Dar viziunea acestei operaţiuni este şi mai largă. Imaginaţi-vă toate bisericile din California rugându-se la tronul lui Dumnezeu în acelaşi timp, pentru acelaşi lucru. Apoi, imaginaţi-vă toate bisericile din America de Nord rugându-se la tronul lui Dumnezeu în acelaşi timp, pentru acelaşi lucru. Şi apoi, imaginaţi-vă biserica globală rugându-se în acelaşi timp, pentru acelaşi lucru, adică revărsarea Ploii Târzii! De aici, Operaţiunea Ploaie Globală” (sublinierile în original – www.operationglobalrain.com).De imaginat, ne putem imagina că aşa ceva se va întâmpla, deoarece acest popor a început să simtă efectele nimicitoare ale secetei cumplite care ne chinuie de peste un secol. Dar nu este nevoie de prea multă imaginaţie ca să ştim cine va răspunde acestor cereri făcute “în acelaşi timp, pentru acelaşi lucru.”
Bisericile protestante experimentează de mult timp aşa ceva, dar tehnica seamănă mai mult cu efectul convergenţei din New Age decât cu învăţătura Scripturii despre Ploaia Târzie.
Pentru bisericile adventiste din America de Nord, şi în special pentru cele din California, acest interes pentru Ploaia Târzie poate părea promiţător, şi chiar este nou, şocant, revoluţionar. În ultimele decenii ei au fost tare preocupaţi cu tot felul de invenţii spirituale, inspiraţi de o evanghelie socială şi formaţi în spiritul tehnicilor moderne de marketing pentru creşterea bisericii. Adevărurile adventiste despre sanctuar, neprihănirea lui Hristos în contextul marii controverse, conceptul unei generaţii finale pregătite să încheie lucrarea, au fost marginalizate, batjocorite şi considerate vetuste, potrivite unei teologii a secolului 19. Acum privesc peste gard, în ograda bisericilor “surori,” şi observă un interes ciudat pentru revărsarea Duhului Sfânt în Ploaia Târzie. (vezi aici un exemplu).
Organizatorii (pastorii adventişti Thomas Garner şi Ivor Myers) pregătesc lansarea acestei operaţiuni pe postul 3ABN, şi anunţă sprijinul unor nume sonore din adventism, precum Doug Bachelor, Steve Wohlberg, G. Edward Reid sau Randy Maxwell. Deja pe situl acestui proiect se înscriu multe comunităţi, organizaţii independente, grupuri sau persoane particulare, decise să participe la suplicaţia colectivă pentru revărsarea Ploii Târzii la data de 7.07.07, o dată magică, aşa cum sugerează aceşti fraţi.
Dar s-a întâmplat ceva. Aşa cum se poate observa din prezentarea proiectului, ei spun că acest efort de rugăciune este doar pentru Ploaia Târzie “şi nimic altceva” – au ţinut să specifice cu bold şi subliniere acest lucru. De ce oare?
Singura explicaţie plauzibilă este aceea că ei nu socotesc că există motive serioase pentru lunga amânare a Ploii Târzii, ci doar lipsa unei petiţii zdrobitoare prin susţinerea numerică, un val de rugăciune globală care să zdruncine tronul de pe care Dumnezeu nu reuşeşte să Se ţină de cuvânt şi să trimită ce a promis.
Oricare ar fi motivele, unii au fost îngrijoraţi de o asemenea perspectivă, în special persoane aparţinând dreptei radicale. Ei ştiu că fără o redeşteptare şi reformă autentică, există riscul să primim o falsă Ploaie Târzie. Ei nu au ezitat să-şi exprime rezervele, aşa că organizatorii – speriaţi că nu vor putea convinge bisericile din ţările lumii a treia – au venit cu o a doua etapă, numită Global Surge, de pregătire a bisericii pentru OPG. Aceasta înseamnă că participanţii vor organiza ore de rugăciune în fiecare miercuri seara, începând cu 7 martie până la data Operaţiunii, iar obiectivele vor fi următoarele:
1. Un mai profund spirit de umilinţă, pocăinţă, rugăciune şi redeşteptare pentru cele zece zile.
2. Eliminarea animozităţilor dintre membrii bisericii ca pregătire pentru cele zece zile.
3. Dărâmarea tuturor barierelor de despărţire din biserica lui Dumnezeu, ca pregătire pentru cele zece zile.
4. Renunţarea la lucrurile care ne separă de Hristos, ca pregătire pentru cele zece zile.
5. Unitatea bisericii, bazată pe cea mai mare nevoie a noastră, Hristos neprihănirea noastră, ca pregătire pentru cele zece zile.
