Ne confruntăm astăzi cu exact aceleași probleme ca acum 120 de ani. Iar acum 120 de ani, poporul lui Dumnezeu se confrunta cu exact aceleași probleme ca acum 2000 de ani. Ascultați formularea inspirată:

„Astăzi este la fel ca și pe vremea iudeilor. Când vine o lumină, de ce oare toată puterea conducătorilor este folosită împotriva ei, ca ea să nu ajungă la popor?” (The EGW 1888 Materials, 541).

Aceasta este și întrebarea noastră astăzi. De ce oare conducătorii noștri își folosesc puterea și influența spre a împiedica adevărul despre 1888 să ajungă la popor? Dacă susținerea lor, că biserica a primit solia, este adevărată, de ce se împotrivesc studierii ei de către popor? De ce nu fac așa și cu istoria de acum 2000 de ani? De ce nu descurajează ei poporul să citească Noul Testament, care este o istorie a acelor evenimente?

În Israelul de astăzi, documentele despre acel timp sunt arse la propriu. De ce repetă pastorii noștri acest gest cu documentele despre 1888? Poate din același motiv? Nu vor să afle poporul că Hristos a fost răstignit în persoana solilor Săi? Nu vor să se știe că Duhul lui Dumnezeu a fost insultat și alungat, și că acesta este motivul secetei spirituale din biserică?

Dacă ar fi astăzi printre noi Ellen G. White, cum ar reacționa ei în fața acuzațiilor grave că se împotrivesc lucrării lui Dumnezeu?

Ar putea face un mic test, ascultând ce spunea dânsa de la tribuna unui curs biblic desfășurat la sediul CG pe 3 februarie 1890, și imaginându-și că se află în sală, printre conducătorii bisericii de atunci:

„Acum, dacă aceasta este lucrarea mea, și dacă Dumnezeu așteaptă de la mine să mă ridic și să mă opun acestei atitudini, o voi face. Dar cât timp va mai dura până când vă decideți dacă primiți sau nu mărturia mea? Cât timp va mai dura până când ea va avea vreo importanță pentru voi? Cât timp va mai dura până când veți accepta cuvântul care a fost în mijlocul nostru chiar de la început? Cât timp veți mai respinge și lepăda mărturia, în favoarea propriilor voastre simțăminte, idei și impulsuri? Am stat aici și am luptat pentru fiecare centimetru de teren ca să putem avea chiar solia care a fost dată acestui popor, ca să pot lucra împreună cu Dumnezeu. Vreau să știu cât va permite Dumnezeu acestui popor să nege, și să blocheze calea, ca lumina pe care El a trimis-o poporului Său să nu ajungă la ei. Cât timp ne vom mai confrunta cu această situație? [Dacă ar fi știut că vor fi peste 120 de ani, sora White ar fi leșinat acolo, la amvon, înaintea întregii adunări a conducătorilor de la Battle Creek]. Cât timp va mai fi oferită acestui popor îndurarea lui Dumnezeu în zadar? Apelez la voi, pentru numele lui Hristos, eliberați calea Împăratului, și nu vă jucați cu Duhul lui Dumnezeu!

„Am călătorit din loc în loc, la diferitele adunări de tabără, ca să pot sta umăr la umăr cu mesagerii lui Dumnezeu, despre care știam că sunt mesagerii lui Dumnezeu, despre care știam că au o solie pentru poporul Său. Am prezentat solia mea alături de ei, în totală armonie cu solia pe care o purtau ei.

„Și ce am văzut? Am văzut o putere însoțind solia, peste tot pe unde am lucrat – iar unii știu cât de greu am lucrat. Cred că ne-a luat o săptămână întreagă, din zori și până în noapte, la Chicago, ca să aducem în mințile fraților aceste idei… A durat mai bine de o săptămână până când s-a produs o breșă, iar puterea lui Dumnezeu, ca un val uriaș, s-a prăvălit peste adunare. Vă spun, oamenii erau eliberați; solia arăta la Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii… Așa a fost la fiecare întâlnire. Peste tot pe unde am mers, am văzut puterea Spiritului lui Dumnezeu.

„Credeţi că eu, la fel ca cei zece leproşi, voi păstra linişte, şi nu îmi voi ridica glasul să proclam neprihănirea lui Hristos, să Îl laud şi să-L slăvesc? Încerc să vă prezint şi vouă aceste lucruri, ca să puteţi vedea şi voi dovezile pe care le văd eu, dar se pare că vorbele mele dispar în vânt. Cât timp va dura această stare? Cât timp se vor menţine bărbaţii din inima lucrării împotriva lui Dumnezeu? Cât timp îi va mai susţine poporul de aici în această poziţie? Fraţilor, daţi-vă la o parte din drum! Luaţi mâinile de pe chivotul Domnului, şi lăsaţi ca Duhul Sfânt să vină şi să lucreze cu mare putere. Sunt decisă să stau tare la postul datoriei mele. Poate voi cădea, la fel cum a căzut soţul meu, dar trebuie să fac o lucrare pentru Dumnezeu. Trebuie să fac o lucrare pentru veşnicie…

„Care este mărturia care a fost dată aici [la Battle Creek, sediul CG]? Unde sunt oamenii care să vină și să ofere ceva, să aducă lumină nouă și să vă ridice la un standard mai înalt? Dacă mi-i puteți arăta, dacă îmi puteți arăta că lucrarea înaintează, voi zice amin; dar eu nu pot vedea așa ceva…

„Acum, fraților, eu vă spun: Eliberați calea Împăratului, pentru sufletele voastre! Dacă v-ați așezat între popor și lumină, dați-vă la o parte din drum, altfel Dumnezeu vă va da la o parte din drum…

„Să ne imaginăm că ați putea șterge mărturia care a răsunat în acești ultimi doi ani, proclamând neprihănirea lui Hristos, pe cine ați putea indica spre a aduce lumină specială pentru acest popor?” (The EGW 1888 Materials, 536-545).

În acest apel arzător există două întrebări la care pastorii și poporul nostru de azi ar trebui să ofere un răspuns. Cei aflați în sală acum 120 de ani au tăcut mâlc, făcându-se că nu aud, și de aceea s-a scurs un secol peste acest popor și peste umilirea guvernării divine. Dacă nu dorim să mai stăm aici 120 de ani, poate stimații noștri frați, și membrii bisericii, ar trebui totuși să-și ia inima în dinți și să răspundă.

Prima întrebare este adresată liderilor noștri: „Cât timp se vor menţine bărbaţii din inima lucrării împotriva lui Dumnezeu?”

A doua este adresată poporului, și ea depinde de felul în care se răspunde la prima: „Cât timp îi va mai susţine poporul de aici în această poziţie?”

Doar când se va răspunde acestor întrebări presante ne putem aștepta ca nodul gordian al laodiceanismului nostru cronic să poată fi tăiat, eliberând calea înaintea Împăratului.