şi-a dat seama că era nevoie de o lucrare mai amplă pentru completarea fiecărui capitol. Din acest motiv, şi pentru a realiza legăturile necesare, urma să alcătuiască un manuscris nou.

Lucrarea mergea greu, deoarece lucra şi la celelalte scrieri. În 1891, manuscrisul a fost prezentat la o adunare a pastorilor şi profesorilor la Harbour Heights, Michigan, unde a fost citită cu mare entuziasm. La această întâlnire s-a hotărât ca titlul cărţii să fie Calea către Hristos. În plus, s-a recomandat cu tărie ca aceasta să fie publicată de o editură nondenominaţională, pentru a avea o circulaţie mai largă în librării – recomandare pe care Fleming H. Revell a acceptat-o cu bucurie.

Şi Ellen White a fost mulţumită de această propunere, din alte motive. Se putea ocupa singură de publicarea manuscrisului fără să mai fie nevoie ca acesta să treacă prin interminabilele comitete ale editurii bisericii.

Această ediţie Fleming Revell a avut imediat succes (vezi pagina de copyright). La şase săptămâni de la prima tipărire a fost retipărită a treia oară, şi la un an a fost retipărită a şaptea oară. Curând după prima tipărire, editorul a publicat următorul anunţ: „Nu se întâmplă deseori ca un editor să aibă ocazia de a anunţa cea de-a treia ediţie a unei lucrări noi la şase săptămâni de la prima publicare. Acest lucru este încurajator în ceea ce priveşte lucrarea extrem de folositoare şi practică a doamnei E.G. White – Calea către Hristos. Dacă veţi citi această carte, în mod sigur veţi deveni foarte interesaţi în răspândirea ei. Calea către Hristos este o lucrare care îl ghidează pe cercetător, îl inspiră pe tânărul creştin şi îl mângâie şi încurajează pe credinciosul matur. Cartea este unică prin utilitatea ei.”

Dar ce spuneţi despre remarcabilul capitol nr. 1, care nu se găsea în primele ediţii? Cum a ajuns acest capitol, „Iubirea lui Dumnezeu faţă de om,” în acest best-seller, astfel încât acum avem 13 capitole în loc de 12?

Nu este nici un mister! Fleming Revell a renunţat la drepturile de publicare a cărţii în afara Statelor Unite, ceea ce a făcut posibil ca ea să fie retipărită la casele noastre de editură din alte ţări. În 1892, editura noastră din Marea Britanie a cerut ca la carte să fie adăugat material nou, astfel încât Calea către Hristos să poată avea copyright în Marea Britanie. Această cerere simplă a făcut posibilă includerea celui mai frumos capitol din toate cărţile lui Ellen White.

Dar de unde provenea acest capitol? În această perioadă scurtă de timp se mai întâmplase ceva. Ellen White tocmai terminase Manuscrisul 41, în 1892, şi şi-a dat seama că acesta constituia un început potrivit pentru cartea care devenise deja best-seller. Citiţi singuri şi convingeţi-vă. Cine i-a spus doamnei White să scrie manuscrisul chiar la timp, pentru ca acesta să fie gata pentru a răspunde acestei simple cereri?

Dar ce putem spune despre pretenţia altcuiva de a fi autorul cărţii Calea către Hristos? Din nefericire, Fannie Bolton, care timp de câţiva ani a fost unul din asistenţii editoriali ai lui Ellen White, a pretins că ea scrisese „in toto” Calea către Hristos. Această pretenţie falsă a fost menţinută prin diferite canale. Evident, era imposibil ca Fannie Bolton să fi scris materialele pe care Ellen White le aşternuse pe hârtie înainte de 1890 şi care alcătuiau cea mai mare parte a cărţii, deoarece acestea fuseseră scrise înainte ca Fannie Bolton să fie angajată de doamna White – dar criticii continuă să uite acest aspect fundamental.

Acum, să începem analiza noastră la această carte remarcabilă care dezvăluie tema marii controverse. Chiar dacă aţi avea doar această carte aţi cunoaşte clar implicaţiile principale ale acestui conflict îndelungat dintre Hristos şi Satana – şi în ce fel sunteţi implicaţi. Nu este posibil să prezentăm toate frumuseţile într-o singură predică, dar putem face un început.

