Episodul 12: Consecințele respingerii soliei 1888: Erezia Holy Flesh (I)

Vineri, 25 noiembrie 2011 - Gili Cârstea

PDF * DOC * VIDEO

 

La scurt timp după sesiunea Conferinţei Generale de la Minneapolis, biserica a fost zguduită de două crize majore, care i-ar fi adus distrugerea totală fără intervenţia directă şi curajoasă a sorei White. Ambele evenimente au o strânsă legătură cu solia 1888, căci ambele au provenit din distorsionarea fină a soliei. Ele s-au dezvoltat ca o mişcare legitimă, autentică, a soliei îngerului al treilea. Deşi susţinătorii lor de atunci nu le-au identificat cu aceste nume, ele au rămas în istoria adventă ca fiind erezia “Holy Flesh” şi criza panteistă de la Sanatoriul Battle Creek.

Pentru noi, cei care am recuperat solia neprihănirii lui Hristos din arhivele prăfuite ale bisericii, este de importanţă vitală să înţelegem cum s-a ajuns la asemenea depărtări de la scopul lui Dumnezeu. Trebuie să ştim cum a reuşit diavolul să pervertească o solie capabilă să devină marea strigare, şi care au fost erorile străjerilor însărcinaţi cu misiunea de a proteja biserica de asemenea alunecări de la calea dreaptă.
Este nevoie de o sinceră recuperare a memoriei, şi de asumare a responsabilităţii, în special datorită credinţei noastre în avertizarea Domnului că, la încheierea lucrării, solia 1888 se va transforma în lumina îngerului din Apocalips 18, care va lumina pământul cu slava ei.

De ce nu a reuşit ea să lumineze pământul atunci, imediat după 1888? Cum a fost posibil să se ajungă în asemenea fundături periculoase, tocmai când cerul le oferise cheia către minunile zilelor din urmă? Dar mai important decât atât, vom putea noi evita capcanele diavolului din ultimele zile, când expertiza lui în falsificarea adevărului va atinge cele mai înalte culmi ale perfecţiunii? Care va fi secretul prin care “cei aleşi” nu se vor lăsa impresionaţi de fina alterare a neprihănirii lui Hristos în vremea sfârşitului?

Maniera în care a fost despărţit de echipa lui a fost o palmă greu de suportat pentru A.T. Jones. Dar nu decisivă. Toată perioada de după 1888 fusese o luptă îndârjită împotriva mentalităţilor învechite, dar Jones și Waggoner se purtaseră cu demnitate şi umilinţă - ca niște „christian gentlemen” cum spunea sora White - bucuroşi că pot oferi poporului mana proaspătă venită din cer.

Acum Jones se trezea singur în America, obligat să suporte nu numai ostilitatea greu de mascat a fraţilor din conducere, dar şi inerţia obişnuită a poporului. O asemenea situaţie ar fi doborât pe oricine, dar nu pe A.T. Jones. El era hotărât să continue lucrarea încredinţată, singur împotriva tuturor.

Dar s-a întâmplat ceva interesant. Tot mai mulţi colegi pastori au început să plece urechea la evaluările pe care le făcea sora White soliei şi solilor de la Minneapolis. Deşi fraţii din vechea gardă nu pierdeau nicio ocazie de a-şi manifesta ostilitatea faţă de solie şi soli, unii se întrebau dacă nu cumva ea are dreptate. Au început să-l invite tot mai des pe Jones la întâlnirile lor şi au început să citească cu mai mare atenţie articolele scrise de sora White în Review and Herald sau în buletinele Conferinţei Generale.

Afirmaţii de genul că solia a fost din partea Domnului, că este cu adevărat solia îngerului al treilea, că ea se va transforma în marea strigare, nu puteau să-i lase indiferenţi. Pe măsură ce analizau cu atenţie mărturiile ei, creştea tot mai mult convingerea că evenimentul escatologic atât de dorit era la un pas.

Curând au început să sosească din Australia avertizări solemne, şi destul de incomode. Li se reproşa că la Minneapolis Hristos a fost răstignit din nou în persoana solilor Săi; că Duhul lui Dumnezeu a fost jignit; că solia reprezenta începutul marii strigări, şi că ea trebuia să se dezvolte în solia celuilalt înger. Acestea erau lucruri extrem de grave, şi trebuia să fii cu totul rupt de realitate ca să le ignori.

Încurajat de această nouă şi nesperată susţinere, Jones a fost prins din nou de elanul care-l caracteriza, iar argumentele lui erau de necombătut. Acum avea şi o audienţă interesată şi dispusă să analizeze cu atenţie implicaţiile soliei. Jones era invitat de onoare peste tot în câmp, iar acum i se alăturase şi W.W. Prescott, un influent profesor de la colegiul din Battle Creek. Dar ei nu înţeleseseră un lucru, şi anume că fereastra oportunităţilor se închisese, că Duhul lui Dumnezeu, ofensat şi respins la Minneapolis şi în anii imediat următori, S-a retras, iar acum asupra bisericii domnea verdictul teribil de întoarcere în pustie. Sora White avertizase: “S-ar putea să mai stăm mulţi ani în această lume, din cauza neascultării.”

