Miercuri, 21 februarie 2007 - Gili Cârstea
O cititoare mă întreba recent de ce vorbim noi aşa des despre Satana, deşi Dumnezeu este mult mai puternic şi mai demn de interesul nostru.
Aşa cum cred că aţi remarcat din titlul de pe prima pagină a sitului nostru, noi suntem interesaţi de Marea controversă din jurul caracterului lui Dumnezeu. Este un conflict între Hristos şi Satana care zguduie universul, şi care cheamă pe fiecare fiinţă creată să-şi anunţe poziţia de o parte sau alta a baricadei.
Din această perspectivă, două afirmaţii categorice se impun:
1. Diavolul nu are nicio putere. El se menţine în funcţia de stăpânitor al acestei planete doar datorită minciunilor sfruntate cu care şi-a înconjurat existenţa. Dacă ar ieşi din spatele cortinei de operaţiuni secrete, el ar fi imediat contestat, demis, şi chiar linşat de neamurile pe care le-a ţinut în robie atâta timp.
2. Dacă el nu s-ar fi „aşezat pe tronul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu,” şi amăgind astfel neamurile să se închine lui, noi nici măcar nu ne-am obosi să amintim numele lui pe acest sit. Pasiunea noastră este Hristos şi neprihănirea Sa, şi nicidecum un amărât de păcătos, fie el chiar căpetenia îngerilor căzuţi. Noi nu ne ocupăm cu atacuri la persoană, nici cu denigrarea caracterului cuiva.
Studiind cu atenţie marea controversă, am constatat un lucru: Este imposibil să predici pe Hristos fără să predici împotriva lui Antihrist. Este imposibil să vorbeşti despre calităţile neprihănirii fără să condamni pericolele nelegiuirii. Este imposibil să fii martor în procesul lui Dumnezeu fără să-l acuzi pe Satana.
Vă rog să urmăriţi, chiar pasager, presa creştină a vremii noastre. Da, mă refer chiar şi la presa adventistă, şi în special la cea liberală, postmodernistă, emergentă. Veţi observa cu uimire lipsa totală a oricărei menţiuni despre Satana. Pentru jurnaliştii noştri, diavolul a murit. Poate din considerente de corectitudine politică, diavolul şi lucrările lui sunt premeditat evitate în media creştină, ca şi când marea controversă a încetat.
În limbajul actual, presa este intitulată câinele de pază al democraţiei. Tot astfel, jurnaliştii creştini au rolul de a informa corect omenirea cu privire la realităţile spirituale, la conflictul care devine tot mai aprig dintre Hristos şi Satana. De ce insistă ei să împlinească profeţia din Isaia: „Toţi păzitorii lui sunt orbi, fără pricepere; toţi sunt nişte câini muţi, care nu pot să latre; aiurează, stau tolăniţi, şi le place să doarmă” (Isaia 56:10)?
Dacă omenirea ar fi corect informată despre realităţile spirituale ale zilelor noastre, pe prima pagină a tuturor publicaţiilor ar trona titluri ameţitoare, precum: „Mama tuturor conspiraţiilor,” sau „Guvernul mondial există, dar este compus din extratereştri,” sau „Înşelătoria veacurilor.” S-ar produce o comoţie socială care ar spulbera această lume bolnavă. Dar jurnaliştii creştini sunt nişte câini muţi, care aiurează după cum cântă patronul. Iar patronul a avut grijă să pună presa în mâinile unei elite dedicate Planului, şi căreia i-a făcut oferta irezistibilă cu care L-a ispitit pe Hristos odată, pe un munte înalt. În lipsa adevărului din media centrală, omenirea este intoxicată de galaxia de situri şi reviste preocupate de teoria unei conspiraţii de cartier, în timp ce marea conspiraţie se desfăşoară în umbră, peste capul tuturor.
Adevărul încredinţat acestui popor despre solia îngerului al treilea pune o temelie corectă pentru înţelegerea marii conspiraţii, prin care omenirea, sub călăuzirea discretă a demonilor, lucrează pentru alungarea definitivă a lui Dumnezeu de pe pământ. În timp ce Hristos Mântuitorul, Restauratorul, Vindecătorul, este batjocorit tot mai mult, Hristosul ecumenic ce urmăreşte realizarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ obţine adorare universală, deşi în numele lui se fac ticăloşii cumplite.
Misiunea copiilor lui Dumnezeu este clar descrisă de Pavel în Efeseni: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Ef 6:12).
Ei bine, a te lupta „împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac” făcându-te că ei nu există şi nu au niciun rol în treburile omenirii, este cea mai neghioabă manieră de a duce o bătălie. Iar a acoperi cu premeditare faptele diavolului, deşi te socoteşti un slujitor al lui Dumnezeu, este un gest de înaltă trădare faţă de guvernarea divină.