Ambasadorii lui Hristos

Miercuri, 7 februarie 2007 - Gili Cârstea

Niciodată în istoria poporului lui Dumnezeu adevărul prezent nu a fost înţeles şi primit de biserică, indiferent prin cine a venit el. Fie că a fost vorba despre un anonim din marea gloată, despre un oficial recunoscut sau chiar despre Domnul Hristos, generaţia respectivă a primit lumina cu rezerve, acolo unde nu s-a manifestat chiar împotrivire deschisă. În timp ce adevărul nou şi mesagerii lui erau dispreţuiţi, adevărul vechi şi iniţiatorii lui erau onoraţi.

Biserica din pustie slăvea pe Avraam, dar persecuta pe Moise.

Biserica împăraţilor şi regilor slăvea pe Moise, dar persecuta pe profeţi.

Biserica din vremea Sinedriului slăvea pe profeţi, dar persecuta pe Hristos şi pe ucenicii Lui.

Biserica evului mediu slăvea pe Hristos şi pe ucenicii Lui, dar persecuta pe martiri.

Biserica rămăşiţei onorează pe Avraam, pe Moise, pe profeţi, pe Hristos şi pe ucenicii Săi, pe martiri, dar dispreţuieşte şi persecută solii prin care “Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis poporului Său o foarte preţioasă solie,” în ciuda celor mai serioase confirmări din partea Domnului.

Cum este posibil să repetăm istoria aceasta tragică a respingerii adevărului prezent, deşi studiem de ani de zile poziţia cumplită pe care au luat-o alţii atunci când au fost confruntaţi cu adevăruri noi? Nu ar fi normal ca poporul lui Dumnezeu să nu se simtă ofensat de adevărurile speciale prin care este chemat să înainteze în cunoaşterea planurilor lui Dumnezeu? Nu este oare timpul să ne întrebăm cu seriozitate dacă violenţa cu care reacţionăm în faţa descoperirii adevărurilor noi nu se explică prin grava necunoaştere a principiilor din marea controversă?

“Opoziţia este partea tuturor acelora pe care îi foloseşte Dumnezeu spre a prezenta adevăruri speciale pentru timpul lor… Astăzi există aceeaşi dispoziţie de a accepta teoriile şi tradiţiile oamenilor în locul Cuvântului lui Dumnezeu ca şi în secolele trecute. Cei care prezintă adevărul pentru acest timp nu trebuie să se aştepte să fie primiţi mai bine decât reformatorii din trecut. Marea controversă dintre adevăr şi eroare, dintre Hristos şi Satana, va creşte în intensitate până la încheierea istoriei acestei lumi… Formele opoziţiei faţă de adevăr se pot schimba, vrăjmăşia ar putea fi mai puţin vizibilă, deoarece este mai subtilă; dar acelaşi antagonism există încă şi se va manifesta până la sfârşitul timpului” (GC 143,144).

Această explicaţie este o încurajare pentru susţinătorii soliei neprihănirii lui Hristos de astăzi, dar de ce ar trebui să existe „antagonism” şi „vrăjmăşie subtilă” în poporul care se declară a fi de partea lui Hristos în marea controversă? De ce nu se ocupă savanţii bisericii de această realitate care a marcat fiecare generaţie a bisericii? Cum este posibil să ratăm pocăinţa veacurilor, cu asemenea exemple cutremurătoare sub ochi?

„Fiecare perioadă din istoria bisericii a fost marcată de dezvoltarea unui adevăr special, adaptat nevoilor poporului lui Dumnezeu pentru acel timp. Fiecare adevăr nou şi-a făcut drum prin mijlocul urii şi opoziţiei; cei care au fost binecuvântaţi cu lumina lui au fost ispitiţi şi încercaţi. Domnul dă un adevăr special pentru poporul Său în criză. Cine îndrăzneşte să refuze proclamarea lui? El porunceşte slujitorilor Săi să prezinte ultima invitaţie de har către lume. Ei nu pot rămâne tăcuţi decât cu pericolul propriului lor suflet. Pe ambasadorii lui Hristos nu-i privesc consecinţele. Ei trebuie să-şi facă datoria, iar rezultatele să le lase pe seama lui Dumnezeu” (GC 609).

Ultima invitaţie de har către lume fiind o nouă descoperire a caracterului lui Dumnezeu descoperit în Hristos, cine ne-ar putea speria să refuzăm proclamarea ei? Ultima solie de har produce consecinţe cumplite, mai ales în interiorul bisericii, dar pe ambasadorii lui Hristos nu-i privesc consecinţele. Poporul lui Dumnezeu este în criză, iar adevărul pentru timpul nostru nu poate fi lepădat fără eşecul total al întreitei solii îngereşti.

“Cine îndrăzneşte să refuze proclamarea lui?”

 

PDF * DOC