Exista un entuziasm nou pentru solie care uimea chiar şi pe susţinătorii ei. În acest entuziasm general s-au remarcat iniţiativele conducătorilor Conferinţei Indiana. Preşedintele ei, fratele Robert S. Donnell, era încântat de solie şi efectele ei, şi credea cu ardoare afirmaţia sorei White că “după sesiunea de la Minneapolis ne aflăm în perioada ploii târzii.” Jones era un invitat de onoare în Conferinţa Indiana, iar fratele Donnell reuşise să trezească interesul tuturor membrilor comitetului pentru această solie. Ei doreau să pregătească poporul pentru apropiata revenire a lui Hristos. Au decis să viziteze toate comunităţile din Conferinţă şi au format un grup de pastori tineri, însărcinaţi cu organizarea adunărilor de redeşteptare.

Unul dintre aceştia era S.S. Davis, puternic impresionat de predicarea lui Albion F. Ballenger, cel mai puternic evanghelist al bisericii. Ballenger străbătea ţara cu o solie urgentă şi categorică: “Primiţi Duhul Sfânt! Acum! Ori părăsiţi păcatul, ori părăsiţi biserica! Trebuie să am o biserică curată înainte de a putea invita poporul în ea, înainte de a putea sta înaintea poporului spre a da marea strigare… Să începem să ne rugăm ca Dumnezeu să cureţe păsările necurate din biserică, deoarece ele întinează marea strigare… Domnul spune că nu putem avea botezul cu Duhul Sfânt până când nu obţinem biruinţa deplină asupra tuturor păcatelor.”

S.S. Davis a preluat această imagine extremă, dar el o făcea să devină şi mai penetrantă aducând un element nou, copiat de la pentecostalismul care tocmai înflorea în America. Adunările lor de redeşteptare erau însoţite de muzică puternic ritmată, care avea rolul ei asupra simţurilor participanţilor. Accentul se punea pe biruinţa asupra păcatului şi primirea Duhului Sfânt, iar presiunea de pe umerii poporului era teribilă. Nu era uşor să fii confruntat cu perspectiva: Ori părăseşti păcatul, ori părăseşti biserica! În plus, vorbitorii duceau această cerinţă la extrem, susţinând că biruitorii nu se vor mai îmbolnăvi, nu vor mai albi şi nu vor avea carii dentare. Adunările au devenit repede scenele celor mai bizare reprezentări. Sub invitaţia obsedantă “Luaţi Duh Sfânt,” pe fundalul unei muzici sălbatice, oamenii au început să rezoneze cu teatrul de la amvon, strigând “Aleluia” şi “Slavă Domnului,” dispuşi să primească botezul cu Duhul Sfânt şi să obţină un trup sfânt.

Curând predicarea a luat forme şi mai ciudate. Tinerii pastori ai Conferinţei Indiana îndemnau poporul să aibă ceea ce ei numeau “experienţa grădinii,” botezul cu Duhul Sfânt manifestat prin leşinul sfânt. În timpul predicării, care era mai mult o piesă de teatru gălăgioasă şi exaltată, oamenii erau stimulaţi să se predea Duhului. Cei care aveau experienţa primirii Duhului, căzând în leşin, erau aduşi pe platformă şi declaraţi ca fiind acum o parte a celor 144.000. Vă imaginaţi ce cumplit era pentru ceilalţi, şi cât îşi doreau şi ei să primească Duhul şi să se alăture celor 144.000. Toţi aşteptau cu ardoare trupul sfânt, atingerea sfinţeniei desăvârşite.

Cu siguranţă, biserica se afla pe terenul fermecat al lui Satana, iar conducătorii CG, deşi recunoşteau că este nepotrivit, nu ştiau ce să facă. În acelaşi timp, vechea gardă reprezentată de Butler, Smith, şi simpatizanţii lor, stăteau şi arătau cu degetul, bucuroşi că toată lumea are ocazia să vadă rezultatele soliei împotriva căreia avertizaseră ei.

Dar ei erau amăgiţi, deoarece fanatismul care înflorea în Indiana nu era rezultatul soliei 1888, ci rezultatul respingerii acelei solii. Acesta era momentul special al diavolului, clipa lui de glorie în pervertirea unui adevăr refuzat. Tehnica lui a fost simplă: A stârnit lepădarea soliei la Minneapolis, iar când lumina s-a stins, el a stârnit poporul să o primească, deoarece ştia că are deplin control asupra modului ei de manifestare. Exact ca la Cadeş-Barnea: “Nu intraţi în ţara promisă, că muriţi!” Când a fost prea târziu ca să mai intre, el a schimbat refrenul: “Mergeţi şi cuceriţi ţara, căci aşa vorbește Domnul.”

***

Material adițional:

Facts of History: The Holy Flesh Movement

 

PDF * DOC * VIDEO