Cel puţin de două ori Amos Îl prezintă pe Dumnezeu “căindu-Se,” adică schimbându-Şi decizia cu privire la ceea ce plănuise/prezisese că se va întâmpla (vezi Amos 7:3.6). Dovedeşte această schimbare din partea lui Dumnezeu că Amos a fost un profet mincinos? A fost Iona un profet mincinos deoarece Dumnezeu S-a răzgândit în cazul Ninive? Ce se întâmplă aici?
Cea mai mare parte a lumii protestante crede cu mare zel că Dumnezeu este suveran – că deciziile lui Dumnezeu sunt veşnice, deci nu se schimbă. Ei merg până acolo încât cred că toate deciziile şi destinele umane sunt hotărâte din veşnicie. Dacă eşti norocos, eşti predestinat la viaţă veşnică, dar vai de cei care nu sunt pe lista de supravieţuitori a lui Dumnezeu.
Isus prezintă o imagine complet diferită despre Dumnezeu. El vorbeşte despre Tatăl Său ceresc lucrând prin slujirea Sa pământească spre a împăca omenirea păcătoasă cu Sine. Iar cei care au încredere în această Tranzacţie Divină trebuie să spună lumii că Dumnezeu ţine uşa de la intrare larg deschisă şi luminile aprinse permanent. Nu este nevoie de penitenţe, pelerinaje la Mecca sau Roma – doar “oricine doreşte, este binevenit acasă ca fiu şi fiică a Mea.”
Bun, acest lucru Îl eliberează pe Dumnezeu de încurcătura decretelor veşnice. Dar ce facem atunci când Dumnezeu Îşi schimbă decizia faţă de anumite preziceri? Biblia conţine o serie de asemenea cazuri. Putem deduce de aici că nu putem fi siguri atunci când Dumnezeu vorbeşte sau nu vorbeşte serios? Cum putem şti când sunt profeţiile condiţionale şi când nu?
Profeţia condiţională, sau nesiguranţa controlată, este un principiu biblic aplicat afirmaţiilor de natură predictivă care au legătură sau implică răspunsul uman. Acest principiu rezultă din cel enunţat mai înainte – atunci când Dumnezeu împacă lumea cu Sine, El oferă tuturor ocazia de a primi sau respinge invitaţia Sa. Alegerea umană este răspunsul oglindă la dragostea lui Dumnezeu.
Deoarece Dumnezeu este dispus să aştepte până când s-au adunat toate dovezile cu privire la acuzaţiile lui Satana în marea controversă, şi deoarece El nu forţează pe nimeni să treacă de partea Sa, principiul condiţionalităţii stăpâneşte relaţiile Sale cu inteligenţele create – El este dispus să aştepte un răspuns al poporului Său.
Întruparea lui Isus implică o condiţionalitate care provoacă imaginaţia umană – posibilitatea ca Isus să eşueze în conflictul cu cel rău.
Timpul revenirii depinde, în parte, de anumite condiţii ale omenirii. Revenirea este amânată funcţie de pregătirea poporului lui Dumnezeu de a primi ploaia târzie, fiind astfel gata să ajute la prezentarea “marii strigări” care aduce omenirea în faţa ultimei decizii. Ce rost are porunca divină (Apoc 7) de a “ţine” vânturile pasiunilor omeneşti şi ale nebuniei satanice din ultimile zile? Poporul lui Dumnezeu nu este gata. Ei nu îşi înţeleg încă rolul. De prea mult timp ei se consideră doar spectatori şi nu participanţi activi în parada evenimentelor ultimelor zile.
Din această cauză Petru a formulat profeţia lui necondiţională/condiţională: „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice [necondiţional], ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă [condiţional], aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?” (2 Petru 3:11,12).
Ellen White a văzut legătura dintre acest verset şi misiunea noastră înaltă: “Prezentând lumii evanghelia, grăbirea revenirii Domnului este în puterea noastră. Noi nu trebuie doar să aşteptăm, ci şi să grăbim venirea zilei Domnului. Dacă biserica lui Hristos şi-ar fi realizat lucrarea rânduită de Domnul, lumea întreagă ar fi fost avertizată demult, iar Domnul Isus ar fi venit pe pământ cu putere şi slavă” (DA 633, 634) Cu alte ocazii, ea lega pregătirea spirituală a poporului lui Dumnezeu de proclamarea eficientă a evangheliei care aduce lumea în faţa deciziei finale, închiderea harului pentru indivizi şi oameni.
Revenirea lui Hristos este o profeţie necondiţională; că El ar fi putut să vină “demult” este o profeţie condiţională. Întrebarea care necesită un răspuns este: Cât va mai trebui să aşteptăm? Ce este mai important, răsplătirile mele, sau onoarea lui Dumnezeu?