6. O povară individuală pentru câştigarea de suflete.
Nu dorim să punem în discuţie aici sinceritatea acestor fraţi, dar cei care ştiu ce se petrece în biserică îşi dau repede seama de superficialitatea acestor şase puncte ca bază pentru o autentică redeşteptare şi reformă în biserică.
Spiritul de umilinţă nu vine în biserică deoarece, deodată, ne-am decis să fim umili; eliminarea animozităţilor (ce frumos sună) se poate realiza, ca un plasture peste o rană adâncă, dar cauzele animozităţilor nu vor dispărea doar pentru că ne-am decis noi să ne facem că nu există; dărâmarea tuturor barierelor este chiar nepotrivită, atâta timp cât nu suntem dispuşi să înţelegem lucrurile care ne despart, şi motivele care ne-au aşezat de o parte sau de alta a baricadei. În unele zone, o barieră este poziţia despre avort; ce ar însemna dărâmarea barierelor? Să accepte toţi că avortul este potrivit, sau nepotrivit?
Punctul cinci, deşi pare cel mai serios, are cele mai mari slăbiciuni. Unitatea este aici prezentată după reţeta ecumenică, adică o bază minimă de puncte comune. Hristos neprihănirea noastră este o etichetă unanim acceptată de toate curentele teologice, de la fundamentalişti la emergenţi. Toţi susţin că Domnul este neprihănirea noastră, dar puţini sunt aceia care înţeleg ce este neprihănirea lui Hristos. De fapt, motivul principal al fragmentării fără precedent a teologiei adventiste este chiar solia 1888, o descoperire a neprihănirii lui Hristos în legătură cu legea. Poziţiile la acest subiect sunt contradictorii, ireconciliabile, iar Conferinţa Generală spune bisericii că aici nu avem o problemă.
Organizatorii nu par conştienţi de problema de fond cu care se confruntă biserica, şi anume starea disperată a îngerului bisericii Laodicea. Nu există nicăieri pe situl lor o cât de mică sugestie că poziţia îngerului bisericii ar fi principalul obstacol în calea Ploii Târzii. Ei nu observă că Martorul Credincios identifică dificultatea la cei care au răspunderea lucrării, şi nu la cei conduşi, care sunt o umbră şi o urmare firească a felului în care sunt conduşi. Ei tencuiesc cu ipsos un zid care stă gata să cadă, şi de care toţi trag în toate direcţiile.
Deşi organizatorii îşi găsesc motivaţia în apelul din Ioel, ei nu par conştienţi de rolul slujitorilor Domnului descris acolo, care trebuie să “plângă între tindă şi altar” din cauza tuturor nelegiuirilor care se petrec în ţara pe care o păstoresc. Ei aruncă indirect răspunderea pe spatele turmei, care nu este umilă, nu se pocăieşte, are animozităţi, bariere, lipsă de unitate şi dezinteres pentru suflete. Deşi ploaia nu cade peste ţară de peste un secol, ei consideră că nu au nicio vină pentru seceta spirituală. Apelul lui Ioel este grăitor: “Încingeţi-vă, preoţi, şi plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru” (Ioel 1:13).
Ioel nu mai repetă motivul pentru care “au încetat darurile de mâncare şi băutură,” dar Ieremia şi Ezechiel o spun fără nicio sfială:
“Preoţii n-au întrebat: ‘Unde este Domnul?’ Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, proorocii au proorocit prin Baal, şi au alergat după cei ce nu sunt de niciun ajutor” (Ier 2:8).
“Şi mi-a zis: ‘Intră, şi vezi urâciunile cele rele pe care le săvârşesc ei aici!’ Am intrat şi m-am uitat; şi iată că erau tot felul de chipuri de târâtoare şi de dobitoace urâcioase, şi toţi idolii casei lui Israel, zugrăviţi pe perete de jur împrejur. Înaintea acestor idoli stăteau şaptezeci de oameni din bătrânii casei lui Israel, în mijlocul cărora era Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea o cădelniţă în mână şi se înălţa un nor gros de tămâie. Şi El mi-a zis: ‘Fiul omului, vezi ce fac în întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri?... ‘Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urâciuni pe care le săvârşeşte aici casa lui Israel, ca să Mă depărteze de Sfântul Meu locaş? Dar vei mai vedea şi alte urâciuni şi mai mari!’” (Eze 8:6-12).
Acestea sunt motivele pentru care slujitorii Domnului trebuie să “plângă între tindă şi altar,” iar Martorul Credincios susţine această explicaţie, prin descrierea pe care o face îngerului, şi nu bisericii Laodicea. Sigur, biserica este într-o stare disperată, dar ea este ceea ce a făcut din ea îngerul bisericii.