Această carte include următoarele teme referitoare la marea luptă.

1. Care sunt acuzaţiile la adresa lui Dumnezeu cărora lumea le dă cel mai mult credit?

2. De ce a venit Isus pe acest pământ? De ce a murit?

3. De ce este Isus modelul nostru?

4. De ce fiecare faptă şi fiecare gând pregăteşte calea ca acea faptă sau acel gând să fie repetat cu mai multă uşurinţă?

5. De ce a devenit Isus cu adevărat om?

6. Ce înseamnă mânia lui Dumnezeu?

7. Care este natura naşterii din nou?

8. Cum îi atrage Dumnezeu pe bărbaţi şi femei?

9. Care sunt principalele componentele ale neprihănirii prin credinţă?

10. Care este natura fericirii?

11. Cum obţin oamenii armonia cu Dumnezeu?

12. Care este scopul final al mântuirii?

13. Ce ar trebui să facem în legătură cu îndoiala?

14. Care este rolul pe care îl îndeplineşte raţiunea în discernerea adevărului?

15. La ce ar trebui să ne aşteptăm atunci când ne rugăm?

16. Cât de importantă este partea noastră în planul de colaborare divino-umană?

17. Care este valoarea „respectului de sine”?

Şi aşa mai departe.

Să analizăm elementele primordiale care au produs lupta. Amintiţi-vă, lupta a început în cer când Satana şi-a lansat acuzaţiile care erau, de fapt, nişte minciuni. Care erau acele minciuni? Şi ce legătură au aceste acuzaţii cu noi, astăzi?

Să citim la paginile 10 şi 11: „...Vrăjmaşul a tot binele a orbit mintea oamenilor, aşa încât ei privesc spre Dumnezeu cu teamă, închipuinduşi-L ca fiind sever şi neiertător. Satana a determinat pe oameni să considere pe Dumnezeu ca fiind o fiinţă al cărei atribut principal este judecata severă, unul care este un judecător aspru, un creditor brutal şi neînduplecat. El a înfăţişat pe Creator ca pe unul care pândeşte cu multă atenţie ca să poată observa greşelile şi păcatele oamenilor şi să poată aduce asupra lor judecăţile cerului.”

Ori de câte ori aruncăm o privire la filozofia şi teologia care s-au dezvoltat de-a lungul timpului, descoperim că Satana a avut succes în lucrarea sa de amăgire. Găsim minciunile lui despre Dumnezeu în iudaism şi creştinism, la fel ca şi în toate religiile păgâne. De fiecare dată când auzim de doctrine „creştine” cum ar fi pedeapsa veşnică, predestinarea, universalismul, suferinţa produsă de Dumnezeu, etc., ştim că amăgirile lui Satana au avut succes. Filozofiile păgâne care descriu o fiinţă divină ce trebuie satisfăcută prin jertfe omeneşti, mutilări, sau ofrande ieşite din comun, ştim că Satana a lucrat eficient. Ori de câte ori Dumnezeu este descris ca fiind Marele Nimicitor, şi nu un Tată iubitor, sau ca fiind Poliţistul Cosmic, şi nu un Dumnezeu căruia Îi pasă, ştim că Satana a sucit adevărul.

Cum a reacţionat Dumnezeu faţă de aceste reprezentări greşite, faţă de aceste eforturi de a ascunde caracterul Său pentru ca bărbaţii şi femeile să nu înţeleagă corect cum conduce Dumnezeu universul? Răspunsul este următorul: A venit Isus. El a venit în primul rând pentru a spune adevărul despre Dumnezeu. A venit „pentru a îndepărta această umbră întunecată [a acuzaţiilor lui Satana] şi pentru a descoperi lumii iubirea nemărginită a lui Dumnezeu” (Calea către Hristos, pag. 11; Ioan 1:18; Mat. 11:27; Ioan 14:8, 9). Multe din argumentele existente în creştinism cu privire la subiecte cum ar fi ispăşirea, suferinţa, judecata, etc., s-ar dizolva dacă creştinii care le susţin ar înţelege motivul principal pentru care a venit Hristos pe pământ. Cel mai important lucru este să lăsăm cel mai important lucru să rămână cel mai important lucru. Şi care este cel mai important lucru? Eliberarea Numelui lui Dumnezeu de toate aceste minciuni, astfel ca bărbaţii, femeile şi copiii să Îl admire, nu să se teamă de El.