Domnul a fost “depărtat” de Sfântul Său locaş, şi nu va putea reveni în el pe calea Ploii Târzii îmboldit de la spate prin forţa convergentă a rugăciunilor unite. Duhul Sfânt a fost insultat şi respins atunci când a dorit să ofere acestui popor Marea Strigare şi Ploaia Târzie, şi nu va putea reveni până când acest lucru nu este înţeles, recunoscut şi reparat.
Operaţiunea Ploaie Globală invocă două cazuri cunoscute în Scriptură, pe baza cărora justifică o astfel de desfăşurare masivă în biserică. Este vorba despre Ilie şi despre Ziua Cincizecimii.
Ilie, spun ei, a trebuit să se roage stăruitor ca ploaia să poată veni atunci, pe muntele Carmel. Prin urmare, doar rugăciunea insistentă va aduce Ploaia Târzie. Tot la fel ucenicii. Înainte de Ziua Cincizecimii, ei au organizat o adunare de zece zile de post şi rugăciune serioasă, şi doar ca urmare a insistenţei lor a coborât Ploaia Timpurie.
Să analizăm aceste două cazuri.
Principiul central al experienţei de pe Carmel este acesta: Ploaia nu poate veni sub nicio formă mai înainte ca focul să coboare din cer.
Israel nu ştia că se închină lui Baal. Clasa conducătoare a lui Israel, preoţii şi profeţii, se depărtaseră de căile Domnului. Disidenţii, care ar mai fi putut trezi naţiunea la realitate, stăteau ascunşi prin peşteri, de frica ameninţării cu moartea legiferată de împărat la sugestia profeţilor de la curte. Fără demascarea acelui Hristos fals, seceta ar fi continuat la nesfârşit. Acesta a fost rolul lui Ilie, şi aceasta trebuie să se întâmple şi astăzi, înainte ca Ploaia Târzie să se poată revărsa. Când slava lui Dumnezeu – caracterul Său – va fi văzută în adevărata ei lumină, biserica va fi pregătită să ofere lumii ultima solie de har. Dar atâta timp cât nutrim idei aberante despre caracterul lui Dumnezeu, ce să facă Ploaia Târzie? Să ne dea puterea să spunem lumii mai cu foc că Dumnezeu va nimici până la exterminare pe opozanţii Lui?
Nu, Ilie nu a chemat biserica la rugăciune unită, necurmată, spre a forţa mâna lui Dumnezeu să trimită ploaia, deoarece nu acesta era motivul secetei. Nici nu a încercat să aplaneze “animozităţile” din biserică, aducând pacea între profeţii lui Baal şi profeţii Domnului. El a venit cu solia clară şi pătrunzătoare că Baal s-a aşezat pe tronul lui Dumnezeu, iar poporul nu ştie cui se închină.
În cazul Cincizecimii, paralela este şi mai nepotrivită. Se uită faptul că, la acea oră, Israel era încă poporul ales, situaţie care a încetat abia în anul 34, la uciderea lui Ştefan cu pietre. Biserica lui Dumnezeu era atunci în gravă apostazie, chiar pe punctul să fie “vărsată” din gura Domnului. Ce au făcut ucenicii? Au convocat ţara întreagă la vreun proiect de rugăciune globală? Au propus Conferinţei – Sinedriul, în cazul lor – să adopte şi să promoveze marea convergenţă spirituală, astfel ca făgăduinţa din Ioel să devină realitate? Au chemat sinagogile la ore de rugăciune în fiecare miercuri, sperând să se ajungă la unitate? Aberant.
Ei au făcut două lucruri importante. Mai întâi, au reuşit să accepte lumina, adevărul prezent al vremii lor. Nu ştiu dacă v-aţi gândit, dar adevărurile pe care au trebuit să le primească ei erau cutremurătoare, la limita imposibilului. Era nebunesc să spui unui evreu că sistemul jertfelor a luat sfârşit, şi că trebuie să renunţe la toată practica lor religioasă. Şi totuşi, acei pescari umili au reuşit să facă pasul astronomic.
În al doilea rând, ei aveau nevoie de revărsarea Duhului Sfânt înainte de a veni în faţa poporului cu afirmaţia şocantă că ei au răstignit pe Mesia. Ploaia Timpurie s-a revărsat peste un grup din popor care a primit adevărul prezent, ca acel adevăr să fie prezentat cu putere şi claritate bisericii, şi nu lumii. Mai întâi Ierusalimul, Iudeea şi Samaria trebuiau să se bucure de roadele Ploii Timpurii. Iar grupul ucenicilor chiar avea cel mai puternic anunţ de făcut: Poporul lui Dumnezeu refuzase pe Hristos şi alesese pe Baal. Era nevoie de o întoarcere din drum la 180 de grade, şi nu de tratamente superficiale, gen “să lăsăm animozităţile dintre noi.” Dar biserica de atunci s-a dovedit nevrednică de o asemenea solie de har vindecător.
Se potriveşte aceasta cu Operaţiunea Ploaie Globală?
Organizatorii spun deschis că pe ei nu-i interesează nimic altceva decât Ploaia Târzie. Că Hristos a fost răstignit şi Duhul Sfânt dispreţuit mai bine de un secol, este irelevant. Că solia neprihănirii lui Hristos a fost înlocuită cu teologia reformaţionistă a îndreptăţirii, este irelevant. Că poporul nostru nu ştie nimic despre curăţirea templului inimii pentru ziua ispăşirii, este irelevant. Că noul legământ presupune scrierea caracterului lui Dumnezeu în sufletul omenesc, este irelevant. Că biserica declară oficial dispoziţia ei pentru asocierea la alianţe ecumenice pe baza credinţelor comune, este irelevant. Că am acceptat un Hristos de sinteză, onorat de toate bisericile Babilonului, este irelevant. Tot ce vrem este puterea Ploii Târzii.
Dar poate cel mai grav lucru în toată această aventură este o şi mai vicleană desfigurare a caracterului lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc este prezentat ca un dictator aspru, indiferent, rece, care nu Se lasă convins uşor să-Şi pună la dispoziţie darurile. Este nevoie de 16 milioane de voci, sincronizate în timp, insistente, obsedante, şi organizate de la centru, altfel făgăduinţa n-are cum să vină. Unde citisem eu recent că pentru cadouri nu se cade să te rogi?
Pe Moise l-a costat mult nebunia de a sugera că Dumnezeu trebuie stimulat mai serios înainte de a-Şi oferi binecuvântările (Num 20:8-12), dar fraţii noştri cu Operaţiunea nu par conştienţi de aşa ceva. Din acest motiv nu ei vor duce “adunarea aceasta în ţara” minunilor Ploii Târzii şi ale Marii Strigări.
Dacă Ploaia Târzie ne ocoleşte de peste un secol, iar motivul se va dovedi că a fost lipsa unei Operaţiuni Globale, Dumnezeu este pus într-o situaţie extrem de jenantă. Omenirea a fost măcelărită de două războaie mondiale, sute de războaie locale, boli incurabile şi cataclisme naturale, doar pentru că poporul lui Dumnezeu nu s-a rugat suficient de mult sau insuficient de organizat. Ca Dumnezeu să suporte toate aceste nelegiuiri fără să reverse binecuvântarea, trebuie că a existat un motiv extrem de serios, de o gravitate fără precedent. Iar singurul motiv suficient de serios nu poate fi decât acela că poporul Său nu Îl cunoaşte, şi astfel se închină lui Baal travestit în Hristos.
Da, există loc pentru multă rugăciune, dar nu pentru a-L convinge pe Dumnezeu să trimită Ploaia Târzie. Când condiţiile primirii ei vor fi îndeplinite, aceasta va veni fără niciun fel de insistenţe din partea noastră. Este nevoie de rugăciune, dar şi aceasta va veni automat, atunci când vom înţelege că “am străpuns” pe Cineva drag, şi “Îl vom plânge amarnic, cum plânge cineva pe singurul lui fiu” (Zah 12:10). Doar atunci se va deschide pentru acest popor “un izvor pentru păcat şi necurăţie” (Zah 13:1). Pentru aşa ceva ar trebui să ne adunăm şi să plângem şapte zile pe săptămână, nu doar miercurea. Boala îngerului bisericii este profundă, şi deci necesită o abordare serioasă.
Orice alt surogat, orice altă alternativă la calea consacrată, nu face decât să ne expună amăgirilor devastatoare ale diavolului, care se va folosi din plin de avantajul pe care îl are, profitând de gafa noastră teribilă din 1888, când am răstignit pe Domnul vieţii şi am ales un tâlhar în locul Lui. Pentru urechile lui Baal, rugăciunea “Tată, dă-ne duhul Tău” este muzică din paradis, şi abia aşteaptă să o audă interpretată de 16 milioane de voci, ca să ne umple bisericile de convertiţi.
Cu adevărat, biserica păşeşte pe terenul fermecat al lui Satana. Şi o face cu o nonşalanţă uimitoare, pentru tezaurul de lumină care i-a fost încredinţat.