Şi acest adevăr care este fundamental în demonstraţia marii lupte arată legătura care există între toate aspectele. Atunci când facem legătura între elementele adevărului, nu mai avem paradoxuri sau contradicţii. Un adevăr conduce la alt adevăr. Aşa funcţionează lucrurile. Dacă Dumnezeu a fost înţeles greşit, cum răspunde El? Răspunde venind pe pământ pentru a spune adevărul despre Sine.

Aşadar, acum cunoaştem motivul pentru care a venit Isus pe acest pământ – El a venit „pentru a îndepărta această umbră întunecată.” Oricare aţi considera că sunt motivele pentru care a venit Isus, toate motivele trebuie să derive din acest motiv primordial: El a venit pentru a spune adevărul despre Dumnezeu. Şi faptul de a spune adevărul despre Dumnezeu este strâns legat de modul în care înţelegem noi planul de mântuire.

Aţi putea întreba: Ce vrei să spui? Credeam că Isus a venit ca să moară pentru păcatele mele. Dar pe Satana nu îl deranjează ca oamenii să spună acest lucru – pentru că mulţi oameni spun acest lucru şi atunci când îl spun repetă minciunile lui Satana. Calviniştii, cu învăţătura lor despre predestinare, cred acest lucru – dar ce ne spune imaginea lor despre Dumnezeu? Iată imaginea lor despre Dumnezeu: Dumnezeul judecăţii severe este ofensat de păcat, astfel că nimeni nu merită mântuirea – dar pentru a-Şi demonstra mila, El va alege totuşi câţiva norocoşi pentru a fi mântuiţi – şi vor fi mântuiţi indiferent de alegerile pe care le fac şi caracterul lor. Acesta este, după părerea calviniştilor, motivul pentru care a venit Isus pe acest pământ – ca să sufere suficient pentru a satisface un Dumnezeu ofensat, suficient pentru ca Dumnezeu să poată fi milos faţă de aceia pe care El îi alege în mod arbitrar ca să fie mântuiţi.

Această imagine a lui Dumnezeu nu inspiră admiraţie, încredere şi dragoste – ci numai teamă. Ca urmare a faptului că nu eşti unul dintre cei aleşi în mod arbitrar ca să trăiască veşnic, vei suferi veşnic în iad. Ai vrea să trăieşti veşnic lângă un astfel de Dumnezeu?

Nu, planul de mântuire este mult mai larg de-atât. Isus a venit pentru a ne spune adevărul despre Dumnezeu. Descoperindu-L pe Tatăl, Isus ne-a oferit multe ilustraţii despre cum ar acţiona Tatăl sau ce ar spune El în situaţii similare cu cele prin care trec oamenii. Priviţi cum i-a prezentat Isus adevărul lui Nicodim; sau cum a tratat-o pe Maria Magdalena, o persoană dependentă de sex – a fost atât de delicat, atât respectuos cu amândoi. Observaţi suferinţa Lui la mormântul lui Lazăr sau îndelunga Lui răbdare cu Iuda cel prefăcut. Observaţi cum i-a urat bun venit lui Zacheu, vameşul profitor, şi copiilor care s-au aşezat la El în braţe. Adăugaţi la această listă zeci de alte situaţii omeneşti în care a dezvăluit aspecte noi ale caracterului lui Dumnezeu – acelaşi caracter pe care doreşte să îl obţinem prin puterea Duhului Său.

Lui Filip, care se îndoia, şi ucenicilor Săi, Isus le-a spus: „Credeţi cel puţin pentru lucrările acestea” (Ioan 14:11). Ce să credeţi? „Să credeţi că Dumnezeu Tatăl este chiar aşa cum arată faptele Mele!” Tema principală abordată de Isus, fie că vorbea cu anumiţi indivizi, fie că Se adresa mulţimilor, era Tatăl Său – cum este Dumnezeul care conduce universul. Tema Sa principală nu era despre păcatele noastre şi mânia lui Dumnezeu. Toţi predicatorii ar trebui să înveţe de la Isus: Cea dintâi datorie a fiecărui predicator este de a spune adevărul despre Dumnezeu şi de a-L ajuta pe Dumnezeu să demaşte minciunile lui Satana.

A spune adevărul despre Dumnezeu, aşa cum a fost el spus prin cuvintele şi faptele lui Isus, va detensiona dezbaterile doctrinale. Majoritatea dezbaterilor doctrinale sunt cauzate de o înţelegere greşită cu privire la modul în care conduce Dumnezeu universul şi, astfel, o înţelegere greşită a modului în care îi tratează pe oameni, pentru ca aceştia să ajungă în armonie cu El. Felul în care înţelege cineva cum poate ajunge în armonie cu Dumnezeu depinde de o imagine corectă despre cum este Dumnezeu.

Nu am făcut decât să deschidem cartea Calea către Hristos. Sper că v-am trezit interesul de a analiza dintr-o altă perspectivă această carte atât de citită, şi totuşi atât de ignorată. Ea este mai mult decât un material preţios pentru devoţional; această carte este un izvor teologic care nu seacă niciodată, indiferent de câte ori este citită.

Îmi amintesc de o experienţă preţioasă pe care am avut-o în 1947 la Sanatoriul şi Spitalul New England.  Profesorul meu de limba greacă era pe moarte, fiind bolnav de cancer. Devenise adventist în timp ce preda la Universitatea Tufts – un cărturar cu o educaţie extraordinară. L-am întrebat pe dr. DeLuca ce carte de Ellen White îndrăgea cel mai mult. Mă aşteptam să spună Hristos, Lumina Lumii sau Tragedia Veacurilor, dar el a răspuns repede: „Calea către Hristos.” Am fost uluit. Nu trăisem suficient de mult pentru a aprecia această carte remarcabilă. Nu avusesem suficiente experienţe dificile. Nu văzusem încă punctele principale ale marii lupte. L-am întrebat pe doctor: „De ce?” A răspuns: „Această carte este atât de simplă, atât de clară.”

Vreau ca fiecare dintre voi să-i descopere simplitatea, claritatea, spre exemplu în legătură cu modul în care puteţi găsi şi păstra acea apropiere de Dumnezeu la care cu toţii tânjim. Consideraţi că această carte este scrisoarea lui Dumnezeu pentru voi. Este mai mult decât o simplă carte – ascultaţi-o aşa cum ascultaţi la radio sau la casetofon. Ascultaţi cum numele vostru este rostit pe fiecare pagină. Mulţumiţi-I că aveţi o valoare aşa de mare în ochii Lui încât a fost dispus să îl rabde pe Satana atâta timp.

Dar aţi putea întreba: De ce atâta timp, de ce atâtea mii de ani? Pentru ca noi să putem avea suficiente informaţii ca să luăm hotărâri inteligente în legătură cu El.

De ce este nevoie să fim inteligenţi în toate aceste chestiuni? Pentru a putea lua decizii bazate pe suficiente dovezi.

De ce este acest lucru atât de important? Pentru că amăgirile lui Satana nu vor fi nicioată mai puternice, mai teribile decât în zilele care vor urma. Noi nu Îl putem iubi pe Dumnezeu suficient de mult ca să murim pentru El, dacă nu suntem siguri că ne putem încrede în El. Această carte vă va indica mereu paşii pe care trebuie să îi faceţi zilnic pentru ca încrederea voastră în Dumnezeu să crească.

Cu cât Îl veţi cunoaşte mai mult, cu atât mai mult Îl veţi admira şi Îl veţi iubi. Şi nu veţi dori niciodată să Îl dezamăgiţi. Niciodată.